Încă 9 milioane de lei pentru țara noastră din partea României

Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare – RoAid a finalizat încă două acțiuni de asistență financiară oferită Republicii Moldova, incluse în Planul anual de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, transmite jurnal.md.

Potrivit Ambasadei României în Republica Moldova, la 24 noiembrie a fost transferată suma de 343.569,46 euro, echivalentul a peste 7 milioane de lei, către Ministerul Finanțelor din Republica Moldova.

Asistența este oferită în cadrul proiectului „Suplimentarea asistenței financiare nerambursabile către Republica Moldova”, asumată de România în cadrul Conferinței internaționale „Platforma de sprijin pentru Republica Moldova” care a avut loc la 5 aprilie, la Berlin.

La 24 noiembrie a fost donată suma de 100.000 euro (peste 2 milioane lei), către spitalul raional Florești, pentru achiziționarea unor echipamente medicale moderne, de ultimă generație, necesare acordării unor servicii medicale de calitate, cetățenilor din raion.Cele două acțiuni de asistență financiară vin să completeze sprijinul necondiționat pe care îl oferă România Republicii Moldova în ultimii ani: Acordul de asistență de 100 milioane euro (se finanțează proiecte de anvergură, în general, investiții în infrastructură), sprijin bugetar direct (10 milioane de euro), furnizarea de păcură, lemne de foc, precum și o serie întreagă de alte contribuții financiare și asistență tehnică.

Asistența este direcționată pentru a întări reziliența Republicii Moldova față de multiplele crize cu care ne confruntăm, de a implementa cu succes reformele atât de necesare îmbunătățirii calității vieții cetățenilor dar și în efortul de a adera cât mai rapid la Uniunea Europeana.

Femeile continuă să fie considerate ”îngrijitoarele casei” și responsabile de toate treburile casnice 

Deși Republica Moldova a trecut prin transformări semnificative în ultimii ani, din păcate, femeile continuă să se confrunte cu diverse stereotipuri de gen. Schimbarea percepțiilor societății în privința egalității de gen continuă să fie o problemă în Republica Moldova, arată rezultatele unui sondaj prezentat în cadrul unui eveniment sub genericul „Parteneriate pentru comunități puternice”, organizat în cadrul celei de-a doua ediții a programului finanțat de Uniunea Europeană „EU4GenderEquality: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, informează unica.md.

40 de participanți, oficiali și membri ai societății civile și ai autorităților publice, și-au dat întâlnire la acest eveniment. Printre participanții de rang înalt s-au numărat E.S. Jānis Mažeiks, Ambasador, Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Dominika Stojanoska, Reprezentantă de țară UN Women Moldova, Karina A. Nersesyan, Reprezentantă de țară UNFPA Moldova, Felicia Bechtold, Secretară de stat, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Viorica Țîmbalari, Directoare, Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, precum și reprezentanții a organizațiilor partenere „Institutum Virtutes Civilis”, A.O. „Motivație”, Misiunea Socială „Diaconia” și Centrului pentru Informații și Documentare privind Drepturile Copilului.

Prin acest eveniment, organizatorii și-au propus să faciliteze conexiuni semnificative între organizațiile partenere, autoritățile publice, beneficiari și mass-media pentru a promova egalitatea de gen, a combate stereotipurile și a încuraja implicarea comunităților.

În discursul săi, Jānis Mažeiks, Ambasador, Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a îndemnat societatea în promovarea comunităților inclusive și a făcut apel în susținerea schimbării percepțiilor în comunități prin implicarea societății.

UN Women Moldova este o organizații care se implică prin diverse proiecte  pentru egalitate de gen și a violenței în bază de gen.Dominica Stojanoska, reprezentantă de țară UN Women Moldova:a mulțumit Uniunii Europene pentru acest proiect și a specificat că scopul organizației este de a conclucra împotriva normelor și stereotipurilor sociale:

”Ne axăm pe sistem pentru a lucra împotriva acestor stereotipuri pentru a stopa aceste lacune de egalitate, pentru a participa în viața politică, astfel ca femeile să aibă rolul lor în societate, dar și în zona pentru instaurarea păcii. Uneori nu realizăm cât de mult sunt implantate aceste stereotipuri în societate. Moldova a făcut progrese mari pentru implicarea femeilor și avansării drepturilor femeilor, un fapt îmbucurător.”, a menționat Dominica Stojanoska.

Participanții au discutat despre eforturile de consolidare a drepturilor și oportunităților egale pentru femei și bărbați și modalitățile de încurajare a implicării comunităților în combaterea stereotipurilor de gen. Evenimentul de networking a servit drept o platformă de a împărtăși perspective de explorare a oportunităților de colaborare pentru a avansa inițiativele de egalitate de gen la nivel local.

ATENȚIE, șoferi! De astăzi și până la 20 octombrie va fi suspendat parțial traficul rutier la Budești

De astăzi și până la 20 octombrie va fi suspendat parțial traficul rutier la Budești, tronsonul cuprins între strada Bălțata și ieșirea spre drumul național Chișinău – Tiraspol, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de reabilitare a carosabilului. Conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic.

O femeie care a înghițit 68 de pachete cu cocaină, prinsă cu ajutorul razelor X

O femeie care a înghițit zeci de pachete cu cocaină a fost prinsă pe un aeroport din Africa de Sud cu ajutorul unui aparat cu raze X. Ea avea în stomac 68 de pachete care cântăreau aproximativ 850 de grame. Femeia a fost arestată.

Femeia de 30 de ani, din Namibia, a fost prinsă pe aeroportul Tambo din Johannesburg, a anunțat poliția din Africa de Sud, potrivit Sky News. Ea a fost verificată de polițiștii care avea informații despre un transport de droguri dinspre Sao Paolo, Brazilia, potrivit stiripesurse.

Pasagera a fost dusă la spital, iar radiografia a arătat că în interiorul stomacului sunt numeroase pachete. După rezultatele radiografiei ea a eliminat pachetele cu droguri pe cale naturală.

Femeia va fi dusă în instanță pe 25 septembrie, fiind acuzată de trafic de droguri și deținere de droguri.

Paris Hilton și-a lansat propria păpușă! Cât costă jucăria
Articolul anterior
S-a aflat de ce suferă Céline Dion! A fost diagnosticată cu o boală rară şi incurabilă. Mesajul video emoţionant al vedetei
Articolul următor