Marina Kalabino, medic anestezist pediatru în regiunea Kiev, a fost ucisă după un asalt al rușilor, în timp ce-și ducea nepotul la spital. Anunțul a fost făcut pe Facebook de ministrul ucrainean al Sănătății.
Doctorița ucraineană a fost împușcată mortal în timp ce își ducea nepotul rănit la spitalul din localitatea Kuhari, regiunea Kiev.
”Odihnește-te în pace! Astăzi, teroriștii ruși au luat viața unui medic – Marina Kalabino. Mașina ei a fost împușcată când își ducea nepotul rănit la spitalul din Kuhari, în regiunea Kiev. Aceștia sunt inumani, teroriști, și cu siguranță nu ar trebui să rămână nepedepsiți! Dimineața, am făcut apel la medicii ruși să condamne actele tiranului, să meargă în piață cerând să se oprească războiul și să se ridice pentru protecția colegilor lor, a medicilor ucraineni”, spune ministrul Liashko.
„Amintirea ei va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre”
Și Centrul de Cardiologie Pediatrică și Chirurgie Cardiacă a transmis pe Facebook un mesaj de condoleanțe: „Administrația și personalul Centrului Medical de Cardiologie Pediatrică și Chirurgie Cardiacă exprimă profunde condoleanțe rudelor și prietenilor în legătură cu moartea tragică prematură a Marinei Kalabino, medic anestezist pediatru. Va fi întotdeauna un exemplu pentru noi de devotament față de profesie și înțelepciune. Ne vom aminti mereu de energia și veselia ei. Amintirea ei va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre”.
„Astăzi, războiul i-a luat viața Marinei Kalabina”
Astăzi, războiul i-a luat viața Marinei Kalabina, medic anestezist la Centrul de Cardiologie Pediatrică și Chirurgie Cardiacă. Ministerul își exprimă cele mai profunde condoleanțe familiei și rudelor. Ucraina nu va uita asta”, a transmis și ministerul ucrainean al Sănătății.