Avocatul care l-a apărat în instanță pe Gheorghe Petic s-a stins din viață la doar 37 de ani

Avocatul Radu Nicorici, care l-a apărat în instanță pe activistul civic Gheorghe Petic, s-a stins din viață, la doar 37 de ani. „Zbor lin, Radule, și iartă-ne pe noi toți, de care ai avut tu grijă, iar noi de tine foarte puțin”, a scris Gheorghe Petic, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Adio, domnule procuror, adio domnule avocat, adio prietene. Am greșit atunci când am spus că procurorii nu au nimic sfânt în ei. Au, încă de ați ști cât. Avocatul Radu Nicorici a apărat drepturile oamenilor și pe gratis, și pentru bani puțini, o lume întreagă de la Ungheni cunoaște. În calitate de avocat, ultima sa mare bătălie de avocat învingător a dat-o la Curtea de Apel Cahul, demonstrând cu lux de amănunte întregului complet de judecată nevinovăția lui Gheorghe Petic, întru-n dosar fabricat la comandă, de regimul Plahotniuc, am fost achitat ca la carte, așa cum planifica Radu. S-a bucurat ca un copil, mai mult ca mine, când s-a pronunțat instanța.

„Petic se achită, din lipsa componentelor infracțiunii”. Radu învățase pe de rost dosarul meu de 182 de foi. Iubind anapoda bancurile, îmi spune că, atunci când vom câștiga, va compune o cărțulie de bancuri pe seama acestui dosar. La ultima ședință de judecatăde de la 22 iunie, Radu emotiv ca niciodată, a dat câteva sfaturi profesioniste procurorilor si judecătorilor, de a nu se lega cu politicul, cei din urmă nu au avut nicio replică.

Zbor lin, Radule, și iartă-ne pe noi toți, de care ai avut tu grijă, iar noi de tine foarte puțin”, a scris Gheorghe Petic, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Peste câteva zile, Radu Nicorici urma să împlinească 38 de ani.

În ianuarie 2022, Procuratura municipiului Bălți a venit cu scuze oficiale adresate lui Gheorghe Petic. Asta după ce, la sfârșitul lunii noiembrie anul trecut, fostul angajat al MAI, activistul civic Gheorghe Petic, a fost achitat în dosarul în care a fost învinuit de viol. Decizia a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Orhei.

Anterior, Serviciul de Informații și Securitate a făcut publice mai multe imagini din dosarul celor 6 foști și actuali ofițeri MAI, reținuți, la data de 5 octombrie, în cadrul urmăririi penale pe un caz ce ține de fabricarea unui dosar penal cu privire la un pretins viol. Din secvențele video se aude cum „victima” este instruită să toarne o soluție în băutura celui căruia urma să i se fabrice dosarul.

sursa: www.unimedia.info

Foto! Cum a arătat centrul Capitalei în Noaptea de Înviere

La slujba de Înviere din centrul municipiului Chișinău s-au adunat sute de oameni. Scuarul Mitropoliei Chișinăului si a întregii Moldove a devenit neîncăpător pentru enoriașii care au asistat la serviciul divin cu coșurile pline de bunătăți și purtând Focul Haric.

Cetățenii Republicii Moldova au trăit cu bucurie Învierea Domnului, s-au rugat pentru pace, sănătate și bunăstare. Iată, mai jos, care a fost atmosfera în centrul capitalei!

Foto: Primăria Municipiului Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății civile. Un anunț în acest sens a fost făcut de ambasadorul Canadei în Moldova cu sediul la București, Gavin Buchan, în cadrul unui interviu. Potrivit acestuia, negocierile privind acordarea unui împrumut major acordat Executivului de la Chișinău sunt în proces.

„Introducem o serie de domenii în care vom sprijini Moldova. Avem un mic proiect de sprijin pentru societatea civilă, avem sprijin pentru sistemul judiciar, vom introduce un anumit sprijin în sectorul energetic și suntem în proces de negociere a unui împrumut major, pentru sprijin financiar acordat Guvernului. Moldova este o țară mică, dar este o țară care a făcut absolut tot ce trebuie să facă pentru a câștiga invitația de aderare la Uniunea Europeană, pe care a primit-o anul trecut”, a spus oficialul, transmite moldova1.md. 

Ambasadorul Canadei la Chișinău a spus că Republica Moldova face toate reformele corecte și este pe cale să devină o democrație europeană.

„Ei introduc tot felul de măsuri corecte și merită în mod absolut sprijinul nostru în fața eforturilor consistente ale Rusiei de a-i destabiliza. Deci, da, ca și în cazul Ucrainei, Canada și România sunt foarte aliniate în privința importanței susținerii Republicii Moldova. Și una dintre marile bucurii ale misiunii mele aici este că ajung să lucrez la lucruri concrete de genul acesta, în colaborare cu partenerii mei români, a relatat oficialul.

Referindu-se la combaterea fenomenului dezinformării din țara noastră, Buchan a precizat că autoritățile trebuie să se asigure că încurajează gândirea critică și să-i facă pe oameni să înțeleagă care sunt sursele de știri credibile și care nu.

„Trebuie să avem mesaje puternice și proactive, trebuie să preîntâmpinăm asta. Trebuie să faci ceea ce ei numesc pre-demontare, să ne asigurăm că oamenii au informațiile corecte în prealabil, astfel încât să știe când aud ceva care este dezinformare. Și într-adevăr, trebuie să încurajăm gândirea critică. Trebuie să-i facem pe oameni să înțeleagă ce este o sursă de știri credibilă și ce nu este o sursă de știri credibilă. Trebuie să-i facem pe oameni să aibă obiceiul să trateze toate postările de pe rețelele de socializare ca și cum ar fi 1 aprilie. Nu ar trebui să existe doar o zi pe an când ne uităm critic la fluxurile noastre de socializare. Ar trebui să fie 365”, a concluzionat Gavin Buchan.

Maia Sandu va efectua o vizită în Norvegia săptămâna viitoare

Președintele Maia Sandu va efectua o vizită de stat în Norvegia, în perioada 6-7 mai. Din delegația condusă de șeful statului va face parte și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Aceasta este prima vizită de stat a unui președinte al Republicii Moldova în această țară.

Pe 17 aprilie, Republica Moldova a fost vizitată de ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide. Într-un interviu pentru Moldova 1, diplomatul a declarat că Norvegia își va deschide în scurt timp o misiune diplomatică în Republica Moldova, transmite moldova1.md.

De menționat că Norvegia este una dintre cele șase țări, unde moldovenii ar putea vota prin corespondență în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie.

Dispozitive speciale, pentru asigurarea securității cetățenilor și excluderii riscurilor, vor fi instalate la intrare în Aeroport
Articolul anterior
Accident teribil la Turul Franței: Zeci de cicliste rănite, iar una a fost transportată la spital
Articolul următor