Lara Fabian a anulat concertul din București cu două ore înaintea spectacolului

Organizatorii show-ului Larei Fabian programat luni în București,  spun că artista belgiană a anulat unilateral, a doua oară consecutiv, concertul din București și că îi vor intenta proces, pentru acuzații false, potrivit cărora nu a fost plătită.

separator
Lara Fabian a anunţat, cu două ore înainte de concertul pe care îl avea programat luni seară la Sala Palatului din Bucureşti, că anulează show-ul, din motive independente de voinţa ei, motivând că managerul turneului internaţional nu a plătit-o, potrivit Mediafax și digi24.ro.

Pe de altă parte, organizatorul turneului internațional transmite că artista a anulat unilateral show-ul.

„În seara zilei de 3 februarie, Lara Fabian trebuia să susțină un concert la Sala Palatului, București, ora 19:30. Pentru a doua oară consecutiv, artista a anulat spectacolul. Acest lucru este inacceptabil și noi nu acceptăm acuzația falsă făcută la adresa noastră prin intermediul conturilor ei de social media”, se arată în comunicatul organiatorilor.

„Biletele au fost vândute în proporție foarte mare și noi, organizatorii, am pregătit spectacolul până la ultimul detaliu. Lara Fabian a aterizat în România pe 2 februarie și totul a decurs foarte bine. În această dimineață s-a prezentat la Sala Palatului, așa cum se poate observa în imaginile și clipul filmat la fața locului. La ora 16:00 a decis să părăsească Sala și să plece către aeroport, fără să discute în prealabil cu niciun reprezentant al organizatorului. Nu a oferit nicio scuză validă, lăsându-i uimiți atât pe cei din echipa ei, cât și pe organizatori. În postarea ei de pe conturile de social media de la ora 17:00, artista spune că este în camera ei de hotel, menționând că nu a fost plătită pentru a putea să își plătească echipa, așadar fiind nevoită să anuleze concertul. Dacă neplata ar fi motivul real, atunci nu ar fi trebuit să se prezinte în București!”, explică organizatorii.

Aceștia și-au cerut scuze publicului: „Absența ei vătămează promoterul și pe toți cei implicați în organizarea evenimentului. Ne cerem scuze pentru publicul afectat, care împărtășește cu noi aceasta problema”.

De asemenea, organizatorii spun că artista belgiană și-a anulat și concertul pe care trebuia să îl susțină în Atena pe 1 februarie. Aceștia mai precizează că cele două show-uri programate în noiembrie 2019 la București au fost anulate tot de artistă, „motiv care este încă subiect de neînțelegere între cele două părți”.

„Problemele de sănătate invocate sunt discutabile, iar promoterul, care este și booking agent-ul ei, a suferit pierderi materiale din cauza anularii unilaterale de către Lara Fabian. Atâta timp cât conversația a fost purtată într-o manieră corectă și calmă cu persoanele implicate, nu am simțit nevoia să comunicăm public pe acest subiect. În orice caz, în acest moment vom înainta un proces împotriva artistei și managementul acesteia, pentru a primi dreptate în cadrul acestei situații dureroase. Suntem încrezători că autoritatea competentă va da un verdict corect”, potrivit aceluiași comunicat.

,,Vă scriu, „prietenii mei”, pentru că sunteţi o parte importantă din viaţa mea şi voi fi sinceră cu voi, aşa cum trebuie să fie nişte prieteni. Sunt în Bucureşti, la hotel, şi sunt profund întristată că trebuie să vă spun că show-ul din seara aceasta este anulat din motive nefericite, total independente de voinţa mea sau a echipei mele. Dar, cum mereu v-am împărtăşit sentimentele mele, astăzi trebuie să vă ofer transparenţă şi adevăr, cu completă obiectivitate”, a scris artista pe contul ei de Facebook.

„Sunt furioasă pentru că, pentru a patra oară consecutiv, persoana care se ocupă de turneul internaţional (nu implică Franţa sau turneul francez), care se presupune că trebuie să mă plătească pentru show-urile mele, nu m-a plătit. Nu pot accepta să nu văd acest abuz şi nici să continui să îmi susţin show-urile când în mod evident trebuie să plătesc toate cheltuielile echipei şi pentru concert, fără să fiu plătită la rândul meu. Este pur şi simplu o situaţie oribilă. Am încercat să continui, sperând că se va rezolva, dar doar s-a înrăutăţit şi acum suntem puşi în situaţia de a nu mai putea continua. Acest lucru mi-a provocat durere şi stres în ultimele luni, până la punctul în care m-am îmbolnăvit atât de tare încât nu am putut susţine concertul ultima dată când am venit în Bucureşti, în decembrie”, a explicat cântăreaţa în mesajul publicat luni seară pe Facebook.

Aceasta a mai spus că dragostea fanilor i-a dat putere, dar că nu mai poate continua.

„Mă voi lupta prin toate mijloacele legale pentru a mă întoarce la voi cât mai repede. Bucureşti, îți promit, voi cânta din nou pentru tine. Şi, da, vom celebra muzica şi iubirea împreună în bucuria care ne leagă”, și-a încheiat artista mesajul.

Concertul de luni seară făcea parte din 50 World Tour, care marchează a 50-a aniversare a cântăreței belgiene. Lara Fabian, care a vândut peste 20 milioane de albume în întreaga lume, a revenit anul trecut cu un nou turneu mondial, 50 World Tour, o celebrare a celor 50 de ani ai săi și a celor peste 30 de ani de carieră, pe parcursul căreia a lansat 14 materiale discografice. Noul album în limba franceză al Larei Fabian, „Papillon”, a fost lansat în februarie 2019.

