O familie cu 5 copii, din satul Sadova, a rămas pe drumuri. Un incendiu le-a mistuit casa

În plină pandemie, o familie numeroasă din satul Sadova, raionul Călăraşi, a rămas pe drumuri în urma unui incendiu.

separator

Nenorocirea s-a abătut asupra familiei Tertiuc în dimineaţa zilei de 18 iunie. Aliona Tertiuc se afla în curte, când fecioriul, de patru ani, a alergat într-un suflet pentru a-i spune că locuinţa arde.

„Mama, arde casa cea mare, canapeaua nou – nouţă arde. Am luat repede căldarea şi am udat canapeaua ca să o scap şi să salvez, dar a luat foc draperia, fereastra, podul şi când m-am băgat să mai scap ceva a căzut peste mine o scândură arsă”, a spus locuitoarea satului Sadova, raionul Călăraşi, Aliona Tertiuc, pentru publika.md.

Soţul femeii şi ceilalţi patru băieţi, dintre care cel mai mic de doar trei luni, dormeau în altă cameră. Ca prin minune, ei au scăpat vii şi nevătămaţi, bărbatul însă nu a putut scoate din flăcări măcar actele de identitate şi banii – 16 mii de lei, tot ce a agonisit cu mult greu familia.

„- Eu dormeam, după tura de noapte şi ori Gheorghiţă, ori Victoraş, unul dintre ei s-a apropiat şi m-am trezit, şi am apucat tot ce am putut şi afară. – Ce aţi reuşit să salvaţi? – Numai televizorul, plasma”, a spus locuitorul satului Sadova, raionul Călăraşi, Mihai Tertiuc.

La faţa locului au fost chemaţi pompierii. Focul, între timp s-a extins rapid, astfel că din locuinţă au rămas întregi doar pereţii. Acum familia cu cinci copii locuieşte într-o casă modestă oferită temporar de către primăria satului. Între timp, autorităţile locale spun că examinează suma ajutorului bănesc pe care îl pot oferi familiei.

„Cred că în jurul de 40 de mii, dar trebuie de evaluat posibilităţile financiare a Primăriei”, a spus primarul satului Sadova, raionul Călăraşi, Tudor Anghel.

Însă pentru o nouă locuinţă, cuplul are nevoie de cel puţin 200 de mii de lei, o sumă mult prea mare pentru cei doi soţi. Familia se întreţine doar din salariul de aproape patru mii de lei al bărbatului, care lucrează mecanizator în raionul Călăraşi. Femeia este şomeră şi îngrijeşte de cei cinci băieţi, cu vârste cuprinse între 3 luni şi 13 ani. Cu lacrimi în ochi, ea cere ajutorul oamenilor cu inimă mare.

„Cu 20 de lei, 30 de lei, cu o bucată de acoperiş, cu un lemn vreau să mă ajute. Vrem să ne mutăm în casă noastră, dar un mic ajutor vreau de la oameni”, a spus locuitoarea satului Sadova, raionul Călăraşi, Aliona Tertiuc.

Persoanele care nu sunt indiferente şi vor să ajute familia Tertiuc, o pot suna la numărul de telefon 0690 44 651.

De ziua leului, BNM pune în circulație monede comemorative „Aniversarea monedei naționale”

Începând cu 29 noiembrie 2024, Banca Națională a Moldovei pune în circulație ca mijloc de plată și în scop numismatic monede comemorative „Aniversarea monedei naționale”, emisiunea anului 2024, din seria „Altele”. Monedele comemorative „Aniversarea monedei naționale” sunt dedicate aniversării monedei naționale – leului moldovenesc, celebrată anual pe 29 noiembrie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cu această ocazie, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a declarat că Leul moldovenesc este mai mult decât o monedă – este parte din povestea noastră: „…este martorul transformărilor prin care a trecut Republica Moldova, de la începuturile independenței până la parcursul său spre integrarea europeană. Astăzi, când ne aflăm la intersecția dintre tradiție și inovație, leul moldovenesc continuă să ne însoțească în viața de zi cu zi și să scrie povestea noastră. Îmi doresc ca această zi să fie un prilej de a privi înainte, cu încredere, spre un viitor în care Moldova își va găsi locul firesc în Uniunea Europeană – un spațiu al păcii, al prosperității și al oportunităților pentru fiecare cetățean”.

Monedele au fost lansate în circuitul numismatic începând cu 29 noiembrie 2023. Tirajul anului 2024 este identic celui din anul precedent și numără 300 monede cu valoarea nominală de 100 lei confecționate în aur și 500 monede cu valoarea nominală de 50 lei în argint, cu posibilitatea emisiunilor suplimentare până la 5 000 monede.

Monedele sunt ambalate în capsulă de metacrilat transparent și în cutii de prezentare, fiind însoțite de un certificat de autenticitate cu un cod QR, care la scanare redirecționează către pagina web a Băncii Naționale cu informația despre caracteristicile monedelor. Certificatele de autenticitate sunt semnate de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei.

Monedele și bancnotele comemorative, precum și alte articole numismatice emise de Banca Națională a Moldovei sunt comercializate prin intermediul băncilor licențiate.

