Alertă medicală! Focar de holeră în Nigeria. Zeci de oameni au murit

Este alertă medicalăîn Nigeria! Zeci de persoane au murit în numai câteva zile, după ce s-au îmbolnăvit de holeră.

Din nefericire, focarul s-a răspândit foarte repede în cel peste zece sate din statul Cross River situat în sudul Nigeriei. Bilanțul deceselor a crescut rapid de la 20 la 51 de decese, a anunţat un lider local, transmite agenţia Xinhua, conform Agerpres.

31 de persoane au murit într-un interval foarte scurt – de duminică până luni, a declarat presei Bernard Egbe, un şef de trib din comunitatea Ekureku din Cross River. Patru dintre pacienţii diagnosticaţi cu holeră şi internaţi într-un spital din regiune se află în stare critică, a precizat Egbe, relatează sursa citată.

Duminică, autorităţile sanitare locale au declarat că focarul de holeră s-a declanşat joi, iar guvernul a trimis resurse umane şi materiale în satele afectate pentru a preveni răspândirea bolii deosebit de contagioasă.

Focarele de holeră sunt raportate frecvent în această țară din cauza accesului redus la surse de apă potabilă.

Ce este holera?

Holera este o boală infecțioasă bacteriană foarte gravă, care afectează în mod deosebit intestinul subțire. Boala se manifestă prin tulburări digestive: diaree gravă, vomă în exces, care duc la o deshidratare rapidă a bolnavului, prin pierderea de electroliți, potrivit Wikipedia.

Cu toate că boala evoluează frecvent atipic, poate fi recunoscută ușor prin mortalitatea ridicată de 85 % la izbucnirea bolii, ca ulterior acest indice de letalitate să scadă între 20 și 70 % la cazurile netratate.

Holera, un pericol pentru întreaga lume

Organizația Mondială a Sănătății avertiza, recent, că epidemiile de holeră au acum, ”un mare potențial de extindere” în zonele vulnerabile din Africa de Vest și America Latină.

Riscul cel mai mare se găsește în zonele vulnerabile, care au acces limitat la apă potabilă.

A fost înregistrat primul caz de gripă sezonieră

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel național. Astfel, în perioada 18.11.2024-24.11.2024, au fost înregistrate 4889 de cazuri de infecții respiratorii, majoritatea fiind la copii (60%). Datele indică o creștere cu 1% față de săptămâna precedentă și o descreștere cu 24,1% în comparație cu perioada similară a sezonului precedent, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În perioada menționată, a fost înregistrat un caz de gripă sezonieră, de tip B, la o femeie în vârstă de 33 de ani, din raionul Criuleni. Persoana nu a fost vaccinată împotriva gripei.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 30 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 6 în regiunea transnistreană), fiind o creștere cu 3,5% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor de până la 14 ani, au fost raportate 6 cazuri.

Semnele care indică agravarea unei infecții respiratorii

Odată cu instalarea sezonului rece crește numărul infecțiilor respiratorii, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre răceală și gripă. Deși în majoritatea situațiilor astfel de afecțiuni pot fi tratate la domiciliu, conform recomandărilor oferite de medicul de familie sau de medicul infecționist, în unele cazuri manifestările clinice se pot agrava și atunci este necesară prezentarea într-un compartiment de primiri urgențe, scrie digi24.ro.

Persoanele care au un risc crescut de a dezvolta o infecție respiratorie și complicații ulterioare sunt cele cu un sistem imunitar slăbit, copiii, femeile însărcinate, pacienții cu boli cronice și vârstnicii. În unele situații, pe lângă manifestările clinice obișnuite în infecțiile respiratorii, precum tuse, strănut, congestie nazală, rinoree, o stare generală de rău și dureri musculare, pot să apară semne și simptome care indică agravarea acestei afecțiuni. Printre semnalele de alarmă se numără dispnee, adică dificultăți de respirație, wheezing sau respirație șuierătoare și febră persistentă. Indiferent de tipul infecției respiratorii, boala nu trebuie neglijată sau tratată necorespunzător, deoarece pot apărea complicații severe, precum pneumonia, sinuzita acută, bronșiectazia sau sindromul de detresă respiratorie la adult. Consultul medical este foarte important, pentru stabilirea diagnosticului corect și a tratamentului corespunzător, evitând astfel declanșarea acestor complicații. În cazul în care acestea totuși apar, este esențial ca pacientul să se prezinte de urgență la spital.

Crește numărul cazurilor de pneumonii și viroze la copii în Capitală

În municipiul Chișinău crește numărul cazurilor de bronhopneumonii, pneumonii acute, precum și viroze la copii. Despre aceasta a anunțat șefa-adjunctă la Direcția generală asistență medicală și socială, Marina Buga, în cadrul ședinței Primăriei, transmite Moldova1.

Potrivit Marinei Buga, cazuri de gripă nu au fost înregistrate.

Situația epidemiologică s-a caracterizat prin prezența maladiilor infecțioase specifice perioadei sezonului rece. Este îmbucurător că nu sunt înregistrate cazuri de gripă. Motivele adresărilor sunt diverse, însă se atestă o creștere a adresărilor legate de bronhopneumonii, pneumonii acute, precum si virozele în mod special în rândul copiilor”, a declarat Marina Buga.

Conform datelor prezentate, în cadrul unităților de primiri urgente a spitalelor clinice municipale pe parcursul săptămânii trecute au fost înregistrate 3240 de adresări.

Sute de litri de gin au dispărut de pe fundul unui lac din Elveția. Băutura, depozitată într-o sferă metalică de 800 de kg
Articolul anterior
Povestea dramatică a unei mame care și-a pierdut ambii copii minori, răpuși de cancer
Articolul următor