Statul va oferi 10 milioane lei finanțare nerambursabilă pentru afaceri

ODA va aloca circa 10 milioane lei sub formă de grant pentru 23 de companii care vor investi în eficiența energetică, modernizarea și digitalizarea afacerilor.

Statul va oferi 10 milioane lei finanțare nerambursabilă pentru afaceri

Astăzi managerii companiilor aprobate spre finanțare au semnat contracte de finanțare nerambursabilă pentru a achiziționa instalații fotovoltaice, utilaje eficiente energetic, licențe, softuri și sisteme de automatizare complexe de tip ERP/CMR pentru digitalizarea proceselor de producere și prestări servicii.

Din numărul total de semnatari de contracte, 12  activează în mediul rural, iar  11 sunt localizați în mediul urban. Aceștia urmează să acceseze granturi de la 500 mii lei până la 2 milioane lei prin intermediul Programelor de stat –Transformare Digitală sau Retehnologizare și Eficiență Energetică.

Printre beneficiari se numără și întreprinderea ”AVIFLORMIX” S.R.L. din satul Bardar, raionul Ialoveni, care deține un abator de sacrificare și prelucrare a cărnii de pasăre. Managerul companiei, Victor Doloscan susține că “din grantul de circa 700 mii lei lei va achiziționa panouri solare pentru a compensa cheltuielile pentru energie electrică, care odată cu sporirea capacității de producție va ajunge la 350 mii lei anual. Potrivit calculelor preliminare, compensarea rezultată în urma procesului de eficiență energetică va fi de aproximativ 30 mii lei lunar”.

Un alt agent economic, care va accesa susținere financiară nerambursabilă de la stat de circa circa 240  mii lei pentru digitalizarea afacerii, este  „EOSTIL-ART” S.R.L., din municipiul Chișinău, având drept domeniu de activitate fabricarea articolelor vestimentare. EHO este un brand de modă creat de tânărul și talentatul designer din Moldova – Evgheni Hudorojcov. Administratorul Natalia Hudorojcova a spus că  provocările prin care trece afacerea este vânzarea și livrarea articolelor vestimentare.

“Vom investi banii din grant pentru crearea unui site e-commerce cu CRM și sistem de plată integrat pentru a facilita accesul și pentru a spori vânzările colecțiilor vestimentare. Scopul nostru este să optimizăm maxim posibil procesul de creație, ne dorim ca toate clientele noastre să poată achiziționa creațiile brandului EHO By Evgheni Hudorojcov online cu prezentarea tuturor parametrilor și măsurilor”.

Pentru mai multe detalii despre programele de suport antreprenorial, accesați www.oda.md sau apelați Centrul de Consultanță +373 (22) 22 57 99.

Ce s-a decis în cazul mega-orașului demn de SF care va costa un trilion de euro. Lucrările au început deja de câțiva ani. FOTO

Proiectul ”NEOM” pe care Arabia Saudită voia să îl termine până în 2030, nu va mai fi gata în timp util, scrie digitalsport.ro

Mega-orașul în care se va investi circa un trilion de euro va avea o infrastructură unică în lume, denumită „Linia” – marginile sale vor fi formate dintr-un lanț de zgârie-nori, de peste 100 de kilometri lungime!

Lucrările au început deja de câțiva ani, dar recent arabii și-au dat seama că proiectul lor este, așa cum credeau mulți, prea ambițios. „Linia” este imposibil de terminat în cei aproape cinci ani rămași, din cauza situației economice a țării. 

Mai exact, pentru anul 2024 se estimează un deficit la buget de peste 21 miliarde de euro, iar liderii statului au redus masiv cheltuielile pentru „NEOM” și vor păstra această măsură timp de câțiva ani, până când țara va fi din nou pe plus. 

Astfel, din cei 100 de kilometri propuși, abia 2,5 vor fi finalizați până în 2030, iar din populația de 1,5 milioane pe care și-au propus-o arabii peste aproape cinci ani, noua estimare este de nici măcar 300.000 de locuitori. 

Spectaculos! Așa ar trebui să arate cele 15 superstadioane din NEOM construite special pentru Cupa Mondială 2034

Tot în „NEOM” ar urma să aibă loc Cupa Mondială 2034. Arabii sunt singurii care și-au depus candidatura, iar pe 11 decembrie FIFA ar urma să confirme oficial că turneul final va avea loc în Golf. 

