Creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc astăzi Ajunul Crăciunului

Creștinii Ortodocși de rit vechi marchează astăzi Ajunul Crăciunului, iar marți, 7 ianuarie, vor marca Crăciunul, Nașterea lui Iisus Hristos. Înalt Prea Sfințitul Vladimir, mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, a transmis un mesaj în pastorala dedicată Nașterii Domnului.

separator
„În ziua Nașterii Pruncului Mântuitor, Împărăția lui Dumnezeu se așterne peste oameni, vindecându-le rana păcatului. De aceea, ni se cade a ne bucura în această zi duhovnicește întru Domnul, căci și Apostolul Pavel spune: Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt”.

Mitropolitul spune că de ziua Nașterii Domnului „fiecare locaș de închinare unde se săvârșește Liturghia euharistică este o peșteră în care ne așteaptă Mântuitorul și Izbăvitorul sufletelor noastre, iar noi suntem, la fiecare Sfântă Liturghie pe care o slujim, martori ai Nașterii și Învierii lui Hristos”. „Să-l mărturisim cu toată ființa noastră și să nu-L trădăm pe El și Evanghelia Sa”, afirmă Înalt Prea Sfințitul.

Potrivit Mitropolitului, „praznicul Nașterii lui Hristos este un mare dar pentru umanitate, pentru că cel care a zis „Eu sun Calea, Adevărul și Viața, intră în această lume, întunecată de păcat”. „Într-o lume secularizată și egoistă, trufașă și rece, doar Pruncul-Hristos, născut în peștera sărăcăcioasă a Bethlehemului, ne poate încălzi sufletele, dându-ne puterea de a-i ierta pe semenii noștri, de a-i ajuta, de a-i iubi și de a nu răspunde la rău cu rău, „ci de a birui răul cu binele”, se mai spune în pastorală.

„Prin taina Nașterii Sale, Fiul lui Dumnezeu umple sufletele oamenilor nu doar cu bucurie, ci și cu iubire sfântă și curată, pogorâtă din slava Dumnezeieștii Treimi peste natura umană căzută și decăzută, răvășită și zdruncinată de păcatul neascultării”.

sursa: www.ipn.md

IMPORTANT! Acces limitat în Aeroportul Chișinău până în 16 mai

În Aeroportul Internațional Chișinău, Poliția de Frontieră a suplinit numărul de polițiști de frontieră și de echipamente speciale de control, pentru a face față provocărilor actuale și a garanta securitatea călătorilor. În acest sens, din 1 până pe 16 mai 2024, accesul în terminalul aeroportuar este permis doar pentru pasageri și personal autorizat.

Decizia a fost luată pentru securitatea pasagerilor și pentru a îmbunătăți capacitatea de gestionare a fluxului sporit de oameni care zboară spre și dinspre Chișinău în perioada sărbătorilor. Măsurile luate sunt necesare inclusiv în contextul creșterii numărului de alerte false cu bombă, precum și din cauza folosirii terminalului aeroportuar în scopuri politice de unele grupări criminale care îngreunează activitatea serviciilor de securitate.

Poliția de Frontieră precizează că, din cauza recentei creșteri a numărului de alerte false cu bombă, a fost necesară evacuarea completă a aeroportului de mai multe ori. Poliția de Frontieră regretă disconfortul creat pasagerilor, dar accentuăm că prioritatea noastră este siguranța cetățenilor. Ne cerem scuze pentru incomoditățile create celor care își întâmpină rudele și apropiații.

Au fugit de război! Șase tineri ucraineni, reținuți în timp ce treceau ilegal frontiera noastră

Într-un caz de trecere ilegală a frontierei de stat, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale EST au surprins șase bărbați ucraineni care în mod fraudulos au ajuns în R. Moldova. Din spusele acestora, ar fi fost ajutați în comiterea ilegalității de către un grup de persoane, contra sumei de 4 000 de dolari per migrant.

În data de 1 mai 2024, în timpul unei misiuni de serviciu la frontieră, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Tocuz a observat din direcția statului vecin șase persoane care se deplasau grăbit spre interiorul R. Moldova. Operativ, în regiune au intervenit polițiștii de frontieră, fiind depistați șase cetățeni ai Ucrainei.

În cadrul documentării străinilor, aceștia au solicitat azil pe teritoriul R. Moldova.

Totodată, din declarațiile acestora s-a aflat că pentru a trece clandestin frontiera moldo-ucraineană au achitat fiecare câte 4000 dolari.

În continuare, polițiștii de frontieră cercetează cazul sub toate aspectele legale, în vederea elucidării circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor implicate în favorizarea migrației ilegale.

Tânăr de 20 de ani, prins cu droguri de circa 3 milioane de lei la el

Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de oamenii legii, fiind cercetat penal pentru circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora, în scop de înstrăinare.    

Acesta a fost identificat și stabilit datorită intervenției prompte a polițiștii Direcției combaterea criminalității organizate a INI în comun cu ofițerii de urmărire penală ai Inspectoratului de poliție Ciocana, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Ciocana.   

Polițiștii au stabilit că suspectul este membrul unui grup criminal organizat specializat în comercializarea substanțelor narcotice prin intermediul aplicației ,,Telegram”.     

În timpul reținerii în flagrant, oamenii legii au depistat asupra bănuitului circa 5 kg de substanțe narcotice: 4 mii de pastile ,,ecstasy”, 1020 grame de droguri tip ,,MDMA”, 1120 grame de marijuana (cannabis), 220 grame de heroina și 210 grame de hașiș.    

Valoarea estimativă a drogurilor ridicate este de circa 3 milioane de lei.    

În temeiul bănuielilor rezonabile cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, în privința suspectului, instanța de judecată a dispus plasarea acestuia în arest preventiv pe un termen de 30 de zile.   

Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, suspectul riscă de la 7 la 15 ani de închisoare. 

Oamenii legii continuă să întreprindă măsuri speciale de investigații și acțiuni de urmărire penală în vederea identificării și altor persoane implicate în activitatea infracțională.    

Minune în Israel, la fiecare început de an. De Bobotează, râul Iordan îşi schimbă cursul
Articolul anterior
Emilian Crețu a împlinit 33 de ani și a dat startul unei campanii de caritate
Articolul următor