Maria Van Kerkhove din cadrul OMS, despre cazurile de reinfectare cu noul coronavirus în întreaga lume: ,,Deocamdată, sunt irelevante din punct de vedere statistic”

Maria Van Kerkhove, directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei de Covid-19 din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a precizat că până acum „sunt irelevante din punct de vedere statistic” cazurile de reinfectare cu noul coronavirus în întreaga lume, relatează EFE.

separator

„Dintre cele peste 26 de milioane de contagieri contabilizate în lume au fost raportate doar câteva cazuri de reinfectare, deocamdată puţin relevante. În orice caz, continuăm să le studiem împreună cu laboratoarele din diferite ţări”, a subliniat luni experta americană în cadrul unei conferinţe de presă.

Van Kerkhove a precizat că până acum s-a dovedit că pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, inclusiv cei care nu prezintă simptome, au dezvoltat după una sau două săptămâni anticorpi care presupun o anumită imunizare în calea unor posibile reinfectări, deşi nu se ştie cât durează aceasta.

„Vedem rezultate încurajatoare şi că răspunsul (imunologic) durează mai multe luni, însă nu au trecut decât opt luni de la declanşarea pandemiei şi nu ştim cât va putea dura”, a recunoscut ea.

În cazurile de reinfectare verificate, printre care şi cel al unei paciente din Hong Kong ce călătorise în Spania cu puţin timp înainte de a dezvolta pentru a doua oară infecţia COVID-19, experţii investighează ce tip de anticorpi s-au format în organism după contractarea virusului prima dată şi după contractarea a doua oară, a precizat experta OMS.

Întrebată despre măsurile pe care trebuie să le implementeze şcolile pentru a garanta o reîntoarcere în siguranţă a elevilor, Van Kerkhove a precizat că „fiecare şcoală trebuie să aibă un plan specific pentru a trata copiii ce prezintă boli respiratorii, febră sau COVID-19 şi pentru a urmări persoanele cu care au intrat în contact”.

„Important este ca planurile să fie cât mai clare posibil şi să se comunice cât mai bine cu părinţii pentru ca aceştia să ştie ceea ce trebuie să facă şi când”, a încheiat Van Kerkhove.

sursa: www.agerpres.ro

A fost înregistrat primul caz de gripă sezonieră

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel național. Astfel, în perioada 18.11.2024-24.11.2024, au fost înregistrate 4889 de cazuri de infecții respiratorii, majoritatea fiind la copii (60%). Datele indică o creștere cu 1% față de săptămâna precedentă și o descreștere cu 24,1% în comparație cu perioada similară a sezonului precedent, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În perioada menționată, a fost înregistrat un caz de gripă sezonieră, de tip B, la o femeie în vârstă de 33 de ani, din raionul Criuleni. Persoana nu a fost vaccinată împotriva gripei.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 30 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 6 în regiunea transnistreană), fiind o creștere cu 3,5% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor de până la 14 ani, au fost raportate 6 cazuri.

Semnele care indică agravarea unei infecții respiratorii

Odată cu instalarea sezonului rece crește numărul infecțiilor respiratorii, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre răceală și gripă. Deși în majoritatea situațiilor astfel de afecțiuni pot fi tratate la domiciliu, conform recomandărilor oferite de medicul de familie sau de medicul infecționist, în unele cazuri manifestările clinice se pot agrava și atunci este necesară prezentarea într-un compartiment de primiri urgențe, scrie digi24.ro.

Persoanele care au un risc crescut de a dezvolta o infecție respiratorie și complicații ulterioare sunt cele cu un sistem imunitar slăbit, copiii, femeile însărcinate, pacienții cu boli cronice și vârstnicii. În unele situații, pe lângă manifestările clinice obișnuite în infecțiile respiratorii, precum tuse, strănut, congestie nazală, rinoree, o stare generală de rău și dureri musculare, pot să apară semne și simptome care indică agravarea acestei afecțiuni. Printre semnalele de alarmă se numără dispnee, adică dificultăți de respirație, wheezing sau respirație șuierătoare și febră persistentă. Indiferent de tipul infecției respiratorii, boala nu trebuie neglijată sau tratată necorespunzător, deoarece pot apărea complicații severe, precum pneumonia, sinuzita acută, bronșiectazia sau sindromul de detresă respiratorie la adult. Consultul medical este foarte important, pentru stabilirea diagnosticului corect și a tratamentului corespunzător, evitând astfel declanșarea acestor complicații. În cazul în care acestea totuși apar, este esențial ca pacientul să se prezinte de urgență la spital.

Crește numărul cazurilor de pneumonii și viroze la copii în Capitală

În municipiul Chișinău crește numărul cazurilor de bronhopneumonii, pneumonii acute, precum și viroze la copii. Despre aceasta a anunțat șefa-adjunctă la Direcția generală asistență medicală și socială, Marina Buga, în cadrul ședinței Primăriei, transmite Moldova1.

Potrivit Marinei Buga, cazuri de gripă nu au fost înregistrate.

Situația epidemiologică s-a caracterizat prin prezența maladiilor infecțioase specifice perioadei sezonului rece. Este îmbucurător că nu sunt înregistrate cazuri de gripă. Motivele adresărilor sunt diverse, însă se atestă o creștere a adresărilor legate de bronhopneumonii, pneumonii acute, precum si virozele în mod special în rândul copiilor”, a declarat Marina Buga.

Conform datelor prezentate, în cadrul unităților de primiri urgente a spitalelor clinice municipale pe parcursul săptămânii trecute au fost înregistrate 3240 de adresări.

Doi moldoveni, reținuți la vamă cu contracte de muncă fictive
Articolul anterior
S-a dat startul înscrierilor la cea de-a 11-a ediție a proiectului online ,,Galina Tomaș îți cumpără kilogramele”!
Articolul următor