Un moldovean stabilit în Marea Britanie, rănit grav de către un hoț care a încercat să-i fure automobilul. Prietenii au inițiat o campanie de caritate!

Un moldovean a suferit un grav accident în Marea Britanie, în timp ce era la muncă. Bărbatul are nevoie de peste 50 de mii de dolari pentru tratament.

separator

Accidentul a avut loc pe data de 9 noiembrie anul curent, în timp ce Vadim Cangea făcea livrări, în calitate de curier.Un hoț a încercat să-i fure mașina, iar Vadim l-a văzut și a încercat să intervină, întrucât camioneta era singura sa sursă de venit. În acel moment, hoțul l-ar fi împins și el a ajuns sub roțile mașinii și a fost târât mai mulți metri, ceea ce i-a provocat leziuni grave, care i-au pus viața în pericol, transmite unimedia.info.

În momentul în care și-a dat seama de gravitatea acțiunilor sale, hoțul a sărit din mașină și a fugit de la locul incidentului, lădându-l pe Vadim să zacă sub roțile mașinii, așteptând mai multe ore în șir până a fi găsit și transportat la spital.

Colegii săi într-un apel în care roagă oamenii să-l ajute și să banii pentru tratamentul atât de necesar în aceste momente dificile.

Mesajul soției

Soția sa a scris un mesaj emoționant pe Facebook. Potrivit femeii, accidentul s-a întâmplat chiar în ziua aniversării nunții lor.

„O zi în care cu fix cinci ani în urma eram amândoi în fața lui Dumnezeu și ne uneam destinele! Ți-am făcut o promisiune atunci că voi fi lângă tine mereu, atât la bine cât și la greu, acum a venit și acel moment… greu din păcate, dar uite că nu suntem singuri, alături de noi sunt sute de persoane care ne încurajează și demonstrează prin fapte căci viața unui om chiar dacă nu îl cunoști are valoare și pentru acest lucru vă mulțumim enorm, suntem surprinși total, nu -mi găsesc cuvinte să vă multumesc! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că a avut grijă de tine, si a facut în așa fel încât noi familia să ne putem bucura în continuare de tine, si vouă tuturor va mulțumim si va dorim numai bine! Muțumesc!”.

Cei care binevoiesc să doneze pentru acest caz o pot face aici.

Calitatea aerului din Chișinău, monitorizată cu laboratorul mobil donat de România

Primul laborator mobil pentru monitorizarea calității aerului, donat de România Agenției de Mediu, a ajuns la Chișinău. Astăzi, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, împreună cu colegii de la Agenția de Mediu, au făcut teste de calitate a aerului chiar în centrul capitalei. Datele au fost transmise direct către Laboratorul de Referință de Mediu, iar rezultatele analizelor au arătat că niciun parametru nu a depășit limitele admisibile. Cu noul echipament, rezultatele sunt disponibile în doar o oră, comparativ cu cele 24 de ore necesare anterior, ceea ce permite o monitorizare mai rapidă și intervenții prompte în cazul depistării unor valori critice, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Datorită mobilității sale, laboratorul poate fi deplasat rapid în diverse locații, inclusiv în zone urbane, rurale și industriale, asigurând monitorizarea direct în teren. Este echipat cu o sursă alternativă de energie, care îi permite să funcționeze fără întreruperi chiar și în cazul unei pene de curent.  

În plus, laboratorul este dotat cu aspiratoare speciale pentru prelevarea aerului, care permit măsurarea concentrațiilor de compuși organici volatili precum benzen, toluen și etilbenzen. Până acum, acești parametri nu puteau fi analizați în stațiile automate existente, din lipsa unor echipamente similare. Această dotare aduce un progres semnificativ în monitorizarea calității aerului și protecția mediului.

Donația stației mobile subliniază colaborarea strânsă și angajamentul ambelor națiuni pentru un mediu mai curat și o viață mai sănătoasă. Este un simbol al eforturilor comune pentru un viitor mai verde. România și Republica Moldova își consolidează astfel parteneriatul și reafirmă angajamentul față de protecția mediului și bunăstarea publică.

Un bărbat fără permis a vrut să mituiască polițiștii cu 800 de lei

Polițiștii Secției escortă și misiuni speciale a INSP au stopat o Toyota pe traseul R4, la intrarea în localitatea Coșernița din raionul Criuleni. Mașina era condusă de un bărbat de 47 de ani, originar din municipiul Chișinău, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Șoferul a recunoscut că nu deține dreptul de a conduce, iar în încercarea de a scăpa de răspundere, acesta a încercat să ofere polițistului mită în sumă de 800 de lei.

Polițistul a denunțat imediat tentativa de corupere, iar la fața locului a fost solicitată grupa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Criuleni pentru documentarea cazului.

Cazul a fost urmat de altele două, în sectorul Buiucani al capitalei și pe traseul M5, în apropiere de Strășeni, șoferii fiind denunțați de polițiști.

Reamintim că tentativa de corupere a unui funcționar public este o infracțiune și se pedepsește conform legii.

Patru persoane din Edineț, reținute pentru coruperea alegătorilor

Procuratura raionului Edineț anunță că la data de 10 decembrie 2024, de către polițiștii din Edineț sub conducerea Procuraturii raionului Edineț, s-au efectuat percheziții în 18 locații într-un dosar intentat în octombrie, curent, pe faptul coruperii electorale. Patru persoane au fost reținute. În cadrul perchezițiilor, s-au depistat și ridicat mai multe telefoane mobile, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor cauzei, pe parcursul lunii octombrie a anului 2024, mai mulți suspecți, reprezentanți ai unor concurenți electorali, aflându-se în diferite localități din raionul Edineț, având scopul coruperii alegătorilor, în campania electorală a alegerilor prezidențiale din luna octombrie a anului 2024, au transmis mai multor persoane, mijloace bănești cuprinse între sumele de 1000 și 3000 lei, cu scopul de a le determina să voteze pentru un anumit candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova.

Reamintim că, anterior, în acest dosar au fost recunoscuți și audiați 6 învinuiți, 2 bănuți, au mai fost efectuate 13 percheziții în cadrul cărora au fost depistate și ridicate mijloace bănești, telefoane mobile, carnete de membri de partid, liste și înscrisuri care conțin numele mai multor persoane. 

Urmărirea penală continuă în scopul elucidării tuturor circumstanțelor. 

Mătreața: cum scapi de ea!
Articolul anterior
Tânăra răpită din Nisporeni, a fost găsită în stare gravă
Articolul următor