Deși se spune că bătrâneţea nu cruţă pe nimeni, există totuși persoane despre care se spune că au învins în lupta cu timpul. Una dintre acestea este și interpreta Sofia Rotaru, care la cei 65 de ani ai săi arată ca la 30.
Recent însă, site-ul paparazzi.ru, a publicat o poză care-i trădează vârsta cântăreţei moldovence. „Până acum nu aveam de ce o critica pe Rotaru: “arată bine la faţă, zâmbetul de circa 10 mii de euro te orbeşte. Dar iată talia de viespe a cam dispărut. Dar cel mai tare o dau de gol mâinile. Probabil că a venit timpul ca Sofia Mihailovna să poarte haine cu mâneca lungă. Sau şi mai bine, să meargă la fitness ori la cosmetolog”, scria în comentariul care însoţea fotografia.
Din fericire fanii interpretei i-au luat apărarea, sugerându-i autorului textului să se uite întâi la mama şi bunica sa, care sunt de o seamă cu Sofia Rotaru, alții, însă, i-au reproşat că vârsta ar trebui să-i inspire respect, nu să-l facă să critice.
„Moldsilva” scoate în vânzare zeci de mii de brazi în acest an. Care sunt prețurile
Pentru sărbătorile de iarnă din acest an, Agenția ”Moldsilva” va pune la dispoziția cetățenilor peste 46 000 pomi de Crăciun, ce vor fi disponibili din data de 2 decembrie, curent, la pepinierele entităților silvice teritoriale (lista întreprinderilor silvice poate fi consultată pe www.silvicultura.md), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Tradițional, pomii de Crăciun reprezintă speciile molid (38221 ex.), pin (7863 ex.) și brazi (100 ex.) Pentru a oferi opțiuni suplimentare la ambianța de sărbători, silvicultorii au pregătit pentru comercializare și 48 211 de verticele (crenguțe).
Pomii de Crăciun sunt disponibili la mărimi de la 1 m până la peste 5 m, înălțime, iar în funcție de acești parametri și cheltuielile suportate la creșterea lor, sunt stabilite prețurile de comercializare. Astfel, la pomii de Crăciun cu înălțimea de 1-1,5 m, prețurile variază de la 60 la 180 de lei.
Totodată, menționăm că pomii de Crăciun propuși de către Agenția ”Moldsilva” nu sunt extrași din Fondul Forestier Național, ci sunt plantați și îngrijiți în pepinierele silvice din dotarea entităților silvice teritoriale, anume în scopul comercializării pentru sărbători. Totuși, pentru promovarea educației forestiere și acțiunilor de plantare, Agenția ”Moldsilva” încurajează cetățenii și instituțiile să procure pomi de Crăciun cu balot, care ulterior pot fi plantați în spațiile adiacente libere. Comenzile pentru asemenea procurări pot fi făcute tot la entitățile silvice teritoriale.
Cele mai mari cantități de pomi de Crăciun sunt disponibile la Întreprinderile Silvice Iargara, Hîncești, Tighina, Călărași, Strășeni, Glodeni și Edineț.
Agenţia „Moldsilva” reaminteşte că în această perioadă este intensificată paza și protecția pădurilor, fiind organizate raiduri în fondul forestier, cu implicarea colaboratorilor întreprinderilor silvice, ai Inspectoratului pentru Protecția Mediului și Inspectoratelor de Poliție din teritoriu.
Tăierile ilicite a arborilor de rășinoase, inclusiv molid şi pin, din fondul forestier sau din alte spații verzi, se pedepsesc cu amenzi de la 50 la 100 unități convenționale pentru persoanele fizice, iar persoanele juridice riscă de la 300 la 500 unități convenționale, sau muncă neremunerată în folosul comunității, conform art. 122, 124 al Codului Contravențional al Republicii Moldova și achitarea prejudiciului cauzat prin tăierea ilicită a arborilor și plantațiilor, conform Codului Silvic.
Menționăm că Agenția ”Moldsilva” comercializează pomii de Crăciun doar de la pepinierele silvice sau depozitele entităților silvice teritoriale și nu este implicată în comerțul stradal.
Alți români înșelați, după ce ”au investit” circa 20 000 000 de lei, dar și-au pierdut banii. Percheziții la două Centre de apel din Chișinău
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI de comun cu procurorii PCCOCS, anunță reținerea altor doi bănuiți de escrocherie și spălare de bani în domeniul investițiilor pe diverse platforme de tranzacționare create și administrate cu scopul sustragerii mijloacelor bănești a altor persoane, în special din România, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.
