Coreea de Sud pune capăt unei tradiţii controversate. Interzice consumul de carne de câine

Coreea de Sud intenţionează să interzică consumul de carne de câine şi să pună capăt acestei tradiţii controversate, pe fondul criticilor venite din partea organizaţiilor pentru protecţia drepturilor animalelor, a anunţat vineri principalul responsabil politic al partidului la putere, scrie Agerpres.

„A venit timpul să punem capăt conflictelor sociale şi controverselor din jurul consumului de carne de câine prin adoptarea unei legii speciale”, a declarat Yu Eui-dong, responsabil de politici în cadrul Partidul Poporului, la o reuniune la care au participat oficiali guvernamentali şi activişti pentru protecţia drepturilor animalelor.

Guvernul şi partidul la putere vor introduce un proiect de lege în acest an vizând punerea în aplicare a interdicţiei consumului de carne de câine, a precizat Yu, adăugând că având în vedere sprijinul aşteptat din partea tuturor partidelor, actul normativ ar urma să fie adoptat fără probleme de către Parlament.

Ministrul sud-coreean al Agriculturii, Chung Hwang-keun, a spus la aceaşi reuniune că Guvernul va implementa rapid interdicţia şi va oferi sprijinul maxim posibil pentru cei din industria cărnii de câine care vor trebui să îşi închidă afacerile.

Prima doamnă din Coreea de Sud, Kim Keon Hee, este un critic acerb al consumului de carne de câine şi împreună cu soţul, preşedintele Yoon Suk Yeol, au adoptat mai mulţi câini vagabonzi.

De ce au eşuat iniţiativele anterioare

În trecut, iniţiativele legislative care au vizat interzicerea consumului de carne de câine au eşuat din cauza opoziţiei celor care sunt implicaţi în această industrie, precum şi a îngrijorărilor cu privire la efectele negative asupra fermierilor şi proprietarilor de restaurante. De data aceasta, interdicţia ar urma să includă o perioadă de graţie de trei ani şi sprijin financiar pentru ca firmele din sector să facă tranziţia la alt gen de activitate.

Consumul de carne de câine este o practică ancestrală în peninsula coreeană, unde este considerat o modalitate de contracarare a caniculei. Însă acum practica este mai puţin răspândită decât în trecut chiar dacă există în continuare unele restaurante care servesc carne de câine.

Organizaţiile pentru protecţia drepturilor animalelor au salutat perspectiva unei interdicţii. „Un vis a devenit realitate pentru noi care am făcut campanie pentru a pune capăt acestei cruzimi”, a informat Humane Society International, într-un comunicat de presă.

Potrivit cifrelor oficiale, în Coreea de Sud sunt aproximativ 1.150 de crescătorii de câini, 34 de abatoare specializate, 219 companii de distribuţie şi aproximativ 1.600 de restaurante care servesc carne de câine.

Un sondaj efectuat de Gallup anul trecut arată că 64% din sud-coreeni se opun consumului de carne de câine. De asemenea, sondajul a descoperit că doar 8% dintre respondenţi au consumat carne de câine în ultimul an, în scădere faţă de 27% în 2015. 

Activități pentru întreaga familie, dumimică, 1 decembrie, la inaugurarea Târgului de Crăciun în Capitală

Locul și data desfășurării: Pe 1 decembrie 2024, ora 17:00, în Piața Marii Adunări Naționale, va fi inaugurat Târgul de Crăciun și Sărbătorile de Iarnă 2025, cu o serie de activități pentru întreaga familie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Descrierea evenimentului:  Aprinderea luminițelor Pomului de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale va fi un eveniment cultural special, care ne va transpune într-o adevărată poveste de iarnă, susținut de artiști îndrăgiți:

  • Orchestra Moș Crăciunilor
  • Capela Corală Academică „Doina”
  • Ansamblul de violoniști „Divertisment”
  • Corala „Vocile Primăverii”
  • Pianiștii Iurie Mahovici și Anatol Lapicus.

La sărbătoare vor fi prezente și colective artistice de copii şi dansatori.

Târgul de Crăciun va fi deschis în perioada: 1 decembrie 2024 – 15 ianuarie 2025 și va include numeroase standuri cu produse și mărfuri tradiționale, cadouri de Crăciun, decorațiuni, dulciuri, băuturi calde și multe altele.

Pentru vizitatori este prevăzut un program divers, care include concerte, spectacole pentru copii, ateliere de creație și un loc special amenajat pentru întâlniri cu Moș Crăciun.

Printre atracțiile principale ale Târgului mai menționăm: patinoarul, caruselele, zone de fotografii și altele.

Invităm toți locuitorii și oaspeții capitalei să se bucure de spiritul Crăciunului alături de familie și de prieteni.

