În această perioadă în care prevalează distanța socială, Fundația Hospice Angelus Moldova organizează evenimentul online „Crăciunul din mansardă” – un concert cald și frumos, în spiritul sărbătorilor de iarnă!
Ne vor fermeca auzul minunații interpreți: Cristina Scarlat, Geta Burlacu, Olga Verbițchi, Ion Razza, Pasha Parfeni, AKORD. La pian ne va încînta Aurel Chirtoacă și Serghei Vatavu la chitară. Evenimentul va fi moderat de Sergiu Beznițchi și va fi în transmisiune live pe Facebook.
Scopul evenimentului este colectarea de fonduri pentru susținerea serviciilor de îngrijire paliativă pentru copiii și adulții loviți de durerea diagnosticului necruțător din Republica Moldova. Toate serviciile oferite sunt gratuite, dar echipa Hospice Angelus Moldova nu poate continua fără spijin.
Maladiile incurabile și cancerul nu țin cont de context, tratamentele și durerea nu pot fi puse pe pauză, iar pacienții au nevoie de sprijin și îngrijire de specialitate. Ultima perioadă ne-a arătat, din nefericire, efectele necruțătoare pe care le are virusul COVID-19 asupra pacienților oncologici sau cronici.
Împreună putem aduce magia sărbătorilor de iarnă în sufletele copiilor și adulților cu diagnostic necruțător.
Fii și tu alături de această frumoasă aventură de Crăciun. Fiecare donație este mai mult decât binevenită și poate fi făcută aici https://hospice.md/ro/donation/
Anual, Fundația Hospice Angelus Moldova oferă servicii gratuite de îngrijiri paliative pentru circa 2500 de persoane.
În 2017, a fost deschis unicul Hospice pediatric din R. Moldova – „Casa Angelus”. Aici, micuții cu boli amenințătoare de viață din înteaga țară sunt cazați și îngrijiți non-stop de personalul multidisciplinar al Centrului.
Concertul acustic „Crăciunul din mansardă” e despre momente calde, muzică bună, discuții de suflet și generozitate!