Finalista MasterChef, Ana Demian: ”Eu mereu am surprins cu imagini frumoase în farfurie, ca mai apoi să ai și curcubeu pe cerul gurii de la gust.”

Ana Demian a devenit cunoscută după ce a participat la MasterChef, cel mai tare show culinar din România. Este architect în devenire și are o dragoste imensă pentru gătit. Are 25 de ani și e studentă în ultimul an la Universitatea de Arhitectura și Urbanism “Ion Mincu” din București. Talentata finalistă MasterChef s-a născut și a crescut în Drochia, orașul în care se întorce cu drag să-și încarce bateriile și de unde a deprins multe dintre rețetele tradiționale pe care știe să le gătească. Într-un interviu pentru unica.md, tânăra ne-a împărtășit mai multe despre experiența din cadrul incendiarului show MasterChef.

separator

ana

  • unicamd unica.mdAna, vreau să te felicit pentru faptul că ai ajuns în finală și ne-ai făcut mândri de evoluția ta la MasterChef. Cum ai descoperit pasiunea pentru gătit?
  • Ana DemianAcasă, la Drochia, e locul de unde a început totul: și pasiunea pentru gătit, și dragostea pentru arhitectură. De mică am fost înconjurată de femeile familiei care găteau cel mai gustos și nu cred că vreo scoală în lumea asta o să mă poată învăța să gătesc la fel de bine. Dovada e și prima probă din concurs, când am gătit supă de pui cu tăiței de casă, reinterpretată, dar acea supă o gătea mereu bunica mea. Anume pentru că am reușit să aduc acel gust în farfurie am și câștigat prima probă. Cred că am în sânge dragostea pentru gătit ca o adevarată moldoveancă, doar că eu având și partea asta artistică, am știut cum să o prezint ca nu doar gustul să fie wow, dar să ai și o imagine la același nivel.

  • unicamd unica.mdSpune-mi te rog dacă ai fost nevoită să faci anumite sacrificii pentru a reuși să ajungi la MasterChef și mai ales, să ajungi până în finală.
  • Ana DemianNu pot spune că am făcut sacrificii, atâta timp cât am trăit momente frumoase acolo și am obținut și un rezultat bun. Orice efort mi se pare justificat. Am făcut o pauză de la școală și proiectele de arhitectură care chiar mi-a făcut bine. Faptul că am fost departe de cei dragi, pentru mine era ceva obișnuit, că ei de 6 ani sunt la 500km de mine, deci partea asta nu m-a afectat. Mi-a luat un pic de timp când am revenit din concurs să-mi revin la normal, chiar îmi lipsea nebunia de pe platou, dar am reușit să-mi continui parcursul, cu mici deviații de la direcția pe care o aveam până să intru în show.

ana6

  • unicamd unica.mdCare a fost relația ta cu chef-ii și pe cine crezi că ai reușit să cucerești cel mai mult?
  • Ana DemianChefii sunt niște oameni minunați care emană pasiune și dăruirea pentru ceea ce fac. Am învățat multe de la ei și m-am bucurat nespus că erau din domenii diferite și nu doar bucătari, pentru că mi se pare foarte important să cunoști și cealaltă parte a monedei, nu doar să dai gust bun, ci să poți și să vinzi ceea ce creezi. Nu cred ca am cucerit pe cineva mai mult și pe  cineva mai puțin, eu cred că am fost surpriza concursului, pentru că mereu am făcut preparate care chiar și pentru un bucătar cu 25 ani de experiență erau impresionante, cum a fost pieptul de pui în crustă de paste și cartofi care l-a lăsat pe Chef Sam fără cuvinte. Mă bucur nespus că am reușit să am un parcurs constant și cam la toate cutiile misterelor să fiu printre primii 3 cu cele mai bune farfurii, iar ca să fii printre cei mai buni trebuie sa-i cucerești pe toți 3.

  • unicamd unica.mdFă-mi te rog o scurtă descriere ai chef-ilor, așa cum i-ai văzut tu în concurs.
  • Ana DemianDe la fiecare din chefi am avut ce învăța, Samuel e perfecționistul, de la el am învățat să fie totul la milimetru când gătești. Liviu Popescu e omul care te învață cum să-ți vinzi farfuria, ceea ce mi se pare foarte important, iar Răzvan Exarhu știe cum să puncteze sarcastic orice greșeală și în modul ăsta să o memorezi pentru a nu le repeta, greșelile. Chiar mă bucur că am avut șansa să interacționez cu astfel de oameni, frumoși, profesioniști dedicați.

