Kremlinul nu iartă pe nimeni. Cum sunt persecutați adolescenții ruși care nu susțin războiul: „Crezi că nu o să te batem măr doar pentru că ești minor?”

Nici măcar adolescenții nu sunt scutiți de politica de toleranță zero a Rusiei față de discursul împotriva războiului din Ucraina. Mulți au suportat consecințe juridice pentru micile lor gesturi de revoltă, arată o investigație a site-ului rus independent Verstka.

Kremlinul nu iartă pe nimeni. Cum sunt persecutați adolescenții ruși care nu susțin războiul: „Crezi că nu o să te batem măr doar pentru că ești minor?”

În 2022, cel puțin șapte persoane sub 18 ani au fost puse sub acuzare de autoritățile ruse pentru că au făcut declarații antirăzboi, potrivit OVD-Info, un proiect mass-media rus independent care vizează combaterea persecuției politice.

Deși acuzațiile penale împotriva minorilor sunt relativ rare în Rusia, arestările, amenințările, hărțuirile și acuzațiile de delict devin tot mai frecvente. Potrivit unei investigații Verstka, mai mulți minori au fost arestați și amendați pentru că au participat la mitinguri de solidaritate cu Ucraina, au făcut declarații sau au afișat mesaje anti-război, conform Libertatea, care citează sursa rusă.

„M-au numit fascistă și trădătoare” 

În mai 2022, școala Aleksandrei, 17 ani, a organizat o ceremonie pentru a marca sfârșitul anului școlar. Adolescenta urma să citească o poezie. Înainte de a urca pe scenă, directoarea a luat cuvântul pentru a anunța „o veste foarte bună”: armata rusă tocmai capturase combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol. 

Ascultând discursul, Aleksandra s-a înfuriat. Când a ajuns la microfon, a strigat: „Nu războiului! Libertate pentru Ucraina! Putin este diavolul!”. Colegii și profesorii au început să o huiduie. „Toată lumea era furioasă, nimeni nu m-a susținut. M-au numit fascistă, trădătoare și au spus că sunt o rușine pentru țara mea”, a povestit copila pentru Verstka. 

În scurt timp au apărut și ofițerii de poliție, care i-au confiscat telefonul și au dus-o la secție. „Toate acestea au fost însoțite de insulte verbale”, a spus Aleksandra. 

Aleksandra, 17 ani:

M-am simțit ca o vrăjitoare din Evul Mediu, ca un criminal în serie. M-au ținut la secție cinci ore. Nu m-au bătut, mi-au spus că sunt proastă și că nu înțeleg nimic.

Mai târziu, în aceeași zi, a apărut o înregistrare video în care Aleksandra și mama ei prezentau scuze. Aflată în fața școlii, adolescenta spune în filmare că regretă gestul său, care a fost doar o încercare de a atrage atenția. Mama ei cataloghează acțiunile fiicei drept „emoționale și necugetate” și își exprimă regretul că nu a reușit să o educe cum trebuie.

Potrivit fetei, clipul a fost filmat de oameni din administrația orașului, care i-au dat un scenariu și i-au spus să-l citească în fața camerei. Autoritățile au avertizat-o că se află în registrul poliției și, la următoarea abatere, îi vor deschide dosar penal și „îi vor distruge toată familia”.

„Crezi că nu o să te batem măr doar pentru că ești minor?”

Andrey, 16 ani, din regiunea Vladimir, este unul dintre adolescenții care au fost puși sub acuzare. Având deja reputația de „fan înflăcărat” al disidentului Aleksei Navalnîi, tânărului i-a fost frică să participe la protestele antirăzboi de teamă că va fi arestat. Asta până în septembrie 2022, când Vladimir Putin a anunțat mobilizarea parțială a populației. 

„Împreună cu un prieten, am mers unde au loc de obicei protestele. Am fost dezamăgiți să vedem cât de puțini oameni erau. În schimb, erau foarte mulți polițiști care arestau persoane la întâmplare – chiar și pe cele care doar treceau pe lângă ei sau așteptau autobuzul”, a povestit tânărul. 

Andrey a decis să filmeze scenele cu telefonul. Imediat, ofițerii l-au săltat și l-au băgat într-o dubă. La secție, l-au obligat să le dea telefonul, dar adolescentul a refuzat. Un ofițer, își amintește el, i-a spus: „Modul în care te comporți va determina consecințele. Crezi că nu te vom bate măr doar pentru că ești minor?”.

