Sătul de singurătate, un bărbat vrea să se însoare cu o păpuşă din cârpă. Nu se sfieşte să se afişeze în lume cu ”iubita” şi cei doi ”copii!, tot păpuşi

Un bărbat sătul să fie singur și-a întemeiat o familie cu o păpușă și spune că cei doi își plănuiesc în prezent nunta mult visată.

Bărbatul de 49 de ani și-a găsit în sfârșit dragostea cu „iubita” lui, Natalia, iar cuplul a sărbătorit recent un an împreună. Bărbatul fără nume este cunoscut doar după contul său de TikTok @montbk5959 și se crede că este din America de Sud, potrivit The Sun citat de observatornews.ro.

Bărbatul, atacat de utilizatori pe rețelele de socializare

Cei doi se plimbă pe afară, merg la cumpărături și se întâlnesc cu membrii familiei pentru a lua masa împreună, la fel ca orice cuplu normal. Și nu numai că are lângă el femeia mult visată, dar este și un tată mândru a doi copii, tot păpuși, pe care îi îmbracă în haine pentru copii și uniformă școlară.

În unele videoclipuri de pe rețelele de socializare, el poate fi văzut ajutându-și copiii de jucărie cu temele și uitându-se la televizor. Dar, în ciuda faptului că și-a găsit în sfârșit fericirea, bărbatul a fost subiectul ridicolului pe contul său TikTok, ceea ce l-a determinat să dezactiveze comentariile de la videoclipurile sale de pe facebook.

„Dacă nu ar fi păpușile, aș fi mai singur decât oricine. Cel puțin am ceva. Nu știți cât de mult o iubesc, am rezistat tot anul ăsta cu ea. Plănuiesc să mă căsătoresc”, a spus bărbatul în unul din clipurile sale de pe TikTok.

Bărbatul nu este singurul care a abordat acest tip de relație

Deși declararea dragostei sale este reală, unii utilizatori ai rețelelor de socializare ar fi lansat atacuri asupra relației neobișnuite a bărbatului. În ciuda ridicolului, el nu este singur în alegerea sa neobișnuită de partener.  O femeie care s-a „căsătorit” cu o păpușă zombie după ce s-a îndrăgostit de ea în adolescență are acum șase copii cu jucăria înfiorătoare.

Felicity, o tânără de 23 de ani din Massachusetts, care conduce canalul YouTube Dollygirl20, s-a căsătorit cu păpușa neînsuflețită pe care o numește Kelly Rossi în septembrie 2018.

Un alt bărbat, Yuri Tolochko, s-a căsătorit cu logodnica sa de jucărie, Margo, într-o ceremonie tradițională, completată cu o sărbătoare, cu zeci de invitați fericiți și un prim dans romantic, în noiembrie 2020.

sursa: www.observatornews.ro

Călătorii mai rapide la PTF Giurgiulești-Galați

Pentru a eficientiza procedurile de control în punctul de trecere rutier Giurgiulești – Galați și a reduce semnificativ timpii de așteptare, Guvernul a aprobat Acordul încheiat între Republica Moldova și România pe 20 noiembrie 2024.

Acordul prevede instituirea celui de-al doilea punct de trecere rutier cu control coordonat al graniței, în continuarea modelului implementat la punctul Leușeni – Albița, activ din februarie 2023, transmite Știri.md.

„Astfel, toți cei care traversează frontiera prin punctul Giurgiulești-Galați vor efectua o singură oprire la intrarea în România pentru îndeplinirea formalităților necesare, ceea ce va facilita traversarea mai rapidă a frontierei. Acest lucru va aduce beneficii atât pentru planificarea călătoriilor personale ale cetățenilor, cât și pentru transportatori, datorită fluidizării schimburilor comerciale”, comunică reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată,  membrii MAI anunță că pe lângă avantajul economic, având în vedere stimularea schimburilor economice și atragerea de resurse și investiții, acest acord va adăuga un plus de securitate la frontieră, aliniindu-se totodată la standardele europene de gestionare a granițelor. 

„De menționat că în urma aprobării inițierii negocierilor prin hotărârea Cabinetului de miniștri, la 20 noiembrie 2024, a avut loc semnarea Acordului dintre România și Republica Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României, în punctul de trecere a frontierei de stat Galați (România) – Giurgiulești (Republica Moldova).

