Sute de profesori, manageri de şcoli şi tineri specialişti au participat astăzi, 7 octombrie, la Forumul Național al Cadrelor Didactice.
Evenimentul a fost organizat la inițiativa Președintei Maia Sandu, împreună cu Ministerul Educației. Șefa statului a venit cu un mesaj în fața celor 400 de învățători, profesori, cadre didactice de sprijin, manageri școlari, formatori naționali și locali, tinerii specialiști, precum și studenți ce vor absolvi în acest an universitatea, care participă la eveniment.
Invitatul special al forumului este Mircea Miclea, autor, psiholog, educator, antreprenor, ex-ministru al Educației și Cercetării în România.
„Inițiativa de a organiza anual acest forum vine anume din nevoia de a căuta împreună soluții, care să ajute copiii să crească adulți responsabili și împliniți. Și în 2012, când am acceptat să vin în funcția de ministru al Educației, și acum, un deceniu mai târziu, cred că fără educație, o țară nu poate crește, nu poate fi nici liberă, nici puternică, nici dezvoltată. Educația pe care o oferim copiilor azi va influența calitatea vieții generațiilor viitoare, dar și capacitatea statului de a ne asigura nouă, tuturor, condiții bune de viață în deceniile care vin”, a subliniat Președinta Maia Sandu.