Polițiștii au văzut pe contul de Telegram al tânărului că distribuise o postare legată de un miting împotriva mobilizării. Au folosit acest lucru pentru a-l acuza de participare la proteste neautorizate și l-au amendat cu 20.000 de ruble (270 de dolari). 

Andrey trebuie să se prezinte o dată pe săptămână la secția de poliție. Acolo, ofițerii îi reamintesc că „n-ar trebui să meargă la proteste sau să scrie mesaje obraznice pe rețelele sociale”. 

„Am vrut să arăt că nu toți rușii susțin războiul”

Unii adolescenți vizați de autorități au decis să caute sprijin juridic. Este și cazul Verei, 17 ani, dintr-un orășel din regiunea Celeabinsk, care a fost reținută de un ofițer FSB când lipea afișe pe care scria: „Nu războiului”. Când ofițerul a aflat că e minoră, i-a ordonat să-și sune părinții.

Bărbatul știa și că Vera chiulise în trecut de la „orele de patriotism”. Când mama fetei a ajuns la fața locului, ofițerul le-a dus la secția de poliție, unde au fost reținute timp de aproape opt ore. În cele din urmă, Vera a fost acuzată de „discreditarea armatei ruse”, iar mama ei – de neîndeplinirea îndatoririlor de părinte.

Prietenii i-au recomandat să apeleze la Andrei Lepyokhin, avocat care lucrează cu grupul pentru drepturile omului Agora. Acesta a acceptat să o reprezinte în instanță, însă audierea cazului ei a tot fost amânată până când avocatul nu s-a putut prezenta. 

„Doar au citit decizia, o amendă de 30.000 de ruble (aproximativ 400 de dolari, n.r.)”, a spus Vera.

Avocatul Andrei Lepyokhin a precizat că a făcut recurs, dar instanța a refuzat să-l accepte, susținând că decizia intrase deja în vigoare. Acum, el plănuiește să facă apel la decizia instanței de a-i respinge recursul.

Andrei Lepyokhin, avocat:

Această fată a fost urmărită penal pentru că și-a exprimat opinia. Pentru că a scris cuvântul «război». Este un nonsens. Cum poți să urmărești pe cineva pentru că a discreditat armata pentru că a scris un cuvânt pe o foaie?

„Orașul nostru este împânzit cu Z-uri (simbol prorăzboi, n.r.), iar asta m-a enervat”, a explicat adolescenta pentru Verstka. „Am vrut să fac vizibilă o perspectivă alternativă, să arăt că nu toți rușii susțin războiul.”

Ce s-a decis în cazul mega-orașului demn de SF care va costa un trilion de euro. Lucrările au început deja de câțiva ani. FOTO

Proiectul ”NEOM” pe care Arabia Saudită voia să îl termine până în 2030, nu va mai fi gata în timp util, scrie digitalsport.ro

Mega-orașul în care se va investi circa un trilion de euro va avea o infrastructură unică în lume, denumită „Linia” – marginile sale vor fi formate dintr-un lanț de zgârie-nori, de peste 100 de kilometri lungime!

Lucrările au început deja de câțiva ani, dar recent arabii și-au dat seama că proiectul lor este, așa cum credeau mulți, prea ambițios. „Linia” este imposibil de terminat în cei aproape cinci ani rămași, din cauza situației economice a țării. 

Mai exact, pentru anul 2024 se estimează un deficit la buget de peste 21 miliarde de euro, iar liderii statului au redus masiv cheltuielile pentru „NEOM” și vor păstra această măsură timp de câțiva ani, până când țara va fi din nou pe plus. 

Astfel, din cei 100 de kilometri propuși, abia 2,5 vor fi finalizați până în 2030, iar din populația de 1,5 milioane pe care și-au propus-o arabii peste aproape cinci ani, noua estimare este de nici măcar 300.000 de locuitori. 

Spectaculos! Așa ar trebui să arate cele 15 superstadioane din NEOM construite special pentru Cupa Mondială 2034

Tot în „NEOM” ar urma să aibă loc Cupa Mondială 2034. Arabii sunt singurii care și-au depus candidatura, iar pe 11 decembrie FIFA ar urma să confirme oficial că turneul final va avea loc în Golf. 

