Administratorii centrelor comerciale vor fi nevoiți să reducă salariile și numărul angajaților. Ce îi nemulțumește?

Închiderea centrelor comerciale în zilele de odihnă a declanşat un val de nemulţumiri în rândul administratorilor şi angajaţilor.

După ce în primăvară au fost nevoiţi să-şi sisteze activitatea timp de mai multe luni, acum oamenii se tem că vor lucra în pierdere, mai ales că în weekend aveau vânzări mai bune, transmite publika.md. 

Liudmila Romanenco are un magazin comercial din Capitală. Femeia spune că decizia Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică e incorectă.

”Mi se pare o decizie incorectă şi absurdă, atâta timp cât sunt închise parţial unele magazine. Centrele comerciale nu lucrează în weekend, iar alte magazine lucrează. Consider că toţi agenţii comerciali trebuiesc puşi în condiţii egale, păi dacă ne închideţi fraţilor, păi închideţi pe toţi.”, a spus administratoarea unui magazin comercial, Liudmila Romanenco. 

Alţi administratori spun că lucrează în pierdere de la începutul pandemiei, iar acum vor fi nevoiţi să reducă şi numărul angajaţilor.

”Într-o zi de weekend vindem de două ori mai mult decât într-o zi obişnuită. Respectiv, într-o lună am putea avea vânzări mai slabe cu 30 la sută. Şi totodată riscăm să achităm şi chiriile integral.”, a spus managerul unui magazin comercial, Radu Botnariuc.

”Poate să restricţioneze numărul de persoane în centre comerciale, dar nu să le închidă cu tot. Noi deja am redus numărul de angajaţi, respectiv încercăm ca şi ei să nu sufere din cauza asta şi încercăm să nu le micşorăm salariile, dar dacă o să continuăm aşa o să fim nevoiţi să le micşorăm şi lor salariul.”, a spus proprietarul unui magazin comercial, Dan Ioniţă. 

Cumpărătorii spun că restricţiile sunt corecte, având în vedere numărul mare de îmbolnăviri de COVID-19.

”Eu cred că trebuie să fie închise pe o perioadă anumită de zile din săptămână, pentru că se vede cum cazurile de îmbolnăviri sunt mai multe.”

”Nu este corect faţă de medici, cineva munceşte 24 din 24, dar cineva umblă prin mall-uri. De asta cred că este bine, putem să mai răbdăm, nu este cazul să umblăm pe drumuri.”

Decizia de sistare a activităţii centrelor comerciale în weekend intră în vigoare de sâmbătă, 20 februarie.

Ce s-a decis în cazul mega-orașului demn de SF care va costa un trilion de euro. Lucrările au început deja de câțiva ani. FOTO

Proiectul ”NEOM” pe care Arabia Saudită voia să îl termine până în 2030, nu va mai fi gata în timp util, scrie digitalsport.ro

Mega-orașul în care se va investi circa un trilion de euro va avea o infrastructură unică în lume, denumită „Linia” – marginile sale vor fi formate dintr-un lanț de zgârie-nori, de peste 100 de kilometri lungime!

Lucrările au început deja de câțiva ani, dar recent arabii și-au dat seama că proiectul lor este, așa cum credeau mulți, prea ambițios. „Linia” este imposibil de terminat în cei aproape cinci ani rămași, din cauza situației economice a țării. 

Mai exact, pentru anul 2024 se estimează un deficit la buget de peste 21 miliarde de euro, iar liderii statului au redus masiv cheltuielile pentru „NEOM” și vor păstra această măsură timp de câțiva ani, până când țara va fi din nou pe plus. 

Astfel, din cei 100 de kilometri propuși, abia 2,5 vor fi finalizați până în 2030, iar din populația de 1,5 milioane pe care și-au propus-o arabii peste aproape cinci ani, noua estimare este de nici măcar 300.000 de locuitori. 

Spectaculos! Așa ar trebui să arate cele 15 superstadioane din NEOM construite special pentru Cupa Mondială 2034

Tot în „NEOM” ar urma să aibă loc Cupa Mondială 2034. Arabii sunt singurii care și-au depus candidatura, iar pe 11 decembrie FIFA ar urma să confirme oficial că turneul final va avea loc în Golf. 