Angelina Jolie, dezvăluiri emoționante: ”Puteți să-mi luați totul. Nimic altceva nu contează”

Rolul favorit din viața Angelinei Jolie este cel de mamă. În noul ei film, „Maria”, câștigătoarea de Oscar o interpretează pe Maria Callas, una dintre cele mai apreciate soliste de operă din secolul XX. Întrebată ce ar putea compara cu dragostea pentru operă a Mariei Callas, Angelina a răspuns fără să stea pe gânduri: „maternitatea”, scrie peroz.ro.

Într-un interviu pentru Good Morning America, actrița de 49 de ani a vorbit, așa cum o face rareori, despre copiii ei. Să fie mamă e cel mai important pentru ea. „Este fericirea mea. Puteți să-mi luați totul. Nimic altceva nu contează”, a spus ea.

Jolie are șase copii, trei adoptați, Maddox (23), Pax (21) și Zahara (19), și trei biologici, Shiloh (18) și gemenii Knox și Vivienne (16), cu fostul ei soț, Brad Pitt, cu care e într-o luptă de opt ani pentru custodie și bunuri.

Angelina a lucrat cu Maddox și Pax la filmul „Maria”. Actrița spune că a fost o experiență extraordinară să-i aibă și pe ei în spatele camerelor. Recent, a colaborat și cu Vivienne pentru un show pe Broadway.

Copiii Angelinei Jolie și ai lui Brad Pitt, în atenția întregii lumi de când s-au născut

Deși arată implicare în aceeași lume artistică în care activează părinții lor, niciunul dintre cei șase nu ar vrea să fie staruri în fața camerelor de filmat. „Sunt destul de privați”, a spus Jolie, menționând că Shiloh e campioană la acest capitol: „e extrem de privată”. „Nu s-au născut cu intimitate, așa că sper să pot avea parte de asta pe măsură ce cresc”, a mai menționat Jolie, care oferă rar detalii despre viața ei de familie.

Copiii au început, însă, să prindă gustul showbizz-ului. Shiloh e pasionată de dans, Vivienne, Maddox și Pax, de lumea producției de film și teatru. De asemenea, ceilalți doi copii, Zahara și Knox, au apărut de câteva ori pe covorul roșu alături de mama lor. Cel mai recent a fost rândul lui Knox. Îmbrăcat la patru ace și părând a fi în largul lui, a fost partenerul celebrei lui mame la Governors Awards.

Scandal în Italia din cauza bradului de Crăciun care va fi instalat în capitală

Un brad de 200 de ani dintr-un oraş italian de pe malul Lacului Garda a fost tăiat pentru a fi dus la Roma şi a deveni tradiţionalul brad de Crăciun din Piaţa Sfântul Petru, în pofida unui îndelungat şi înflăcărat protest local, informează agenţia italiană ANSA, scrie Agerpres.

Bradul, situat în Val di Ledro, a fost tăiat în ciuda unei serii de proteste la lumina lumânărilor organizate de localnici pentru ”salvarea dragului nostru Gigant Verde”.

”Regretăm foarte tare tăierea bradului de 31 de metri”, a spus Lorenzo Vescovi, unul dintre primii localnici care a protestat împotriva doborârii bradului.

”Ceea ce va ajunge la Roma va fi o fiinţă vie muribundă. Lupta noastră nu se opreşte, vrem să împiedicăm tăierea arborilor în această vale şi pretutindeni pentru un obicei crud şi anacronic”, a mai spus el.

Vaticanul a spus că ”alegerea de a tăia arborele a fost una ecologică”. ”Copacul a fost tăiat pentru a prioritiza dezvoltarea corectă a pădurii”, a mai spus Vaticanul

Municipalitatea scoate la licitație mai multe încăperi și spații din Chișinău

Primăria municipiului Chișinău scoate la licitație diverse tipuri de încăperi și spații de pe 21 de adrese, informează unica.md cu referire la un comunicat al Primăriei.

Pe data de 27 noiembrie 2024, ora 10:00, în Sala de ședințe a Preturii sectorului Centru, str. Bulgară, 43, va avea loc licitația pentru obținerea dreptului de locațiune a încăperilor cu altă destinație decât cea locativă, proprietatea Municipiului Chișinău.

Organizator: Direcția Generală Economie, Comerț și Turism

Descriere eveniment: La concurs sunt expuse diverse tipuri de încăperi și spații de pe 21 de adrese, cu suprafețe cuprinse între 4,7 m² și 355 m², fără drept de privatizare, cu amplasare la etaj, la subsol, la parter, etaj tehnic, soclu, garaje etc.

Cuantumul inițial al chiriei anuale pentru încăperile expuse la licitație variază de la 500 lei până la 250 000 lei, iar termenul de locațiune este de 5-7 ani.

La concurs pot participa persoane fizice și juridice din Republica Moldova, dar și investitori străini.

Persoanele interesate urmează să prezinte, nu mai târziu de 24 de ore până la desfășurarea licitației, organizatorului – Agenția „Capitalimobil” SRL, următoarele acte:

  • cererea în forma stabilită;
  • extras din Registrul de Stat al persoanelor juridice și al întreprinzătorilor individuali (pentru persoanele juridice);
  • procura (în cazul participării prin reprezentant);
  • copia actului de identitate;
  • documentul bancar ce confirmă achitarea acontului în mărime de 10 la sută din prețul inițial și a taxei de participare.

Moldovenii trimit acasă tot mai puțini bani
Articolul anterior
Zodiile și lucrurile la care se pricep cel mai bine
Articolul următor