Numărul de decese în Anglia este în creștere, iar Londra e șocată de apariția a două cazuri inexplicabile. Doi tineri, unul de 13 ani și altul de 19, au murit fulgerător din cauza coronavirus deși nu aveau alte boli.
Ismail Mohamed Abdulwahab în vârstă de 13 ani și Luca Di Nicola, în vârstă de 19 ani, au murit de coronavirus, în Londra.Ismail Mohamed Abdulwahab era un elev în vârstă de doar 13 ani din Brixton care a început să aibă simptome și să respire cu greutate marțea trecută așa că a fost dus de urgență la spital de rudele sale.
Familia mărturisește că băiatul a fost testat pozitiv pentru coronavirus în următoarea zi și a fost pus direct pe ventilator, pentru că ulterior să fie în comă indusă, însă a murit în câteva ore la spitalul King\”s College Hospital.
Covid este atât de infecțioasă încât familiei nu i s-a permis să fie alături de băiat în momentul decesului. „Suntem devastați, din câte știm noi nu avea alte probleme de sănătate”, au mărturisit cei din familie.
Di Nicola era asistent de bucătar din Nereto, centrul Italiei, avea 19 ani și era în formă foarte bună, fără probleme de sănătate, lucru confirmat atât de familie dar și de NHS.
El a fost luat de ambulanță și a murit în doar 30 de minute suferint de o aparență pneumonie fulminantă. Tatăl băiatului a mărturisit că a fost informat prin email de autoritățile medicale din UK despre situația fiului sau. Analizele post mortem au confirmat că a avut coronavirus, scrie Sky News, potrivit realitatea.net.