Azerbaidjanul ar putea dubla livrările de gaze către Italia

Preşedintele azer, Ilham Aliev, a declarat, vineri, că Azerbaidjanul şi-ar putea dubla volumul de gaze naturale livrate Italiei. El a exclus, însă, posibilitatea ca ţara sa să devină un concurent al Rusiei pe piaţa europeană a gazelor naturale, motivând că ”volumele sunt incomparabile”.

Baku, pregătit să alimenteze cu gaz UE - Karadeniz Press

Potrivit lui Aliev, pentru a dubla volumul livrat Italiei este necesară creşterea capacităţii de transport a gazoductului Transadriatic (TAP). Capacitatea TAP poate creşte până la 20 de miliarde de metri cubi (pe an) prin instalarea de staţii compresoare suplimentare”, a spus preşedintele azer într-o intervenţie la conferinţa ”Caucazul de Sud: dezvoltare şi cooperare”.

Totuşi, el a exclus posibilitatea ca Azerbaidjanul să devină un concurent al Rusiei pe piaţa europeană a gazelor naturale din cauzelor volumelor foarte mari, relatează EFE, citată de Agerpres. Liderul azer a subliniat în acest context că obiectivul ţării sale este să aibă acces la o piaţă a gazelor naturale stabilă şi reglementată, iar acesta este cazul pieţei europene.

”Vindem gaz unor diferiţi consumatori, dar exact Europa este cea care plăteşte cel mai bun preţ”, a remarcat preşedintele Ilham Aliev.

În urma agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, Uniunea Europeană şi-a stabilit obiectivul să reducă anul acesta cu două treimi importul de gaze ruseşti, cu ţinta ca până în 2027 să nu mai fie deloc dependentă de importurile energetice din Rusia.

Statele Unite au anunţat în luna martie că vor livra Europei anul acesta o cantitate suplimentară de gaze naturale lichefiate (GNL) echivalentă cu un volum de 15 miliarde de metri cubi, cu obiectivul de a ajunge în timp la 50 de miliarde de metri cubi pe an.

Dar acest volum nu va putea substitui complet importurile europene din Rusia de circa 155 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, plus că achiziţia gazelor naturale lichefiate, aduse cu nave transportatoare de gaz, este mai costisitoare decât cea a gazelor transportate prin conductele existente.

Bulgaria şi Polonia sunt primele state cărora Rusia le-a sistat miercuri livrările de gaze după refuzul lor de a plăti în ruble, Kremlinul anunţând că vor urma şi altele odată ce va veni scadenţa plăţilor pentru livrările de gaze efectuate de Gazprom după 1 aprilie.

Activități pentru întreaga familie, dumimică, 1 decembrie, la inaugurarea Târgului de Crăciun în Capitală

Locul și data desfășurării: Pe 1 decembrie 2024, ora 17:00, în Piața Marii Adunări Naționale, va fi inaugurat Târgul de Crăciun și Sărbătorile de Iarnă 2025, cu o serie de activități pentru întreaga familie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Descrierea evenimentului:  Aprinderea luminițelor Pomului de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale va fi un eveniment cultural special, care ne va transpune într-o adevărată poveste de iarnă, susținut de artiști îndrăgiți:

  • Orchestra Moș Crăciunilor
  • Capela Corală Academică „Doina”
  • Ansamblul de violoniști „Divertisment”
  • Corala „Vocile Primăverii”
  • Pianiștii Iurie Mahovici și Anatol Lapicus.

La sărbătoare vor fi prezente și colective artistice de copii şi dansatori.

Târgul de Crăciun va fi deschis în perioada: 1 decembrie 2024 – 15 ianuarie 2025 și va include numeroase standuri cu produse și mărfuri tradiționale, cadouri de Crăciun, decorațiuni, dulciuri, băuturi calde și multe altele.

Pentru vizitatori este prevăzut un program divers, care include concerte, spectacole pentru copii, ateliere de creație și un loc special amenajat pentru întâlniri cu Moș Crăciun.

Printre atracțiile principale ale Târgului mai menționăm: patinoarul, caruselele, zone de fotografii și altele.

Invităm toți locuitorii și oaspeții capitalei să se bucure de spiritul Crăciunului alături de familie și de prieteni.

Weekend cu evenimente de excepție! Interpreta din Ucraina, Tina Karol, cântă la Chișinău în această seară

Planifică-ți un weekend de excepție între 29 noiembrie și 1 decembrie, cu o selecție variată de evenimente care îți vor oferi momente memorabile. Muzică live, spectacole de teatru, evenimente caritabile și activități pentru cei mici – toate te așteaptă pentru un sfârșit de săptămână plin de emoție!

