O mașină a fost grav avariată și a ajuns într-un șanț, după ce în această dimineață s-a ciocnit cu un troleibuz pe șoseaua Muncești, din sectorul Botanica al Capitalei.
Solicitată de www.stiri.md, ofițerul de presă, Svetlana Scripnic, a comunicat că, accidentul s-a produs în jurul orei 07:52, pe șoseaua Muncești, implicând un troleibuz de pe ruta nr. 5 și un automobil de marcă Toyota.
Troleibuzul a rămas blocat pe traseu, iar mașina a ajuns într-un șanț de pe acostament. Preliminar s-a stabilit că automobilul circula pe contrasens.
La fața locului a intervenit poliția, ambulanța, dar și un echipaj de descarcerare al IGSU.
În rezultatul impactului, cu traume s-au ales șoferul și pasagerul Toyotei precum și taxatoarea din troleibuz, care au fost preluați de ambulanță și transportați la spitalul de urgență.
De asemenea, în troleibuz se aflau 3 pasageri, nimeni din ei nu a avut de suferit.
Din imaginile surprinse de martorii oculari, care au fost făcute publice pe rețele de socializare, se vede că impactul a fost unul destul de violent, iar ambele unități de transport fiind grav avariate.
Șoferul care va fi găsit vinovat în rezultatul anchetei, urmează a fi sancționat conform legislației.