Cristina Boeva, tânăra care face cele mai inedite chokere din Moldova!

Anul trecut a apărut tendința chokerelor și în Moldova. Tinerele le combină atât la ținutele elegante, cât și la cele casual sau office. Cristina Boeva este o moldoveancă care confecționează o varietate imensă de chokere la prețuri accesibile. Fie că vrei să-ți procuri o bijuterie din catifea, dantelă sau șnur, aceasta îți poate sări în ajutor cu un model inedit!

separator

13718639_1127212940683126_3868331887266451759_n

  • unicamd unica.md Cu ce te ocupi?
  • Cristina Fac bijuterii pentru reprezentantele sexului frumos, mai exact – chokere. Aceste bijuterii nu sunt doar pentru femei, dar și pentru adolescente.

  • unicamd unica.md Știu că în Moldova chokere au apărut de puțin timp. De cât timp le faci și cum ți-a venit ideea?
  • Cristina

    La noi în țară, chokerele au apărut în vara anului 2016, dar femeile nu le prea luau în serios, iar acum sunt, într-adevăr,  foarte populare și au devenit accesorii indispensabile în garderoba fiecărei femei care-i place să arate stilat și inedit.

    Am început să fac aceste accesorii din luna decembrie a anului trecut. Prietena mea se pregătea pentru petrecerea de Revelion și căuta un choker pentru a-și accesoriza ținuta. Eu m-am oferit să o ajut și i-am făcut unul. După ce l-am terminat, i l-am arătat surorii mele, iar ea m-a întrebat de unde l-am cumpărat. Iar când a aflat că e creația mea, a insistat să fac și alte modele. Datorită credinței și surorii mele mai mici, a apărut pagina de pe Instagram: @Choker_md.

17554970_1438169022920848_472974780_n17580095_1438169066254177_1250840337_n

  • unicamd unica.md Știm că moda e trecătoare. Vei face și alte tipuri de bijuterii atunci când chokerele nu vor mai fi actuale?
  • Cristina Când eram copil, făceam brățări din mărgele și ață. Aceasta este prima mea experiență de a face atâtea exemplare de bijuterii. Îmi place foarte mult ceea ce fac acum. Cu siguranță, popularitatea chokerelor va trece, însă deocamdată nu știu dacă voi face alte tipuri de bijuterii.


  • unicamd unica.md Ce modele de  chokerele ai făcut până acum?
  • Cristina Toată lumea are gusturi diferite, iar eu încerc să fac o varietate cât mai mare de modele. Există modele clasice, casual, precum și cele care accentuează frumusețea unei rochii de seară. Fac atât chokere șnur, cât și din catifea sau din dantelă.
17578000_1438169059587511_104234114_n17618908_1438169026254181_776666448_n17619142_1438169019587515_1904034347_n

  • unicamd unica.md Cât de des moldovencele apelează la aceste accesorii?
  • Cristina Fetele din Moldova urmăresc ultimele tendințe și știu să arate frumos. Iar pentru că suntem în pragul zilelor însorite, multe domnișoare se pregătesc de sezonul cald și fac comenzi.

  • unicamd unica.md Pentru ce vedete de la noi sau de peste hotare ți-ar plăcea să faci accesorii?
  • Cristina Sinceră să fiu, pentru mine este mai important să fac o persoană un pic mai fericită, să văd zâmbetul și emoțiile sale frumoase la primirea comenzii, iar cât de populară este, nu-mi pare atât de important.

17580256_1438169016254182_2129015676_n

  • unicamd unica.md Există păreri precum că în trecut chokerele erau purtate de prostituate. Tu ce ai putea spune despre asta?
  • Cristina Cel mai des urmăm moda fără a ne gândi de unde-și trage rădăcinile, iar unele bijuterii au origini atât de vechi încât au reușit să se inventeze o mulțime de mituri și povești despre ele. Mie mai tare-mi place faptul că chokerele erau bijuteriile preferate ale doamnelor fine din vremurile de cavalerism, că erau purtate de franțuzoice în secolul al XVIII, în perioada rococo și în Epoca Victoriană.  Chiar și Regina Victoria a Angliei a fost un mare iubitor al acestui tip de bijuterii. Un rol semnificativ în istoria chokerelor îl are și Coco Chanel, care a readus aceste bijuterii în modă în secolul XX și le-a inclus în colecțiile ei. Acestea erau din catifea, mătase sau piele, decorate cu metale prețioase.

  • unicamd unica.md Și bărbații poartă chokere?
  • Cristina Cei de la noi din țară nu vor risca să poarte chokere, cu toate că în alte state și reprezentanții sexului puternic le poartă.

asos-choker-pentru-barbati-catifea

  • unicamd unica.md Cum planifici să te dezvolți în viitor?
  • Cristina Am multe idei de chokere originale, pe care planific să le realizez în cel mai scurt timp. Fetelor, să nu vă fie frică să experimentați și nu vă gândiți că nu sunt potrivite pentru voi sau că nu aveți cu ce le purta. Pe Choker_md veți găsi ceea ce vi se potrivește perfect. Dacă nu, putem crea unul anume pentru stilul vostru. Fiți frumoase!
17580233_1438169056254178_369671539_n17619052_1438169049587512_1467607816_n17619786_1438169082920842_806150391_n

#mamasita: 3 generații de femei în un episod: Daniela Burlaca, mama Ludmila și fiica Melisa!

Ne-am propus să venim cu un episod altfel în acest episod #mamasita și am invitat 3 generații de femei extraordinare: Daniela Burlaca, mama Ludmila și fiica Melisa!Daniela ne-a povestit despre perioada maternității și cum îi reușește să combine rolul de mamă, actriță, profesoară și regizor. Iar mama Danielei ne-a spus secretul cum crești doi copii care fac atât de multe lucruri frumoase pentru arta din Moldova, iar fiica Melisa ne-a dat detalii din casă despre relația cu mama!

#mamasita: Doina Stratan: “Divorțul meu nu a însemnat despărțirea tatălui de copii!”

Mai sinceră ca niciodată. Designerul Doina Stratan și-a povestit istoria în noul episod #mamasita. Ne-a vorbit despre cum a reușit să mențină o relație de prieteneie cu fostul soț, cât de implicat este acesta în educația copiilor, dar cel mai important cum a reușit cu doi copii mici să-și construiască o afacere de succes.

#unicLifeHacks: Cum asortăm corect puloverele. Sfaturi despre cum le integrezi în ţinute cu stil

Puloverele sunt printre cele mai populare articole de îmbrăcăminte din garderoba unei femei în sezonul rece. Sunt disponibile într-o varietate mare de forme, materiale şi croieli, şi contribuie la realizarea unor ţinute moderne rafinate. Pentru că fac parte din categoria haine esenţiale, trebuie alese corect. În acest video vom descoperi câteva dintre recomandările specialiștilor în styling cu privire la modul de integrare a puloverelor în ținute moderne. Suntem la UNIC, locul unde găsești sute de modele, la prețuri diferite și modele variate.

Mulțumim partenerului: CENTRUL COMERCIAL UNIC – https://www.instagram.com/unic.md/

Vezi cine nu trebuie să bea ceai de mușețel! Câteva contraindicații
Articolul anterior
Tuberculoză la copii, diagnosticată după moarte!
Articolul următor