Companiile aeriene au fost nevoite să anuleze peste 2.000 de zboruri în întreaga lume, dintre care aproape un sfert în Statele Unite, mai ales din cauza variantei Omicron a COVID-19, relatează AFP, conform Agerpres.
Potrivit site-ului Flightaware, vineri la ora 15:40 GMT cel puţin 2.116 de zboruri erau anulate, dintre care 499 sunt legate de Statele Unite, fie că sunt internaţionale sau interne. Până joi, 2.231 de zboruri au fost anulate, potrivit sursei citate.
Multe companii au invocat noul val al pandemiei, care afectează în special echipajele, ca fiind una dintre principalele cauze legate de aceste anulări.
Potrivit Flightaware, United Airlines a trebuit să anuleze vineri peste 170 de zboruri sau 9% dintre cele programate.