Weekend cu evenimente de excepție! Interpreta din Ucraina, Tina Karol, cântă la Chișinău în această seară

Planifică-ți un weekend de excepție între 29 noiembrie și 1 decembrie, cu o selecție variată de evenimente care îți vor oferi momente memorabile. Muzică live, spectacole de teatru, evenimente caritabile și activități pentru cei mici – toate te așteaptă pentru un sfârșit de săptămână plin de emoție!

 Tina Karol – Concert de excepție

O seară spectaculoasă alături de una dintre cele mai apreciate artiste din Ucraina, Tina Karol, care își încântă fanii cu o voce inconfundabilă și interpretări pline de emoție.

  • Când: 29 noiembrie 2024, ora 19:00
  • Unde: Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu 
  • Link bilete: Cumpără aici

Darul de Aur – Ediția de Muzică Ușoară

Un spectacol plin de magie și talent muzical, adus de participanți talentați și personalități din industria muzicală.

  • Când: 30 noiembrie 2024, ora 18:00
  • Unde: Palatul Național „Nicolae Sulac”
  • Link bilete: Cumpără aici

Geta Burlacu & VoxMen – Concert Acapella

O seară magică alături de Geta Burlacu și grupul VoxMen, care vor interpreta muzică folclorică și colinde de iarnă într-o nouă stilistică muzical-vocală.

  • Când: 29 noiembrie 2024, ora 19:00
  • Unde: Sala cu Orgă
  • Link bilete: Cumpără aici

Secret Show Cabaret – Love Inferno

Un spectacol de cabaret surprinzător, cu o atmosferă seducătoare și momente de neuitat.

  • Când: 30 noiembrie 2024, ora 21:00
  • Unde: IP CCA “Ginta Latină” – Teatrul Fără Nume
  • Link bilete: Cumpără aici

Circ Mondial

O experiență fascinantă pentru întreaga familie, cu acrobații uimitoare, numere captivante și multe surprize.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 12:00
  • Unde: Palatul de Cultură al Feroviarilor
  • Link bilete: Cumpără aici

Academia de Balet „Attitude” – Lacul Lebedelor

O interpretare spectaculoasă a baletului clasic „Lacul Lebedelor”, prezentată de tinerii talentați ai Academiei de Balet „Attitude”.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 12:00
  • Unde: Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”
  • Link bilete: Cumpără aici

Eveniment de Caritate – Alergăm, Ajutăm

Un eveniment caritabil dedicat sprijinirii celor aflați în nevoie, combinând sportul cu solidaritatea.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 10:00
  • Unde: Parcul Valea Morilor
  • Link bilete: Cumpără aici

Povestea lui Moș Crăciun – Spectacol Tematic Interactiv

Un spectacol magic pentru cei mici, care aduce povestea lui Moș Crăciun în fața lor, cu jocuri interactive și momente de veselie.

  • Când: 30 noiembrie 2024, ora 11:00
  • Unde: “Planeta Clounella” – Teatrul Independent pentru Copii și Tineret
  • Link bilete: Cumpără aici

Gaițele – Piesă de teatru

O comedie clasică despre viața de familie, cu un umor savuros și interpretări remarcabile.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 17:30
  • Unde: Teatrul Național „Eugène Ionesco”
  • Link bilete: Cumpără aici

Planifică-ți weekendul și bucură-te de aceste evenimente de excepție! Indiferent dacă alegi muzică, teatru, spectacole pentru copii sau activități caritabile, ai garantat momente speciale. Nu uita, toate biletele pot fi achiziționate direct de pe platforma iTicket sau din aplicație: Android | iOS. Fă-ți planuri și bucură-te de momente memorabile alături de cei dragi!

Ceață densă în unele regiuni ale țării, iar pe drumuri se circulă cu dificultate

La această oră, pe teritoriul țării se circulă în condiții de ploaie, iar pe anumite trasee persistă ceața densă, ceea ce îngreunează circulația, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

”Atenție, șoferi! Pe carosabil umed, orice manevră neasigurată poate deveni periculoasă.
Conectați luminile anticeață;
Evitați accelerarea sau frânarea bruscă în timpul șofatului;
În cazul unui accident rutier sau a unei defecțiuni tehnice, utilizați triunghiul de presemnalizare, amplasat la o distanță vizibilă pentru ceilalți participanți la trafic;
Respectați regimul de viteză și păstrați o distanță de siguranță față de vehiculele din față.

Pietoni, Asigurați-vă că ați fost observați de șoferi înainte de a traversa strada.

Manifestați atenție și prudență maximă!”, anunță Poliția.

Miss Moldova 2017 a devenit mămică a doua oară
Articolul anterior
Finlanda închide patru puncte de frontieră cu Rusia, pe fondul creșterii numărului de treceri ilegale ale graniței
Articolul următor