Activitatea infracțională a fost înfăptuită de un grup criminal organizat format din cetățeni ai mai multor state începând din anul 2022. În cadrul operațiunii „Deep Fake” desfășurată anterior, în luna august curent, oamenii legii din Moldova și România au efectuat 60 de percheziții domiciliare și în oficii (inclusiv patru centre de apel) amplasate în Chișinău, Ialoveni și Ocnița.
Ulterior, în cadrul investigațiilor realizate în comun cu autoritățile competente din România, au fost stabilite alte două oficii adaptate în dependență de necesitățile activității ilicite, de unde potențialii investitori erau contactați de către membrii grupului criminal care desfășurau pseudo-funcții de reprezentanți/brokeri ai companiilor date. În cadrul conversaților de tip chat sau telefonice, suspecții aplicau tehnici/metode de manipulare pentru convingerea victimelor să investească mijloace în diverse monede, pe platformele/site-urile create în acest sens, însușite în cele din urmă în interesul grupului criminal prin realizarea unui complex de operațiuni financiare.
Astfel, ieri, 28 noiembrie, cu suportul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”, au fost efectuate percheziții în locațiile menționate, fiind stabilite 99 de persoane care activau conform planului infracțional, pe diverse „direcții” – România, Italia, Turcia, dar și țări Francofone.
În cadrul perchezițiilor, au fost ridicate 72 de telefoane mobile, 78 blocuri de sistem, înscrisuri de ciornă, contracte de muncă și copii a diferitor acte de identitate, carduri bancare, procesoare, suporturi de memorie, cât și mijloace bănești a cărei proveniență urmează a fi stabilită.
Totodată, urmare a acțiunilor realizate au fost reținute două persoane care se prezintă a fi unii din organizatorii activității infracționale.
Din materialele preliminare aflate la dispoziția oamenilor legii, a fost apreciat un venit ilicit zilnic de peste 120 000 de dolari. Preliminar, prejudiciul stabilit la moment a părților vătămate identificate, depășește suma de 20 000 000 lei.
Investigațiile penale comune continuă, în scopul identificării altor victime care au fost înșelate de acest grup infracțional și stabilirea prejudiciului cauzat, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției și garanțiile procedurale prevăzute de lege.
ATENȚIE, șoferi! Circulație sistată în Piața Marii Adunări Naționale până pe 2 decembrie
Primăria Municipiului Chișinău informează că în perioada: 29.11.2024, ora 21:00 – 02.12.2024, ora 05:00, va fi sistată circulația transportului public pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni – str. A. Pușkin, cu redirecționarea transportului, inclusiv transportul public, pe străzile adiacente, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Măsura a fost luată în legătură cu desfășurarea manifestărilor cultural-artistice dedicate Sărbătorilor de iarnă.
Transportul, inclusiv cel public, va fi redirecționat pe străzile adiacente.
TROLEIBUZE
Rutele nr. 1, 5, 8, 22 vor fi redirecționate pe str. București;
Ruta nr. 4 – spre sectorul Buiucani vor circula pe strada București, iar spre sectorul Botanica pe str. A. Mateevici – str. A. Pușkin – bd. Stefan cel Mare și Sfânt;
Ruta nr. 34 – spre Centru vor circula pe str. București, iar spre comuna Trușeni de pe bd. Stefan cel Mare și Sfânt – pe str. Vasile Alecsandri – str. București.
AUTOBUZE
Ruta nr. 5, se modifică după cum urmează: tur: pe traseul stabilit, iar retur: de pe str. M-t G. Bănulescu-Bodoni pe str. Columna, str. V. Alecsandri, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
Ruta nr. 9, se modifică după cum urmează: tur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. M-t G. Bănulescu-Bodoni, str. M. Kogălniceanu, str. Al. Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit, iar retur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Al. Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. M-t G. Bănulescu-Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
Ruta nr. 11, se modifică după cum urmează: tur/retur de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Al. Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. M-t G. Bănulescu-Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
Ruta nr. 26, se modifică după cum urmează: tur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Bănulescu-Bodoni pe str. M. Kogălniceanu, str. Al. Pușkin și în continuare pe traseul stabilit, iar retur: pe traseul stabilit
Ruta nr. 46, se modifică după cum urmează: tur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Al. Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. M-t G. Bănulescu-Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt și în continuare pe traseul stabilit, iar retur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. M-t G. Bănulescu-Bodoni, str. M. Kogălniceanu, str. Al. Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.
Personalul liniar este la dispoziția călătorilor pentru a oferi informații suplimentare despre traseul rutelor de transport public în perioada enunțată.
Primăria Municipiului Chișinău vine cu scuzele de rigoare către cetățenii urbei pentru incomoditățile create.