Miercuri seară, Iuliana Beregoi a organizat o petrecere fastuoasă într-un local select din nordul Bucureștiului, cu ocazia împlinirii vârstei majoratului! Prietenii apropiați ai cântăreței și-au făcut apariția unul câte unul pentru a-i fi alături în cea mai frumoasă zi din viață. Iuliana își ține la secret viața amoroasă, dar cu ocazia zilei sale au ieșit la iveală detalii picante. S-a aflat cine este tânărul care vrea să-i fure inima interpretei basarabence!
Presa de peste Prut scrie că ar fi vorba despre singurul vlogger chinez din România, Ceanu Zheng.
Sursele cancan.ro dezvăluie că între Iuliana Beregoi și Ceanu Zheng a început o poveste de dragoste care datează de puțin timp. Se întâmplă după ce Ceanu Zheng s-a despărțit de Mara Ognean, influenceră cu aproape 1 milion de urmăritori pe toate canalele sale.
Într-un interviu acordat de vloggerul Ceanu Zheng la majoratul Iulianei Beregoi, acesta a oferit detalii despre viața sa amoroasă din prezent și a ținut să își arate apreciere pe care i-o poartă moldovencei fenomen.
„Sunt foarte mândru de ea, e alt nivel…”, a declarat Ceanu Zheang.
Este cunoscut faptul că Ceanu se bucură de popularitate în mediul online având peste 1 milion de urmăritori pe Tik Tok și peste 200.000 pe Instagram.
Având aproape aceleași ocupații ca Iuliana Beregoi, lui Ceanu se pare că i-a fost destul de ușor să îi intre în grații, așa că nu a pierdut timpul. A analizat-o pe prietena fostei și a trecut la „atac”.
În cadrul aceluiași interviu, vloggerul chinez a mărturisit faptul că situația sa sentimentală din acest moment este una bună și pare-se că a trecut peste despărțirea de Mara Ognean.
„Pe plan sentimental stau bine acum, chiar foarte bine acum!”, a mărturisit Ceanu Zheng.
Reporterii de la presa citată au investigat subiectul și au descoperit că Ceanu a dat lovitura! A așteptat ca Iuliana să împlinească 18 ani, iar acum se pare că reușește să îi anime viața.
Întrebat dacă este sau nu într-o relație, Ceanu a declarat: „Nu pot să zic mai multe. Nu pot să zic. Chiar nu pot să zic, nu știu…”.