De bacterii nu poți scăpa, mai ales pentru că există bacterii ”bune” necesare organismului nostru, de aceea soluția este să eviți alimentele care poartă aceste bacterii ”rele”.
Care sunt bacteriile ”vinovate”
În primul rând purtătorii acestor bacterii sunt produsele animaliere, alte alimente și legumele nespălate. Iar sursele cele mai întâlnite sunt: carnea, ouăle și laptele, care dezvoltă cele mai comune bacterii cum ar fi: Salmonella, Listeria, Campylobacter, E.coli.
Simptomele toxiinfecției alimentare sunt:
- Crampe la stomac
- Greață sau chiar vărsături
- Diaree
- Febră
Senzația de rău poate veni peste 2-3 ore, după ce ai consumat produsul contaminat sau chiar 48 ore. În cazul unei toxiinfecții ușoare îți revii în scurt timp. Aceste simptome sunt de fapt metoda de apărare a organismului împotriva agenților patogeni, așa că nu intra în panică.
Tratament în cazul toxiinfecțiilor alimentare
În general toxiinfecțiile alimentare durează 2-3 zile. Este necesară o supraveghere a bolii și consumul de multe lichide, pentru a evita deshidratarea. Dacă, însă, deshidratarea este severă cu siguranță vei fi internată în spital. De asemenea, dacă ai observat prezența sângelui în scaun, adresează-te urgent medicului.
Tratament la domiciliu:
- Consumă cât mai multe lichide în prize dese câte puțin – infuzie de mentă și sunătoare, a câte 2 căni pe zi, apă plată (fiartă), supă de legume, suc de morcovi pentru a hidrata organismul.
- Cărbunele medicinal – elimină toxinele.
- Ține o dietă din: orez fiert, brânză degresată, banane, piure de legume, administrate la fel în prize dese și în cantități mici.
Cum lupți cu bacteriile ”rele”
Pentru a evita toxiinfecțiile alimentare trebuie să ai grijă de unde cumperi produsele, cum le pregătești și cum le păstrezi. Măsurile de precauție te salvează de ”invazia” acestor bacterii în organism.
- Spală-te pe mâini înainte și după ce ai atins alimente, pentru a scurta ”călătoria” microorganismelor de la tine la alimente și invers.
- Spală fructele și legumele bine înainte de a le consuma.
- Consumă mâncare gătită corespunzător. Dacă spre exemplu ai tăiat o bucată de carne și observi că este de culoare roz (crudă), renunță la ea.
- Fii atentă la ceea ce consumi, dacă ai impresia că arată sau miroase ciudat, mai bine nu mânca.
- Verifică termenul de valabilitate de pe etichete.
- Acoperă și pune în frigider alimentele imediat ce le-ai adus acasă. Pentru că bacteriile se ”bucură”, când sunt lăsate la temperatura camerei.
Persoanele cu risc mărit sunt: gravidele, copii, vârstnicii și bolnavii cronici care trebuie să fie mult mai precauți, pentru că organismul lor luptă mai greu cu infecțiile.