Covid-19 a ajuns din nou în familia primarului de Chișinău, Ion Ceban. Despre acest lucru edilul a anunțat astăzi, 4 ianuarie, pe pagina sa de Facebook.
Ion Ceban spune că el a fost testat negativ, însă va sta și el în autoizolare.
„În aceste zile am grijă de familie. COVID-ul a venit și la noi. Ieri, testul meu a arătat negativ, dar stau și eu în izolare. În următoarele zile voi munci de la distanță. Suntem bine! Aveți grijă de Dvs. și cei apropiați!”, a scris primarul.
Primarul Ion Ceban a trecut prin Covid-19 în luna martie 2021, atunci când mai mulți angajați de la Primăria Chișinău au fost infectați.
Polițiștii au oferit daruri pentru copiii din nordul țării de la Moș Nicolae
Polițiștii Direcției de Patrulare NORD a INSP l-au ajutat pe Moș Nicolae și au oferit daruri pentru 20 de copii din nordul țării, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Datorită sprijinului generos oferit de Asociația Capelan_de_Patrulă și rețeaua de magazine METRO, copiii au primit jucării, dulciuri și obiecte necesare.
”Entuziasmați și plini de bucurie, micuții s-au întors acasă cu amintiri de neuitat, iar colegii noștri și-au continuat activitatea.
Mulțumim pentru implicare polițiștilor și partenerilor. Astfel de inițiative frumoase vor continua.”, se arată în comunicatul Poliției.
Val de nemulțumiri în mediul online după anunțarea compensațiilor
După ce marți, 10 decembrie, au fost anunțate compensațiile pentru cei care au solicitat ajutor din partea statului în perioada rece a anului, astăzi, mediul online abundă în postări, prin care oamenii se plâng de faptul că nu au fost evaluați corect, scrie libertv.md.
Mai mult, unii spun că deși au venituri modeste, au fost încadrați în categoria “non-vulnerabili”.
Un exemplu este o familie cu doi copii mici, care a primit 310 lei compensație, deși factura la gaz a ajuns la 1.800 de lei. O altă familie, formată din trei persoane, dintre care două cu dizabilități, a scris că a primit 300 de lei drept compensație. Într-o situație similară, o familie cu trei copii, unul având dizabilitate severă, se întreabă cum să gestioneze facturile de mii de lei dintr-un venit lunar de 11.000 de lei, în condițiile în care compensația este de doar 300 de lei.
Alexei Buzu a declarat că nemulțumirile sunt normale într-un program care implică peste 700.000 de gospodării.
„Acum, este o reacție firească. Această reacție am observat-o și în anii precedenți. Trebuie să înțelegem că atunci când avem peste 700 de mii de gospodării înregistrate, vorbim de aproximativ 1 milion 400 mii de cetățeni, chiar și 2-3% din aceștia, dacă sunt nemulțumiți, au anumite neclarități, este un număr destul de semnificativ. De aceea, reiterez, noi suntem gata să discutăm, să clarificăm fiecare cetățean care are anumite întrebări, neclarități, suspiciuni. Să ne contacteze la Lina Verde 080005000, să ne scrie pe support@compensatii.gov.md,” a menționat oficialul.
Alexei Buzu a mai specificat că pentru luna decembrie, compensațiile pentru consumatorii de gaz vor crește pentru a reflecta și majorarea de tarif.
Cine este avocatul reținut pentru mită grasă
Avocatul reținut în dosarul de „trafic de influență în circumstanțe agravante” cu mită de zeci de mii de euro și care se află acum în izolatorul Centrului Național Anticorupție este fostul procuror Nicu Șendrea, au declarat pentru unimedia.info surse din cadrul anchetei.
Nicu Șendrea și-a luat licența de avocat în 2021.
Până atunci, acesta a fost procuror raional, apoi municipal.
Nicu Șendrea a devenit cunoscut opiniei publice după altercațiile cu activistul Pavel Grigoriuc, soldate cu spitalizarea procurorului, actual avocat și un dosar penal pe cealaltă parte a conflictului.
În 2017, presa scria că Șendrea ar fi fost protejat de un adjunct al Procurorului General, iar averea acestuia s-ar fi îmbunătățit semnificativ în acea perioadă.