„Te rog, tată, nu muri!”. Bărbat din Ucraina ciuruit de gloanţe, în faţa fiului neajutorat

Civilii continuă să fie victimele colaterale ale războiului din Ucraina, în ciuda asigurărilor de la Kremlin că oamenii de rând nu reprezintă ţintele soldaţilor ruşi. Un filmuleţ apărut pe internet a dezvăluit scena îngrozitoare în care un fiu îşi pierde tatăl chiar în faţa ochilor, după ce au fost atacaţi fără motiv pe un drum de ţară, scrie observator.

Fiul care a surprins scena îngrozitoare – care nu a fost numit de presa locală – se afla pe scaunul pasagerului, în timp ce mașina lor a fost forțată să se oprească pe marginea drumului, după ce a întâlnit un convoi rusesc. După ce se opresc și în timp ce îi cere tatălui său să dea în marșarier, ploaia de gloanţe începe să se abată asupra vehiculului. 

Dialogul este zdrobitor: ”Ieși afară și întinde-te”, strigă el către tatăl său, numit de mass-media Oleh Bulavenko. ”Mă poţi auzi? Întoarce-te și coboară.” Câteva secunde mai târziu, şi mai multe gloanţe se izbesc de mașină. Câinii aflaţi pe bacnheta din spate pot fi auziți cum urlă de frică și de durere.

Fiul, a cărui ușă se afla cel mai aproape ca să se poată pune la adăpost, sare în tufiş, dar tatăl său a fost nevoit să iasă pe șosea. Alte zeci de focuri răsună înainte ca fiul să se târască prin spatele mașinii pentru a-și găsi tatăl întins pe drum: ”Tată! Tată!” – strigă el îndurerat. ”Ești încă acolo? Stai acolo!” Băiatul îi tot spune tatălui său să stea jos, în timp ce bărbatul vrea să se ridice ca să se uite la rănile sale. 

Pe măsură ce împușcăturile încetează, fiul se târăște din nou mai aproape de părintele său. ”Mi-a fost rupt piciorul”, spune tatăl în timp ce zace în agonie într-o baltă de sânge. Fiul îşi face curaj și își târăște tatăl în tufiş. ”Te rog, nu muri, te implor”, imploră el. Dar câteva clipe mai târziu, bărbatul se stinge din viaţă din cauza rănilor sale, zăcând în șanțul în care a fost târât.

Unul dintre câini a rămas de pază lângă trupul neînsufleţit

Imaginile arată apoi animalele de companie pe bancheta din spate a mașinii. Un câine a supraviețuit atacului și a mers să stea cu cadavrul decedatului, refuzând să plece. Filmarea sfâșietoare, care a fost descoperită și verificată de Radio Europa Liberă, ar fi fost filmată vinerea trecută. Familia fugise din casa lor din Ivankiv, aflată în regiunea Kiev, după atacurile inițiale ale Rusiei, dar s-a întors pentru a-și lua animalele de companie.

Reporterii locali au confirmat că nu se aflau trupe ucrainene în zona atacului. Filmarea expune în mod grafic minciunile regimului de la Kremlin, care a insistat în mod repetat că civilii nu sunt vizați, în ciuda dovezilor tot mai dese care arată contrariul, conform Daily Mail. Video cu impact emoțional:

Noul mandat al președintelui Maia Sandu, validat de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor și a validat mandatul Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova. Hotărârea a fost pronunțată cu puțin timp în urmă, scrie deschide.md.

În sala de ședințe au fost prezenți reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, precum și reprezentantul legal al Maiei Sandu, avocatul Eduard Digore. Celălalt concurent electoral, Alexandr Stoianoglo, a lipsit de la ședință, dar nici un alt reprezentant legal al său nu a fost delegat.

De menționat că alegerile prezidențiale din această toamnă au fost câștigate de președintele Maia Sandu. Șeful statului a obținut peste 930 de mii de voturi, în timp ce contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo, susținut de PSRM și gruparea „ȘOR”, a fost votat de puțin peste 750 mii de alegători.

Precizăm că în actualul scrutin prezidențial au fost înregistrate multiple cazuri de corupere a alegătorilor și finanțare ilegală a campaniilor electorale. Gruparea „ȘOR” achita oamenilor câte 2 mii lei pentru a vota împotriva Maiei Sandu.

Caz revoltător la Sângerei. Un bărbat a încercat să vândă pe internet o lebădă

O intervenție comună a inspectorilor de mediu din Bălți și Sîngerei a dus la descoperirea unui caz grav de încălcare a legislației de mediu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma monitorizării activității pe rețelele de socializare, a fost identificată o persoană din localitatea Mărinești, raionul Sîngerei, care încerca să comercializeze o lebădă albă, specie protejată de lege.

Cu sprijinul polițistului de sector, autoritățile au efectuat o percheziție la locuința suspectului. Verificările au confirmat că lebăda era ținută în captivitate în condiții necorespunzătoare.

Pasărea a fost imediat ridicată și eliberată într-un bazin natural din apropierea municipiului Bălți, asigurându-se condiții adecvate până la clarificarea completă a cazului.

Persoana responsabilă de această faptă urmează să fie sancționată conform prevederilor Codului Contravențional al Republicii Moldova, care interzice capturarea, deținerea și comercializarea speciilor protejate. Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că lebăda albă este o specie strict protejată, iar astfel de acțiuni constituie o amenințare directă la adresa biodiversității. Face apel către cetățeni să respecte legislația de mediu și să semnaleze orice activitate suspectă.

Această acțiune reflectă angajamentul inspectorilor de mediu de a proteja fauna sălbatică și de a descuraja practicile ilegale care pun în pericol echilibrul ecologic.

Moldovenii vor primi lefuri mai mari! Salariul mediu va creşte cu 2.400 de lei anul viitor

Salariul mediu va crește în Republica Moldova cu 2.400 de lei. Începând cu anul 2025, suma va constitui 16.100 de lei, comparativ cu 13.700 în anul 2024, scrie realitatea.md.

Decizia urmează să fie aprobată de către membrii Guvernului. Cifra este una prognozată și se va utiliza pentru a calcula contribuțiile obligatorii și indemnizațiile acordate salariaților.

„Proiectul de hotărâre este elaborat în temeiul prognozei revizuite a indicatorilor macroeconomici pentru anii 2025-2027, prezentate de către Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Actualizarea prognozei s-a realizat reieșind din ultimele date statistice disponibile, inclusiv urmare a coordonării realizate în cadrul misiunii de experți FMI”, precizează responsabilii din cadrul Ministerului Muncii.

Precizăm că, salariul minim în Republica Moldova, începând cu 1 ianuarie 2025, va constitui 5500 de lei. Suma reprezintă cu 10% mai mult decât în 2024, actualmente această remunerare constituind 5000 de lei.

O femeie din Capitală, jefuită și atacată cu gaz lacrimogen în scara blocului
Articolul anterior
Gigantul tech Microsoft își suspendă vânzările de produse și servicii în Rusia
Articolul următor