 Tina Karol – Concert de excepție

O seară spectaculoasă alături de una dintre cele mai apreciate artiste din Ucraina, Tina Karol, care își încântă fanii cu o voce inconfundabilă și interpretări pline de emoție.

  • Când: 29 noiembrie 2024, ora 19:00
  • Unde: Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu 
  • Link bilete: Cumpără aici

Darul de Aur – Ediția de Muzică Ușoară

Un spectacol plin de magie și talent muzical, adus de participanți talentați și personalități din industria muzicală.

  • Când: 30 noiembrie 2024, ora 18:00
  • Unde: Palatul Național „Nicolae Sulac”
  • Link bilete: Cumpără aici

Geta Burlacu & VoxMen – Concert Acapella

O seară magică alături de Geta Burlacu și grupul VoxMen, care vor interpreta muzică folclorică și colinde de iarnă într-o nouă stilistică muzical-vocală.

  • Când: 29 noiembrie 2024, ora 19:00
  • Unde: Sala cu Orgă
  • Link bilete: Cumpără aici

Secret Show Cabaret – Love Inferno

Un spectacol de cabaret surprinzător, cu o atmosferă seducătoare și momente de neuitat.

  • Când: 30 noiembrie 2024, ora 21:00
  • Unde: IP CCA “Ginta Latină” – Teatrul Fără Nume
  • Link bilete: Cumpără aici

Circ Mondial

O experiență fascinantă pentru întreaga familie, cu acrobații uimitoare, numere captivante și multe surprize.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 12:00
  • Unde: Palatul de Cultură al Feroviarilor
  • Link bilete: Cumpără aici

Academia de Balet „Attitude” – Lacul Lebedelor

O interpretare spectaculoasă a baletului clasic „Lacul Lebedelor”, prezentată de tinerii talentați ai Academiei de Balet „Attitude”.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 12:00
  • Unde: Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”
  • Link bilete: Cumpără aici

Eveniment de Caritate – Alergăm, Ajutăm

Un eveniment caritabil dedicat sprijinirii celor aflați în nevoie, combinând sportul cu solidaritatea.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 10:00
  • Unde: Parcul Valea Morilor
  • Link bilete: Cumpără aici

Povestea lui Moș Crăciun – Spectacol Tematic Interactiv

Un spectacol magic pentru cei mici, care aduce povestea lui Moș Crăciun în fața lor, cu jocuri interactive și momente de veselie.

  • Când: 30 noiembrie 2024, ora 11:00
  • Unde: “Planeta Clounella” – Teatrul Independent pentru Copii și Tineret
  • Link bilete: Cumpără aici

Gaițele – Piesă de teatru

O comedie clasică despre viața de familie, cu un umor savuros și interpretări remarcabile.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 17:30
  • Unde: Teatrul Național „Eugène Ionesco”
  • Link bilete: Cumpără aici

Planifică-ți weekendul și bucură-te de aceste evenimente de excepție! Indiferent dacă alegi muzică, teatru, spectacole pentru copii sau activități caritabile, ai garantat momente speciale. Nu uita, toate biletele pot fi achiziționate direct de pe platforma iTicket sau din aplicație: Android | iOS. Fă-ți planuri și bucură-te de momente memorabile alături de cei dragi!

Ceață densă în unele regiuni ale țării, iar pe drumuri se circulă cu dificultate

La această oră, pe teritoriul țării se circulă în condiții de ploaie, iar pe anumite trasee persistă ceața densă, ceea ce îngreunează circulația, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

”Atenție, șoferi! Pe carosabil umed, orice manevră neasigurată poate deveni periculoasă.
Conectați luminile anticeață;
Evitați accelerarea sau frânarea bruscă în timpul șofatului;
În cazul unui accident rutier sau a unei defecțiuni tehnice, utilizați triunghiul de presemnalizare, amplasat la o distanță vizibilă pentru ceilalți participanți la trafic;
Respectați regimul de viteză și păstrați o distanță de siguranță față de vehiculele din față.

Pietoni, Asigurați-vă că ați fost observați de șoferi înainte de a traversa strada.

Manifestați atenție și prudență maximă!”, anunță Poliția.

Comisia Europeană a oferit ultimele detalii privind integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană
Articolul anterior
Costul total al rachetelor rusești lansate în războiul din Ucraina se ridică la 7,5 miliarde de dolari
Articolul următor