La 90 de ani, o bunicuță din Krasnoiarsk călătorește în toată lumea! Are 49.000 de urmăritori pe Instagram

Această femeie, ani de-a rândul și-a adunat pensia, pentru că atunci când va ajunge la bătrânețe să își permită luxul de-a vizita cât mai multe continente. Lena Erkhova are 90 de ani și este originară din orașul Krasnoiarsk. Femeia este foarte cunoscută și urmărită de internauți pe contul său de Instagram, acol unde pe parcursul ultimului an a adunat peste 49.000 de admiratori, grație unor fotografii spectaculoase pe care le postează în timpul călătoriilor sale în jurul lumii.

separator
15040701091127


Lena Erkhova, supranumită „Super Babushka”, a călătorit pentru prima dată în străinătate în urmă cu câțiva ani, în Republica Cehă, unde a mers apoi de cel puțin cinci ori.

„Cum ai vrea să te relaxezi la 89 de ani?”, întreba Lena Erkhova într-un mesaj publicat în decembrie 2016, alături de o fotografie ce o arăta în timp ce se afla pe șaua unei motociclete, pe locul din spate, în Vietnam.15040700963814

„Ne inspiri pe toți, ești un model pentru femei, sunt mândră de tine”, a scris pe aceeași rețea de socializare una dintre admiratoarele nonagenarei din Siberia.

Femeia spune că mănâncă puțin atunci când călătorește, se cazează în hoteluri ieftine și caută circuite turistice care nu sunt costisitoare, scrie agerpres.ro.

15040701091127emM9MSZoYXNoPTYxOWUwYmRkNmFkZjVlNDJlN2MwZjg4YWJlYWE4Njk0.thumbJnpjPTEmaGFzaD00NTY3ZGNmZDBmYmQxM2RmNzU0ZDQxYzBlNDZhNTVjYw==.thumbJnpjPTEmaGFzaD0wYjkwNjE2ZTRiMDM3NDczYzMxMjZmOWU0ZGU0NGE4NQ==.thumbJnpjPTEmaGFzaD0yZWRmYzdmZjYxN2M4OWZhYWE1YjczZDU2OTJlY2NhYw==.thumbJnpjPTEmaGFzaD1mYWU3MWE0YmRhMmFjZDhkNTczZmNlM2ZlYWJlMmFlMw==.thumbOCZ6Yz0xJmhhc2g9YWI1ZDM5NjJmOTc5N2FlMzdkMDQ1NzZjZmYyYmVjMmE=.thumbPThjNzJjYTM1M2U4YTIxMTY2NWRkNjllYjFlOTkzZDA5.thumb

Val de nemulțumiri în mediul online după anunțarea compensațiilor

După ce marți, 10 decembrie, au fost anunțate compensațiile pentru cei care au solicitat ajutor din partea statului în perioada rece a anului, astăzi, mediul online abundă în postări, prin care oamenii se plâng de faptul că nu au fost evaluați corect, scrie libertv.md.

Mai mult, unii spun că deși au venituri modeste, au fost încadrați în categoria “non-vulnerabili”.

Un exemplu este o familie cu doi copii mici, care a primit 310 lei compensație, deși factura la gaz a ajuns la 1.800 de lei. O altă familie, formată din trei persoane, dintre care două cu dizabilități, a scris că a primit 300 de lei drept compensație. Într-o situație similară, o familie cu trei copii, unul având dizabilitate severă, se întreabă cum să gestioneze facturile de mii de lei dintr-un venit lunar de 11.000 de lei, în condițiile în care compensația este de doar 300 de lei.

Alexei Buzu a declarat că nemulțumirile sunt normale într-un program care implică peste 700.000 de gospodării.

„Acum, este o reacție firească. Această reacție am observat-o și în anii precedenți. Trebuie să înțelegem că atunci când avem peste 700 de mii de gospodării înregistrate, vorbim de aproximativ 1 milion 400 mii de cetățeni, chiar și 2-3% din aceștia, dacă sunt nemulțumiți, au anumite neclarități, este un număr destul de semnificativ. De aceea, reiterez, noi suntem gata să discutăm, să clarificăm fiecare cetățean care are anumite întrebări, neclarități, suspiciuni. Să ne contacteze la Lina Verde 080005000, să ne scrie pe support@compensatii.gov.md,” a menționat oficialul.

Alexei Buzu a mai specificat că pentru luna decembrie, compensațiile pentru consumatorii de gaz vor crește pentru a reflecta și majorarea de tarif.

Cine este avocatul reținut pentru mită grasă 

Avocatul reținut în dosarul de „trafic de influență în circumstanțe agravante” cu mită de zeci de mii de euro și care se află acum în izolatorul Centrului Național Anticorupție este fostul procuror Nicu Șendrea, au declarat pentru unimedia.info surse din cadrul anchetei.

Nicu Șendrea și-a luat licența de avocat în 2021.

Până atunci, acesta a fost procuror raional, apoi municipal.

Nicu Șendrea a devenit cunoscut opiniei publice după altercațiile cu activistul Pavel Grigoriuc, soldate cu spitalizarea procurorului, actual avocat și un dosar penal pe cealaltă parte a conflictului.

În 2017, presa scria că Șendrea ar fi fost protejat de un adjunct al Procurorului General, iar averea  acestuia s-ar fi îmbunătățit semnificativ în acea perioadă.

Cadavrul unui bărbat, dat dispărut, găsit într-un iaz din satul Mărinești

Cadavrul unui bărbat de 39 de ani, locuitor al satului Mărinești, a fost descoperit pe 10 decembrie în iazul din extravilanul localității. Potrivit Inspectoratului de Poliție Sângerei, victima era dată dispărută și era căutată de autorități, scrie nordnews.md.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat preliminar că trupul neînsuflețit nu prezenta urme de violență. Cadavrul a fost transportat la expertiza medico-legală pentru a stabili cauza exactă a decesului.

Deocamdată, nu se cunosc alte detalii despre împrejurările tragediei, iar poliția continuă investigațiile.

George Soros, celebrul investitor şi filantrop miliardar de 83 de ani, s-a căsătorit cu o femeie mai tânără decât el cu 41 de ani
Articolul anterior
O moldoveancă își bătea periodic bătrâna pe care o îngrijea în Italia. Vezi imagini video, surprinse de către un vecin al blocului!
Articolul următor