ana10

  • unicamd unica.mdAți avut probabil un program foarte aglomerat și totul era bine cronometrat, de unde te inspirai pentru a-i da pe spate cu preparatele tale pe jurați? (reușeai să răsfoiești internetul sau ai intrat în concurs cu un plan prestabilit?)
  • Ana DemianEu în concurs am intrat cu idea că după primele 2 probe plec acasă, era totul o joacă pentru mine, nici nu se punea problema de vreun plan bine pus la punct. Dar recunosc că după prima probă în care am câștigat cutia misterelor m-am abiționat pentru că am văzut că pot. În timpul showului aveam acces la informație pe net 1 oră pe zi și atunci încercam să vorbim cu cei dragi, nu mai stăteam să caut rețete. Mai aveau colegii mei câteva cărți și le-am răsfoit, dar în rest totul îmi venea în cap pe moment, și cel mai mult m-a impresionat proprietatea mea de a transforma ideile de arhitectura pe care le aveam în cap în plaitinguri și farfurii demne de laude. De fiecare dată când aveam ceva de gătit, eu începeam cu a proiecta un plating și apoi dădeam gust. Eu mereu am surprins cu imagini frumoase în farfurie, ca mai apoi să ai și curcubeu pe cerul gurii de la gust.
ana7 ana8

  • unicamd unica.mdCare sunt bucatele pe care le pregătești  întotdeauna cu placere de sărbători?
  • Ana DemianDe obicei, de sărbători vin acasă și atunci gătește mama, dar o mai ajut. Pentru mine e sărbătoare când ampe masă salata “șubă” și tort “Napoleon”. Dar anul ăsta de Crăciun am făcut sushi cu familia și am avut un Crăciun altfel, toți au fost impresionați și le-a plăcut, încercăm să combinăm tradiționalul cu internaționalul.

  • unicamd unica.mdCum crezi, bucătăria românească ce loc ar merita într-un top gastronomic internațional?
  • Ana DemianBucătăria românească are un potențial foarte mare și, din fericire, încet, încet începe să fie cunoscută nu doar prin mici și mămăligă, dar sunt bucătari români care promovează bucătăria românească la nivelul de fine dinning ceea ce e de aplaudat, pentru că merită cultura noastra gastronomică să fie cunoscută oriunde în lume.
ana4 ana9

  • unicamd unica.mdCe lecție ai învățat din participarea la acest show culinar?
  • Ana DemianAm învățat să cred în mine, sî nu-mi pun limite și, cel mai important, să nu-mi fie frică să încerc ceva nou, pentru că noul e cel mai surprinzător mod de a te redescoperi și a trăi mult mai frumos.

#mamasita: 3 generații de femei în un episod: Daniela Burlaca, mama Ludmila și fiica Melisa!

Ne-am propus să venim cu un episod altfel în acest episod #mamasita și am invitat 3 generații de femei extraordinare: Daniela Burlaca, mama Ludmila și fiica Melisa!Daniela ne-a povestit despre perioada maternității și cum îi reușește să combine rolul de mamă, actriță, profesoară și regizor. Iar mama Danielei ne-a spus secretul cum crești doi copii care fac atât de multe lucruri frumoase pentru arta din Moldova, iar fiica Melisa ne-a dat detalii din casă despre relația cu mama!

#mamasita: Doina Stratan: “Divorțul meu nu a însemnat despărțirea tatălui de copii!”

Mai sinceră ca niciodată. Designerul Doina Stratan și-a povestit istoria în noul episod #mamasita. Ne-a vorbit despre cum a reușit să mențină o relație de prieteneie cu fostul soț, cât de implicat este acesta în educația copiilor, dar cel mai important cum a reușit cu doi copii mici să-și construiască o afacere de succes.

#unicLifeHacks: Cum asortăm corect puloverele. Sfaturi despre cum le integrezi în ţinute cu stil

Puloverele sunt printre cele mai populare articole de îmbrăcăminte din garderoba unei femei în sezonul rece. Sunt disponibile într-o varietate mare de forme, materiale şi croieli, şi contribuie la realizarea unor ţinute moderne rafinate. Pentru că fac parte din categoria haine esenţiale, trebuie alese corect. În acest video vom descoperi câteva dintre recomandările specialiștilor în styling cu privire la modul de integrare a puloverelor în ținute moderne. Suntem la UNIC, locul unde găsești sute de modele, la prețuri diferite și modele variate.

Mulțumim partenerului: CENTRUL COMERCIAL UNIC – https://www.instagram.com/unic.md/

Nu mai trebuie să spălăm pantalonii? Blugii murdari sunt în vogă
Articolul anterior
O prinţesă din Japonia renunţă la tron în numele dragostei
Articolul următor