În Moldova, n-a mai plouat de luni bune, seceta îngreunând lucrările agricole. În prima decadă a lunii noiembrie pe teritoriul ţării s-a semnalat vreme anomal de caldă şi cu deficit de precipitaţii.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, temperatura medie decadică a aerului a fost mai ridicată faţă de normă cu 5,8-7,9ºC, ceea ce se semnalează în medie o dată în 20-30 ani. Temperatura maximă a aerului a urcat în teritoriu până la +26ºC (stația meteorologică Făleşti).Pe parcursul decadei izolat s-au semnalat ceață, oraje, intensificări ale vântului de până la 21 m/s (stația meteorologică Corneşti). Comparativ cu prima decadă a lunii noiembrie 2018 această decadă a fost cu 2-4ºС mai caldă şi cu regim similar de precipitaţii. Un an analog după regimul termic al acestei decade este 2010.
Regimul termic ridicat, lipsa precipitaţiilor pe cea mai mare parte a teritoriului ţării, cât și rezervele de umezeală productivă scăzute în stratul arabil al solului, au creat condiţii mai puţin favorabile pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor de toamnă.
În perioada următoare nu sunt prognozate precipitații.