Industria Republicii Moldova se află în declin: ramurile cele mai afectate în urma pandemiei

Producția industrială în Republica Moldova a scăzut cu 7 la sută în primul semestru din acest an, arată datele Biroului Național de Statistică.

separator

S-a redus producția industrială în industria extractivă (-7,4%), în industria prelucrătoare (-7%), dar și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-7,2%).

În luna iunie 2020 comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, industria alimentară în ansamblu a înregistrat o creștere a producției industriale cu 9,7%. S-au înregistrat creșteri la fabricarea uleiurilor și grăsimilor vegetale și animale, fabricarea produselor de morărit, a amidonului și produselor din amidon, prelucrarea și conservarea peștelui, producția, prelucrarea și conservarea cărnii și a produselor din carne.

În același timp s-au înregistrat reduceri ale producției industriale la fabricarea altor produse alimentare – cu 46,4%, prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor – cu 14,8%, fabricarea produselor lactate – cu 7,7%.

S-au înregistrat descreșteri și la fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a. – cu 46,9%, repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și echipamentelor – cu 42%, fabricarea autovehiculelor, a remorcilor și semiremorcilor – cu 42%, fabricarea echipamentelor electrice – cu 38,4%, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice – cu 29,1%, fabricarea produselor textile – cu 22%, fabricarea băuturilor ­ – cu 15%, fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie – cu 10,9%, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – cu 10,7%, etc.

Totodată, s-au înregistrat creșteri la fabricarea substanțelor și a produselor chimice – cu 31,3%, tăbăcirea și finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie, harnașamentelor și încălțăminte; prepararea și vopsirea blănurilor – cu 6,6%, producția altor produse din minerale nemetalifere – cu 1,9%, etc.

Cine este avocatul reținut pentru mită grasă 

Avocatul reținut în dosarul de „trafic de influență în circumstanțe agravante” cu mită de zeci de mii de euro și care se află acum în izolatorul Centrului Național Anticorupție este fostul procuror Nicu Șendrea, au declarat pentru unimedia.info surse din cadrul anchetei.

Nicu Șendrea și-a luat licența de avocat în 2021.

Până atunci, acesta a fost procuror raional, apoi municipal.

Nicu Șendrea a devenit cunoscut opiniei publice după altercațiile cu activistul Pavel Grigoriuc, soldate cu spitalizarea procurorului, actual avocat și un dosar penal pe cealaltă parte a conflictului.

În 2017, presa scria că Șendrea ar fi fost protejat de un adjunct al Procurorului General, iar averea  acestuia s-ar fi îmbunătățit semnificativ în acea perioadă.

Cadavrul unui bărbat, dat dispărut, găsit într-un iaz din satul Mărinești

Cadavrul unui bărbat de 39 de ani, locuitor al satului Mărinești, a fost descoperit pe 10 decembrie în iazul din extravilanul localității. Potrivit Inspectoratului de Poliție Sângerei, victima era dată dispărută și era căutată de autorități, scrie nordnews.md.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat preliminar că trupul neînsuflețit nu prezenta urme de violență. Cadavrul a fost transportat la expertiza medico-legală pentru a stabili cauza exactă a decesului.

Deocamdată, nu se cunosc alte detalii despre împrejurările tragediei, iar poliția continuă investigațiile.

Un nou delir de la Zaharova. Îndeamnă rușii să nu călătorească în Occident pentru că riscă să fie „vânați”

Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în SUA, Canada şi unele ţări UE, deoarece riscă să fie „vânaţi” de autorităţile americane, relatează Reuters citat de digi24.ro.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că relaţiile cu Statele Unite sunt pe punctul de a se rupe. „În contextul confruntării tot mai mari în relaţiile ruso-americane, care sunt pe punctul de a se rupe din vina Washingtonului, călătoriile în Statele Unite ale Americii în mod privat sau din necesitate oficială sunt pline de riscuri serioase”, a spus Zaharova într-un briefing de presă. „Vă îndemnăm să continuaţi să vă abţineţi de la călătorii în Statele Unite ale Americii şi statele satelit aliate, inclusiv, în primul rând, Canada şi, cu câteva excepţii, ţările Uniunii Europene, în timpul acestor sărbători”, a afirmat ea. Diplomaţii ruşi şi americani spun că relaţia dintre cele două ţări este mai rea decât oricând de la criza rachetelor cubaneze din 1962, din cauza dezacordurilor privind războiul din Ucraina. Relaţiile au atins un punct de criză luna trecută din cauza utilizării de către Ucraina a rachetelor americane şi britanice pentru a lovi teritoriul rusesc, iar Rusia şi-a coborât pragul nuclear. Atât Moscova, cât şi Washingtonul se acuză reciproc de reţinerea cetăţenilor pe baza unor acuzaţii false care nu au niciun fundament.

Cum se coc ardeii pentru a-i putea decoji ușor. Trucul folosit de gospodine
Articolul anterior
De ce dispare mirosul la cei infectați cu Covid-19. Descoperirea oamenilor de știință
Articolul următor