Totodată, cu acest prilej, Banca Națională anunță în premieră că începând cu data de 2 decembrie 2024, publicul larg va avea posibilitatea de a depune cereri online pentru achiziționarea monedelor jubiliare și comemorative direct de la ghișeul Băncii Naționale a Moldovei. În conformitate cu modificările aduse la art. 62 din Legea nr. 548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei, în vigoare din 2 august 2024, Banca Națională poate comercializa bancnote și monede metalice jubiliare și comemorative, precum și alte articole numismatice puse în circulație de aceasta.

Pentru a depune o cerere de procurare a monedelor jubiliare și comemorative, solicitantul trebuie să acceseze rubrica „Monede și bancnote comemorative” din compartimentul „Moneda” de pe pagina web oficială a Băncii Naționale, să consulte termenii și condițiile stabilite de BNM pentru comercializarea monedelor jubiliare și comemorative și să introducă datele personale indicate. Cererea este transmisă Băncii Naționale doar după confirmarea mesajului recepționat prin poșta electronică de către solicitant.

Cererile se procesează de către Banca Națională timp de 5 zile lucrătoare, după care solicitantul va fi informat despre rezultatele soluționării cererii, data și ora programării pentru ridicarea monedei de la ghișeul BNM (bd. Grigore Vieru nr. 1, MD-2005, Chișinău).

Numărul procuraturilor va fi redus în jumătate

În Republica Moldova vor exista 14 procuraturi teritoriale și trei procuraturi de circumscripție, în loc de cele peste 30 de procuraturi raionale, care sunt în prezent. Conceptul privind reorganizarea și optimizarea structurii sistemului Procuraturii a fost prezentat Consiliului Superior al Procurorilor, transmite IPN.

Procurorul general, Ion Munteanu, a declarat că unul dintre scopurile propuse este dezvoltarea capacităților funcționale ale Procuraturii. Este vorba despre eficientizarea capacităților de management, uniformizarea practicii și a volumului de lucru, precum și îmbunătățirea calității actului de justiție, a precizat Munteanu.

„Din peste 30 de procuraturi raionale, care sunt în prezent, rămân doar 14, de asemenea și cele trei procuraturi de circumscripție – Nord, Sud și Centru. În ceea ce privește procuraturile de circumscripție, locul lor firesc nu este în componența procuraturilor teritoriale, deoarece acestea conduc și exercită urmărirea penală, reprezintă acuzarea, iar procuraturile de circumscripție doar asigură reprezentarea acuzării la curțile de apel”, a explicat Sergiu Russu, adjunct al procurorului general.

Potrivit lui Rusu, astfel mai multe procuraturi raionale se consolidează în procuraturi teritoriale. „Sunt fenomene infracționale ce depășesc limitele unei unități administrativ-teritoriale, iar dacă vom aborda fenomenele infracționale la scară largă, eficiența de contracarare a infracțiunilor va spori. Mai mult ca atât, această modificare va determina un plan de viitor de constituire și consolidare a sediilor procuraturilor teritoriale – evident sedii echipate corespunzător”, a explicat Sergiu Russu.

Potrivit noii organigrame, rămân Procuratura municipiului Chișinău, cu oficiile sale per sector, și Procuratura UTA Găgăuzia. Totodată, vor activa: Procuratura Bălți, Procuratura Edineț, Procuratura Cahul, Procuratura Strășeni, Procuratura Căușeni, Procuratura Anenii Noi, Procuratura Cimișlia, Procuratura Criuleni, Procuratura Drochia, Procuratura Hâncești, Procuratura Orhei, Procuratura Soroca și Procuratura Ungheni.

De asemenea, vor exista Procuratura de circumscripție Nord, Procuratura de circumscripție Centru și Procuratura de circumscripție Sud.

Șoferul de TIR din Republica Moldova, reținut după accidentul din Galați soldat cu trei morți

Șoferul de TIR care a provocat joi accidentul soldat cu decesul a trei persoane în România, un bărbat în vârstă de 70 de ani din Republica Moldova, a fost reținut pentru 24 de ore, informează Inspectoratul de Poliție Galați, citat de Agerpres.

În cursul serii de 28 noiembrie, polițiștii Serviciului Rutier Galați au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, față de bărbatul în vârstă de 70 de ani, care conducea ansamblul de vehicule, urmând ca azi acesta să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, în vederea luării unei măsuri preventive”, a transmis IPJ Galați.

Potrivit Poliției din Galați, din verificările preliminare efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 70 de ani din Republica Moldova, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, dinspre municipiul Galați, către localitatea Măstăcani, într-o curbă la dreapta, în dreptul km 34+300m, ar fi pătruns cu semiremorca pe contrasens, moment în care ar fi acroșat un autoturism care se deplasa din sensul opus. Acesta din urmă era condus de un bărbat de 41 de ani, din Iași, care a decedat în urma impactului.

De asemenea, în urma impactului au mai decedat două femei, pasagere ale autoturismului, una în vârstă de 70 de ani, din municipiul Galați, și cealaltă în vârstă de 60 de ani, din Republica Moldova.

Conducătorul auto deține permis de conducere valabil și a fost testat cu privire la consumul de alcool și de substanțe psihoactive, ambele rezultate fiind negative.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a avut loc accidentul.

Ceaiul de sânziene ajută la drenarea şi detoxifierea limfei
Articolul anterior
Locuitor din Capitală: Oamenii sunt nepăsători. De ce persoanele în etate nu încearcă să evite orele de vârf?
Articolul următor