Haos și nemulțumire la Ocolul Silvic Ivancea din raionul Orhei. De frica unei ierni grele, sute de oamenii au așteptat în rând câteva zile, pentru a cumpăra lemne de foc la preț mai mic, iar unii dintre ei chiar au dormit la poarta întreprinderii silvice. Cei mai norocoși și-au dus deja lemnele acasă, alții însă, astăzi au aflat că procesul a fost stopat, deoarece autoritățile au emis alte indicații. Informațiile de la Ministerul Mediului într-adevăr se bat cap în cap. În timp ce, ieri, unii oameni deja transportau marfa spre casă, secretara de stat ne spunea că ordinul de eliberare a lemnului încă nu a intrat în vigoare, scrie tv8.md.
Așa arăta, ieri, intrarea în Ocolul Silvic Ivancea din raionul Orhei. Sute de oameni au stat în rând ore în șir, în speranța că vor putea cumpăra lemne la preț mai mic, așa cum au anunțat anterior autoritățile. Unii dintre ei au rămas și peste noapte la poarta întreprinderii, pentru a nu pierde rândul.
Chiar și așa, doar primii 60 de pe listă au reușit să cumpere, iar pe unii dintre ei i-am găsit și astăzi acolo.
Oamenii au început să se revolte, după ce au aflat că procesul a fost stopat. Ei s-au plâns că au făcut drum lung, au stat și câteva zile în rând, dar fără rezultat.
„Ieri, oamenii au dormit aici, sub gard, și avem trei nopți de când stăm aici. Ei vin la ora 8 și râd de noi. Noi suntem bătrâni, nu avem transport. Iaca asta e mâncarea și apa cu care stăm aici. Flămânzi…”.
„Ieri ne-au trimis la Primărie. Primăria ne-a trimis aici. Azi, deja nu mai scriu lemne. Să venim nu știu când. Să selecteze foile, să dea nu știu cui și când, mâine sau la anul”.
„Stau în cârjă și trebuie să aștept aici?!”.
„De duminică seara stăm aici, sub gard. Am stat în rând 300 de oameni și ei au anunțat că 60 vor putea lua, unii s-au dezamăgit și s-au dus”.
Până acum, oamenii veneau, se înscriau pe listă și, în aceeași zi, lemnele ajungeau la ei acasă. Între timp, însă, Ocolul Silvic a primit indicații noi, conform cărora lemnele vor fi repartizate în baza unor liste, întocmite de Primărie. Prin urmare, sătenilor li s-a spus să nu mai aștepte la poarta întreprinderii. La rândul lor, reprezentanții Ocolului Silvic dau asigurări că lemne vor ajunge pentru toți, doar că nu știu, când anume vor fi distribuite:
„- Se făcea o listă, ca ei ca să nu se certe și să fie disciplină.
– Și acum, ce sa decis?
– La Primărie se fac listele. În baza listelor de la Primărie, noi vom repartiza lemne de foc”.
Între timp, oamenii spun că cei trei metri steri de lemne, care ar urma să-i cumpere la preț mai mic, nu le acoperă nici pe departe necesarul pentru iarnă, de aceea, riscă să înghețe de frig prin case. O altă problemă este că trebuie să achite transportul, care este și foarte greu de găsit prin sat:
„Numai câte trei metri steri de lemne. O familie cu copii să se încălzească cu trei metri. Toată umblătura asta pentru trei metri de lemn și nu le poți lua nici pe acestea”.
„ – Transport noi trebuie să căutăm. Într-o zi, unde să te duci și pe cine să găsești.
– Deci, transportul îl căutați dvs.?
– Da, cauți transport, dormi aici sub gard”.
Neclaritățile nu se termină, însă, aici. Zilele trecute, oamenii au putut cumpăra și câte cinci metri steri de lemne, pentru că așa informații aveau de la Agenție, ne-au spus reprezentanții Ocolului Silvic. Începând de ieri, însă, oamenii au început să primească doar câte trei metri steri. Printre norocoși se află și doamna Valentina, care astăzi deja căra lemnele în curte. Înainte să intre în posesia lor, femeia a dormit o noapte la poarta Ocolului Silvic:
„- Am dormit acolo cu un pled că nu era chip. Am dormit aici pentru lemne. Au dat câte cinci, da de ieri se dau câte 3. Am plătit 2100 și cu transport 600 și trebuie încă tăiate.
– Și o să vă ajungă?
– Nu, mai am încă patru metri cubi”.
Primarul din comuna Ivancea se afla, astăzi, la o ședință, la Ministerul Mediului, iar o reprezentantă a Primăriei ne-a spus că, în ajun, au primit ordin să nu transmită liste la Ocolul Silvic:
„Nu se eliberează, pentru că Silvicultura ne-a sunat înapoi și ne-a spus că, deocamdată, listele rămân la noi, în Primărie”.
Ne-am convins și noi că indicațiile de la Ministerul Mediului sunt neclare. În timp ce, ieri, oamenii primeau deja lemne, reprezentanta Ministerului ne spunea că, deocamdată, doar se achită facturile, iar lemnul se va elibera mai târziu:
„- Acum persoanele pur și simplu se orientează să achite aceste servicii.
– Rândurile care se fac acum la ocoalele silvice?
– Sunt pentru achitare, nu pentru încărcare că nici nu e posibil. Odată cu adoptarea hotărârii de Guvern privind pregătirea pentru sezonul rece și intrarea în vigoare a ordinului ministrului privind eliberarea lemnului se va purcede la transportare”.
Ieri, secretara de stat nu ne-a mai răspuns la apeluri, iar ofițerul de presă de la Minister ne-a spus că lemnul care se vinde la Ivancea, probabil, era tăiat de ceva timp, prin urmare, acțiunea era legală. Potrivit responsabililor de la Ministerul Mediului, cantitatea necesară de masă lemnoasă pentru țara noastră ar fi de aproximativ 2 milioane de metri steri. Deocamdată însă, ar fi disponibili doar 800 de mii de metri steri de lemne. Pentru a asigura toată populația cu lemn de foc, vor fi tăiați și alți copaci și se vor importa paleți, ne-au mai spus responsabilii.
sursa: www.tv8.md