O parte din investiția masivă o reprezintă construirea a 15 superstadioane, care vor avea design-uri nemaivăzute până acum, în spiritul orașului ultramodern. 

Oficiali din România vor discuta cu reprezentanți ai platformei TikTok la Bruxelles

Comisia Europeană va organiza o reuniune cu autorităţile române şi TikTok. Aplicaţia deţinută de chinezi este supusă unei presiuni tot mai mari pentru a explica modul în care a gestionat conţinutul politic înainte de votul din România, scrie POLITICO citat de digi24.ro.

Votul din primul tur de duminică l-a propulsat pe Călin Georgescu, ultranaţionalist şi pro-rus, către o victorie şocantă, în parte datorită popularităţii sale subite pe TikTok, notează sursa citată.

Bucureştiul a cerut Comisiei Europene să lanseze o investigaţie oficială asupra aplicaţiei, în conformitate cu normele blocului comunitar referitoare la reţelele sociale, iar un deputat european de top a cerut marţi ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parlamentului European pentru a răspunde la întrebări.

Într-o scrisoare văzută de POLITICO joi dimineaţă, TikTok – deţinut de gigantul tehnologic chinez ByteDance – a respins acuzaţiile că ar fi fost folosit pentru a influenţa alegerile din România.

„Până în prezent, nu am găsit nicio dovadă a unei operaţiuni de influenţă sub acoperire pe platforma noastră, în ultimele câteva săptămâni, pentru alegerile prezidenţiale în curs de desfăşurare din România, nici dovezi ale unei influenţe străine”, a declarat platforma în scrisoarea adresată autorităţilor române. Aceasta a adăugat că a „eliminat peste 150 de conturi de impostură” legate de Georgescu şi peste 650 de conturi legate de alţi candidaţi.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Thomas Regnier, a confirmat săptămâna aceasta că executivul UE a primit o solicitare de a deschide „o investigaţie oficială cu privire la rolul TikTok în alegerile din România”, în temeiul legii emblematice a UE privind social media, Digital Services Act. Masa rotundă între reprezentanţii Comisiei, autorităţile române şi oficialii TikTok este programată să aibă loc înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 8 decembrie, a declarat Regnier, joi.

TikTok respinge acuzaţiile că ar fi jucat un rol nepotrivit în victoria lui Georgescu. Purtătorul de cuvânt Paolo Ganino a declarat că „relatările extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare”.

O țară europeană interzice rețelele sociale pentru tinerii sub 16 ani

Camera Reprezentanților din Parlamentul Australiei a adoptat un proiect de lege care interzice accesul pe rețelele sociale pentru persoanele sub 16 ani, o măsură care ar putea transforma Australia într-una dintre primele țări din lume cu o astfel de legislație. Proiectul, promovat de prim-ministrul Anthony Albanese, obligă platformele populare precum X (fost Twitter), TikTok, Facebook și Instagram să implementeze măsuri pentru a preveni accesul tinerilor sub vârsta de 16 ani, scrie voceabasarabiei.md.

Miercuri, proiectul a fost aprobat cu 102 voturi pentru și 13 împotrivă, iar acum va fi discutat și în Senat, unde va trebui să obțină și aprobarea finală. În cazul nerespectării noilor reglementări, companiile de tehnologie riscă amenzi semnificative, care pot ajunge până la 31 de milioane de euro. Conform proiectului, platformele vor avea un termen de un an pentru a implementa filtrele necesare pentru a respecta legislația.

Deși inițiativa a fost întâmpinată cu entuziasm de unele cercuri, a stârnit și critici din partea deținătorilor de platforme, care au semnalat „îngrijorări serioase” legate de „consecințele neprevăzute” ale acestei decizii rapide. Alte țări, precum Statele Unite (în statul Florida) și Spania, au adoptat măsuri similare, iar China impune deja restricții stricte privind utilizarea rețelelor sociale de către minorii sub 14 ani.

Cetățenii ucraineni nu mai pot sta în Moldova mai mult de 90 de zile, fără permis de ședere
Articolul anterior
În Moldova se nasc tot mai puțini copii. Datele statistice sunt îngrijorătoare
Articolul următor