Controlul coordonat în cele două puncte de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și România a fost inițiat din nevoia ambelor țări de a avea mecanisme noi și complexe pentru asigurarea securității frontierelor și pentru a rezista provocărilor aduse de război”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

Conform Planului Anual de Cooperare pentru anul 2024 șefii structurilor locale se întâlnesc zilnic sau ori de câte ori este necesar, analizând punctual aspectele care apar pe timpul serviciului. În același timp, reprezentanții MAI declară că șefii de grupă ale ambele părți organizează modul de cooperare pe linia fluidizării traficului pe sensul de intrare în România și mențin legătura direct pentru a preveni soluționa eventuale litigii pe linia controlului de frontieră.

Cât vor achita moldovenii pentru energie termică sau gaze naturale în noiembrie 2024: Ministerul Muncii și Protecției Sociale vine cu precizări

Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova reiterează angajamentul său: gospodăriile care primesc compensații nu vor plăti post-compensație mai mult decât în anul precedent, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pe parcursul zilei, mai mulți cetățeni au rămas nedumeriți referitor la compensația primită pentru energie pentru luna noiembrie 2024. Ministerul Muncii și Protecției Sociale ar vrea să-și reitereze angajamentul său față de gospodăriile care primesc compensații, precum că acestea nu vor achita post compensație mai mult, comparativ cu anul trecut. 

Compensațiile din luna noiembrie, pentru consumatorii de gaze naturale, au fost calculate pornind de la tariful din luna noiembrie – cel de 13.12 lei/m3. Mai jos este ilustrat un caz real  al unui solicitant de compensații. Acest caz, ca și majoritatea celor care beneficiază de compensații, arată că sistemul de compensații asigură și va continua să asigure angajamentul luat – prețul final pentru gaze naturale al beneficiarilor de compensații nu va fi mai mare în acest an. 

Compensația pentru luna decembrie pentru consumatorii de gaze naturale va crește, deoarece și tariful a crescut. Compensațiile pentru noiembrie vor asigura un tarif post compensație nu mai mare comparativ cu cel din anul trecut.

Mai jos prezentăm și un exemplu în care o gospodărie, care se încălzește pe energie termică, nu va achita post compensație pentru factură mai mult în acest an, comparativ cu sezonul rece precedent. Compensațiile din luna noiembrie, pentru consumatorii de energie termică, au fost calculate pornind de la tariful din luna noiembrie – cel de 1824 lei/ Gcal.

În cazul în care, va exista o creștere de tarif pentru energia termică în lunile următoare, vom asigura ca și compensațiile primite de gospodăriile la care sursa principală de încălzire este energia termică – să primească compensații mai mari. 

Guvernul asigură cetățenii că va amortiza orice creștere de tarife la energie, astfel încât gospodăriile să nu achite post compensație mai mult decât au achitat în sezonul rece precedent. 

Guvernul este alături de cetățeni și în acest an, și vom trece și această iarnă cu bine. Vă mulțumesc încă o dată pentru răbdare și înțelegere! Depunem toate eforturile pentru a recepționa și soluționa toate solicitările voastre în timp util”, a menționat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Tot astăzi, Linia Verde a programului de compensații 0 8000 5000 a fost suprasolicitată, datorită unui număr mare de apeluri din partea cetățenilor. Până la ora 15:00 au fost preluate peste 3000 de apeluri de către colegi. Îndemnăm cetățenii să mai aștepte puțin până la contactarea Liniei Verzi pentru a garanta accesibilitatea tuturor la răspunsul operatorilor. Vom reuși să răspundem tuturor la toate solicitările și neclaritățile în timp util.

Polițiștii au oferit daruri pentru copiii din nordul țării de la Moș Nicolae

Polițiștii Direcției de Patrulare NORD a INSP l-au ajutat pe Moș Nicolae și au oferit daruri pentru 20 de copii din nordul țării, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Datorită sprijinului generos oferit de Asociația Capelan_de_Patrulă și rețeaua de magazine METRO, copiii au primit jucării, dulciuri și obiecte necesare.

”Entuziasmați și plini de bucurie, micuții s-au întors acasă cu amintiri de neuitat, iar colegii noștri și-au continuat activitatea.

Mulțumim pentru implicare polițiștilor și partenerilor. Astfel de inițiative frumoase vor continua.”, se arată în comunicatul Poliției.

Ce s-a întâmplat cu casele de 250 de euro din satul Rotunda. Unii proprietari au avut o dezamăgire, alții au revândut la prețuri uriașe
Articolul anterior
Dan Negru, invitat de onoare la nunta anului în Chișinău. Mireasa este chiar asistenta lui și se mărită cu miliardarul Gabriel Stati
Articolul următor