Dacă vrei să ții post, acest lucru nu este contraindicat, însă nu uita că trebuie să ai un stil sănătos de viață și în această perioadă. Adică este bine să faci zilnic mișcare, să te hidratezi corespunzător și să incluzi în meniu doar alimente sănătoase, bogate în vitamine și minerale și lipsite de chimicale și aditivi sintetici. Îți prezint topul alimentelor sănătoase pe care le poţi consuma în perioada postului şi care nu favorizează acumularea kilogramelor în plus.
Așadar poți consuma:
1. Ciuperci
Au o aromă unică ce îmbogățește orice mâncare. Ciupercile au mai putine calorii, mai putine grăsimi și mai puțină sare, trei factori care contribuie la scăderea în greutate. Te ajută să echilibrezi nivelul de colesterol din sânge.
2. Legume proaspete care mai sunt în sezon
Include în meniu varză, cartofi, praz, ceapă, sfeclă roșie, morcovi, ridiche neagră, dar și primele verdețuri de primăvară.
3. Cereale
Cerealele sunt o sursă importană de energie și săruri minerale. Include în meniu hrişca, ovăzul, orzul, orezul brun, dar atenție la porții, acestea sunt și bogate în calorii.
4. Oleaginoase
Migdalele, nucile, alunele, seminţele de dovleac crude, seminţele de floarea soarelui sunt ideale în perioada postului. Un pumn de miez de nucă pe zi sau 1-2 pumni de seminţe crude sunt alegerea perfectă la gustări, pentru a potoli foamea.
5. Leguminoase
Bogate în proteine, fibre și nutrienți, leguminoasele sunt alimentul perfect în post. Consumă cu moderație, 4 zile pe săptămână, câte o porție de linte, fasole sau mazăre.
6. Măsline
Sunt o sursă bună de grăsimi sănătoase și acizi Omega 3, poți consuma zilnic 10 măsline fără a exista riscul să te îngrași.
7. Avocado
Avocado este un fruct nutritiv, bogat în acizi graşi Omega-3, vitamina E, B6, K, C și acid folic. Poți consuma zilnic 1/2 fruct de avocado. Mănâncă-l ca atare ori prepară-ți o salată sau o pastă de avocado cu ulei, sare și suc de lămâie.
8. Fructe proaspete
Fructele sunt o sursă bogată de apă, vitamine și antioxidanți, reglează pofta de mâncare. Este recomandat să consumăm zilnic 3-5 porții de fructe, cu o oră înainte de masă sau la 1,5-2 ore după luarea mesei.