O parte din investiția masivă o reprezintă construirea a 15 superstadioane, care vor avea design-uri nemaivăzute până acum, în spiritul orașului ultramodern. 

Oficiali din România vor discuta cu reprezentanți ai platformei TikTok la Bruxelles

Comisia Europeană va organiza o reuniune cu autorităţile române şi TikTok. Aplicaţia deţinută de chinezi este supusă unei presiuni tot mai mari pentru a explica modul în care a gestionat conţinutul politic înainte de votul din România, scrie POLITICO citat de digi24.ro.

Votul din primul tur de duminică l-a propulsat pe Călin Georgescu, ultranaţionalist şi pro-rus, către o victorie şocantă, în parte datorită popularităţii sale subite pe TikTok, notează sursa citată.

Bucureştiul a cerut Comisiei Europene să lanseze o investigaţie oficială asupra aplicaţiei, în conformitate cu normele blocului comunitar referitoare la reţelele sociale, iar un deputat european de top a cerut marţi ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parlamentului European pentru a răspunde la întrebări.

Într-o scrisoare văzută de POLITICO joi dimineaţă, TikTok – deţinut de gigantul tehnologic chinez ByteDance – a respins acuzaţiile că ar fi fost folosit pentru a influenţa alegerile din România.

„Până în prezent, nu am găsit nicio dovadă a unei operaţiuni de influenţă sub acoperire pe platforma noastră, în ultimele câteva săptămâni, pentru alegerile prezidenţiale în curs de desfăşurare din România, nici dovezi ale unei influenţe străine”, a declarat platforma în scrisoarea adresată autorităţilor române. Aceasta a adăugat că a „eliminat peste 150 de conturi de impostură” legate de Georgescu şi peste 650 de conturi legate de alţi candidaţi.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Thomas Regnier, a confirmat săptămâna aceasta că executivul UE a primit o solicitare de a deschide „o investigaţie oficială cu privire la rolul TikTok în alegerile din România”, în temeiul legii emblematice a UE privind social media, Digital Services Act. Masa rotundă între reprezentanţii Comisiei, autorităţile române şi oficialii TikTok este programată să aibă loc înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 8 decembrie, a declarat Regnier, joi.

TikTok respinge acuzaţiile că ar fi jucat un rol nepotrivit în victoria lui Georgescu. Purtătorul de cuvânt Paolo Ganino a declarat că „relatările extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare”.

O țară europeană interzice rețelele sociale pentru tinerii sub 16 ani

Camera Reprezentanților din Parlamentul Australiei a adoptat un proiect de lege care interzice accesul pe rețelele sociale pentru persoanele sub 16 ani, o măsură care ar putea transforma Australia într-una dintre primele țări din lume cu o astfel de legislație. Proiectul, promovat de prim-ministrul Anthony Albanese, obligă platformele populare precum X (fost Twitter), TikTok, Facebook și Instagram să implementeze măsuri pentru a preveni accesul tinerilor sub vârsta de 16 ani, scrie voceabasarabiei.md.

Miercuri, proiectul a fost aprobat cu 102 voturi pentru și 13 împotrivă, iar acum va fi discutat și în Senat, unde va trebui să obțină și aprobarea finală. În cazul nerespectării noilor reglementări, companiile de tehnologie riscă amenzi semnificative, care pot ajunge până la 31 de milioane de euro. Conform proiectului, platformele vor avea un termen de un an pentru a implementa filtrele necesare pentru a respecta legislația.

Deși inițiativa a fost întâmpinată cu entuziasm de unele cercuri, a stârnit și critici din partea deținătorilor de platforme, care au semnalat „îngrijorări serioase” legate de „consecințele neprevăzute” ale acestei decizii rapide. Alte țări, precum Statele Unite (în statul Florida) și Spania, au adoptat măsuri similare, iar China impune deja restricții stricte privind utilizarea rețelelor sociale de către minorii sub 14 ani.

Cel mai mare aisberg din lume se dezintegrează. Imaginile surprinse de NASA din satelit
Articolul anterior
Bătaie cruntă în Italia, între două moldovence care iubeau același bărbat
Articolul următor