Irina Rîngaci este prima campioană mondială la lupte libere din istoria Republicii Moldova. Tânăra a destăinuit într-un interviu televizat care este preţul unei medalii, antrenamentele chinuitoare şi sacrificiile pe care le face un sportiv de performanţă.
Viaţa în sport este un maraton continuu pentru tânăra sportivă, Irina Rîngaci, în vârstă de 20 de ani, originară din satul Sărăţica Veche, Leova. Într-un interviu oferit pentru TVR Moldova, ea a mărturisit că deja de ani buni, a renunţat la ceea ce fac, de regulă, domnişoarele de seama ei, şi se antrenează de două ori pe zi câte cel puţin două ore. A păşit în lumea sportului încă la 12 ani, iar cea care a inspirat-o la început, a fost chiar sora ei…
„Sora mea era sportivă. Dar şi eu eram foarte energică când eram mică, jucam fotbal, aşa că tata a decis că ar fi bine să fac şi eu sport.”
Cel mai dificil, spune sportiva, e faptul că este nevoită să se antreneze cu băieţi, pentru că nu are partenere la categoria sa. Şi deşi pare a fi o fată extrem de puternică, ea recunoaşte că despărţirea de familia sa o macină şi până în prezent.
„Am rămas singură în ţară, nu am pe nimeni. Toată familia mea locuieşte demult timp în Germania. Singurul lucru la care mă gândesc atunci când îmi doresc o vacanţă, e să plec la ei şi să fim din nou împreună.”
La un moment dat chiar a vrut să renunţe la tot şi să plece alături de familie, dar a fost oprită şi susţinută moral de antrenorii care au convins-o că are foarte mari şanse să devină campioană.
Sportiva susţine că în cei opt ani dedicaţi sportului a suferit şi foarte multe traumatisme, iar în acele momente, cel mai mult îşi făceau griji părinţii ei…
Toate s-au uitat şi a trăit cele mai mari emoţii când a auzit răsunând imnul ţării, la încheierea competiţiei care i-a adus faima.
„Sunt fericită că am reuşit pentru mine, dar şi pentru ţară, să obţin un titlu mondial, primul în istorie… Dar sinceră să fiu, e plăcut când suntem apreciaţi, însă nu doar cu aplauze…”
Tânăra a recunoscut că a avut oferte să lupte pentru alte ţări, dar susţine că le-a refuzat, şi nu regretă că a făcut această alegere.
„Mă simt mai bine în ţara mea…”
