Cu câțiva ani în urmă mă întrebam: oare cum este să cauți un produs natural fără conservanți, să-ți fie frică să mănânci, dacă îți vine pofta de ceva, să ai obsesia că nu tot ce se comercializează este bun pentru sănătatea ta? Ca peste ani să devină o realitate tristă și la noi – produsele care nu mai au nimic decât o chimie întreagă. În special când vine vorba despre copii, mă nedumerește acceptarea regulei ”dulciurilor toxice”.
Din fericire mai există producători care țin la calitatea și valoarea produsului. Desigur costul producției în acest caz este mai mare, dar cred că mai bine consumi mai puțin, dar sănătos, decât mult și nociv pentru sănătatea ta.
Ai opțiunea de a alege
Este important în acest caz să înveți să citești etichetele produselor. Îți ia ceva timp ca să le înțelegi, dar nu este imposibil și, atunci când vine vorba de sănăteatea ta și a celor dragi, trebuie să înveți să trăiești în lumea produselor industrializate.
Există opțiunea alegerii – produse numite ”bio” sau ”naturale”. Am fost plăcut surprinsă că există prăjituri și torte pe bază de ingredientre naturale. Compania ”Tortik” și-a făcut un nume în lumea dulciurilor prin faptul că a optat pentru formula ”fără conservanți și fără aromatizatori”. A ales ”rețeta bunicii” care naște din ingrediente naturale gustul și aroma de neînlocuit.
În era vitezei, în care noi, de obicei, suntem prinși în diverse activități și avem din ce în ce mai puțin timp pentru ”bucătărie” căutăm cu disperare ”mâna” care să ne scape de ”gătit”. Dar nu de fiecare dată soluția aleasă este și cea bună. Prindem fast-food-urile ”străzii” ca să ne potolim foamea, ”vânăm” dulciurile ”de bulevard” ca să savurăm plăcerea gustului. Iar consecințele nu întârzie să apară – obezitate, diabet, boli cardiovasculare și altele.
Dulcele naște dragoste
De fiecare dată când vorbesc despre ”dulce”, îmi amintesc de filmul ”Chocolat – Ciocolata cu dragoste”, cu el descoperi universul ciocolatei, îți trezește simțul plăcerii, dorința de a savura ”fructul oprit”, bineînțeles vorbesc de cei care țin cure de slăbit. Așa am găsit lumea ”dulciurilor” la Compania ”Tortik”.
Ludmila Șapoșnikova vorbește cu mândrie despre faptul că ”oul din tort este ou și nu altceva, gustul de vișină vine de la delicioasele vișine și nu de la aromatizatori indentici naturali, smântâna este produs natural și nu chimie… Noi facem cu dragoste aceste minunății dulci. Spun asta pentru că nu acceptăm ”formula chimicalelor”, considerăm că ”rețeta bunicii” pe lângă faptul că este sănătoasă, este și delicioasă. Nu poate înlocui nimic gustul și mirosul ciocolatei din cacao sau ce poate fi mai gustos decât un cozonc care miroase a basm.”
Compania ”Tortik” se deosebește de alți producători nu numai prin folosirea ”ingredintelor naturale”, ci și prin faptul că frumusețea ”cireșei” de pe tort o fac chiar sculptorii și designerii. Astfel un tort arăta ca o operă de artă.
”Ne străduim să reproducem visele copiilor, să aducem lumea poveștilor maturilor și să surprindem prin originalitate invitații la eveniment”, mărturisește Ludmila Șapoșnikova.
Varietatea rețetelor îți oferă posibilitatea să găsești exact gustul preferat al prăjiturii închipuite. Iar în fiecare săptămână, ”Tortik”, organizează o degustație, astfel încât să poți alege prăjitura care îți place.
Unele evenimente necesită în mod tradițional, prezența unei copturi pe masa festivă, cum ar fi: tortul omagiatului sau a miresei, colacii cumătrilor sau a nunului, pasca sau cozonacul creștinului. Toate le găsești la cofetarii companiei ”Tortik”, ei sunt cei care poartă responsabilitatea ”gospodinei” ca aceste minunății să fie naturale, proaspete și delicioase.
Un produs natural are durata de viață scurtă pentru că este ”viu”, tocmai acest fapt oferă un plus de înceredere companiei ”Tortik”, produsele lor expiră foarte repede. Cofetarii sunt nevoiți să muncesc uneori și noaptea, pentru ca tu să te mândrești cu somptuosul tort a doua zi. Iar temerile unei intoxicații, nu te mai urmăresc, în special, când vine vorba despre copii care sunt mult mai sensibili, dar totodată sunt ahtiați după dulce. ”Chiar și accesoriile pentru tort sunt comestibile! Utilizăm doar coloranți și produse naturale pentru pregătirea tuturor detaliilor și accesoriile necesare unui tort. Pentru că de obicei ești tentat (în special copiii), să guști din elementele decorative care redau emoțiile acestor opere de artă”, specifică Ludmila Șapoșnikova.
Descoperă secretul gustului cu Compania ”Tortik”!
Text: Snejana Țugui
mun. Chisinau, str. Petru Movila 14
Tel. : +373 22-23-70-58
Mob.: +373 78-200-200 – Ludmila
+373 78-200-201 – Iulia
E-mail: office@tortik.md
www.tortik.md