O parte din investiția masivă o reprezintă construirea a 15 superstadioane, care vor avea design-uri nemaivăzute până acum, în spiritul orașului ultramodern. 

Oficiali din România vor discuta cu reprezentanți ai platformei TikTok la Bruxelles

Comisia Europeană va organiza o reuniune cu autorităţile române şi TikTok. Aplicaţia deţinută de chinezi este supusă unei presiuni tot mai mari pentru a explica modul în care a gestionat conţinutul politic înainte de votul din România, scrie POLITICO citat de digi24.ro.

Votul din primul tur de duminică l-a propulsat pe Călin Georgescu, ultranaţionalist şi pro-rus, către o victorie şocantă, în parte datorită popularităţii sale subite pe TikTok, notează sursa citată.

Bucureştiul a cerut Comisiei Europene să lanseze o investigaţie oficială asupra aplicaţiei, în conformitate cu normele blocului comunitar referitoare la reţelele sociale, iar un deputat european de top a cerut marţi ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parlamentului European pentru a răspunde la întrebări.

Într-o scrisoare văzută de POLITICO joi dimineaţă, TikTok – deţinut de gigantul tehnologic chinez ByteDance – a respins acuzaţiile că ar fi fost folosit pentru a influenţa alegerile din România.

„Până în prezent, nu am găsit nicio dovadă a unei operaţiuni de influenţă sub acoperire pe platforma noastră, în ultimele câteva săptămâni, pentru alegerile prezidenţiale în curs de desfăşurare din România, nici dovezi ale unei influenţe străine”, a declarat platforma în scrisoarea adresată autorităţilor române. Aceasta a adăugat că a „eliminat peste 150 de conturi de impostură” legate de Georgescu şi peste 650 de conturi legate de alţi candidaţi.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Thomas Regnier, a confirmat săptămâna aceasta că executivul UE a primit o solicitare de a deschide „o investigaţie oficială cu privire la rolul TikTok în alegerile din România”, în temeiul legii emblematice a UE privind social media, Digital Services Act. Masa rotundă între reprezentanţii Comisiei, autorităţile române şi oficialii TikTok este programată să aibă loc înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 8 decembrie, a declarat Regnier, joi.

TikTok respinge acuzaţiile că ar fi jucat un rol nepotrivit în victoria lui Georgescu. Purtătorul de cuvânt Paolo Ganino a declarat că „relatările extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare”.

O țară europeană interzice rețelele sociale pentru tinerii sub 16 ani

Camera Reprezentanților din Parlamentul Australiei a adoptat un proiect de lege care interzice accesul pe rețelele sociale pentru persoanele sub 16 ani, o măsură care ar putea transforma Australia într-una dintre primele țări din lume cu o astfel de legislație. Proiectul, promovat de prim-ministrul Anthony Albanese, obligă platformele populare precum X (fost Twitter), TikTok, Facebook și Instagram să implementeze măsuri pentru a preveni accesul tinerilor sub vârsta de 16 ani, scrie voceabasarabiei.md.

Miercuri, proiectul a fost aprobat cu 102 voturi pentru și 13 împotrivă, iar acum va fi discutat și în Senat, unde va trebui să obțină și aprobarea finală. În cazul nerespectării noilor reglementări, companiile de tehnologie riscă amenzi semnificative, care pot ajunge până la 31 de milioane de euro. Conform proiectului, platformele vor avea un termen de un an pentru a implementa filtrele necesare pentru a respecta legislația.

Deși inițiativa a fost întâmpinată cu entuziasm de unele cercuri, a stârnit și critici din partea deținătorilor de platforme, care au semnalat „îngrijorări serioase” legate de „consecințele neprevăzute” ale acestei decizii rapide. Alte țări, precum Statele Unite (în statul Florida) și Spania, au adoptat măsuri similare, iar China impune deja restricții stricte privind utilizarea rețelelor sociale de către minorii sub 14 ani.

Un microbuz care transporta pachetele românilor, oprită în Germania. Autoritățile, uimite de ce au găsit în interior
Articolul anterior
Transportatori din țară, care aduc oameni la protestul din Capitală, opriți și verificați de poliție
Articolul următor