Fostul ministru de externe al Austriei, care s-a mutat în Rusia cu câinele, pisica și poneii: „Putin este cel mai inteligent gentleman”

Karin Kneissl, fostul ministru de externe al Austriei, a jucat multe roluri la viața ei: a fost lector, jurnalist independent și analist în domeniul energiei. Incidentul cel mai controversat, însă, s-a petrecut în 2018, atunci când a dansat cu Putin la nunta ei. Acum, Kneissl încearcă să își construiască o nouă viață în Rusia, acolo unde trăiește cu câinele ei, Winston Churchill, pisica și mai mulți ponei, relatează BBC.

„Am avut cândva un incident diplomatic legat de sforăitul lui”, și-a amintit Kneissl, referindu-se la câinele ei din rasa boxer. „Am avut o conversație telefonică cu colegul meu german. [Fostul ministru german de externe Heiko] Maas era pe speaker și Winston Churchill sforăia. A trebuit să îl trezim ca să nu enervăm Berlinul. Altfel, puteau să creadă că Viena adoarme când Berlinul sună.”

În cea mai mare parte a anilor 90′, Kneissl a lucrat la ministerul de externe al Austriei. În 2017, Partidul Libertății de extremă dreapta a nominalizat-o pe Kneissl să fie ministru de externe în noul guvern de coaliție, cu toate că ea nu făcea parte din acest partid.

Partidul a dezvoltat relații apropiate cu Kremlinul și a semnat un acord de cooperare cu partidul rusesc aflat la conducere, Rusia Unită.

În 2019, guvernul s-a prăbușit, iar Kneissl a părăsit postul de ministru. Ea susține că „presiunea politică” au împiedicat-o să își reia cariera în domeniul academic și în afaceri pentru că era percepută ca fiind prea apropiată de Rusia.

Criticii ei aveau multe lucruri de care se puteau lega. În 2020, Kneissl a început să scrie articole de opinie pentru RT, postul de televiziune controlat de statul rus. A fost profesor invitat la Institutul de Stat pentru Relații Internaționale de la Moscova, iar în 2021 gigantul petrolier din Rusia, Rosneft, a numit-o în consiliul său de administrație – ea și-a dat demisia din această funcție în mai 2022.

„Până acum nu am văzut niciun fel de represiune în imediata mea apropiere”

Karin Kneissl s-a plâns atunci de o „vânătoare de vrăjitoare” lansată împotriva sa din cauza căreia nu și-a putut găsi de lucru în Austria, astfel că s-a mutat în Franța și apoi în Liban. Cu câteva luni în urmă, Kneissl a ajuns în Rusia acolo unde conduce un centru de analiză al Universității Sankt Petersburg.

Kneissl este cea care a inventat și numele centrului: G.O.R.K.I., un acronim pentru Geo-Political Observatory for Russia’s Key Issues (Observatorul geopolitic pentru principalele probleme ale Rusiei).

Întrebată dacă nu este îngrijorată de faptul că prezența ei în Rusia face să pară că ea susține invazia și războiul din Ucraina și represiunea internă, Kneissl a răspuns: „Ei bine, până acum nu am văzut niciun fel de represiune în imediata mea apropiere. Pot să lucrez aici cu un fel de libertate academică de care începuse să-mi fie dor când predam încă la diverse universității din Uniunea Europeană.”

Cu doar câteva zile înainte de a oferi interviul pentru BBC, o tânără pe nume Sașa Skocilenko a fost trimisă la închisoare pentru că a înlocuit etichetele de pe produsele dintr-un supermarket cu sloganuri anti-război.

„Și, ce are asta de-a face cu mine?” a răspuns Kneissl când incidentul i-a fost adus la cunoștință. „Eu am explicat doar pe larg situația prin care am trecut. Hai să vedem lucrurile de la polul opus: de ce i s-a interzis lui Karin Kneissl să lucreze? Unde este infracțiunea mea? Sunt foarte recunoscătoare pentru că am ocazia de a lucra în Rusia.”

Kneissl a ajuns cel mai mult în atenția presei în 2018, atunci când l-a invitat pe Putin la nunta ei la doar trei luni după ce Rusia a fost acuzată de Marea Britanie și UE pentru otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal și a fiicei sale, Iulia, în Salisbury, Regatul Unit.

Liderul de la Kremlin a venit cu un buchet de flori, a sărutat-o pe Kneissl și i-a oferit mai multe cadouri, inclusiv un samovar, un tablou și o pereche de cercei. Ministrul austriac de externe și Putin au dansat pe ritm de vals, iar la final Kneissl a făcut o reverență foarte amplă.

Când a fost întrebată anul acesta dacă l-ar mai invita pe Putin la nunta ei după ce președintele rus a fost acuzat de crime de război de Curtea Penală Internațională, Kneissl a răspuns: „Da. Ce are una de-a face cu alta? Nu voi intra în toată această acuzație pentru crime de război pentru că avem o mulțime de criminali de război în cercurile politice de rang înalt.”

Acum, Kneissl pare enervată de întrebare: „Asta este atât de plictisitor. Toată chestia s-a întâmplat acum aproape șase ani. La vremea aceea eram ministru de externe și am dansat cu președintele Putin. Dar am făcut și alte lucruri în viață înainte și după. Sincer, este foarte plictisitor. Este foarte plictisitor… Sunt subiecte mult mai interesante de discutat.”

„Dar nu aveți niciun regret?” a insistat jurnalistul BBC. „Cred că este plictisitor. Și câinele a adormit și sforăie din cauză că știe subiectul”, a răspuns Kneissl.

Kneissl: Putin „se ridică la standardul unui gentleman desăvârșit” 

Kneissl este de părere că sancțiunile impuse împotriva Rusiei au eșuat. „Și când te uiți la felul în care oficialii UE au vorbit în ultimele 18 luni – schimbare de regim în Rusia este ceea ce cer ei – cum poți dacă ești Rusia să negociezi cu oamenii care își doresc să faci implozie, să fii distrus?”

Fostul ministru austriac de externe are numai cuvinte de laudă pentru Putin. „El este cel mai inteligent gentleman, cu accent pe gentleman – și am cunoscut câțiva. În sensul a ceea ce Jane Austen scria în Mândrie și prejudecată despre gentlemanul desăvârșit, el se ridică la acest standard.”

Când i se aduce aminte că Rusia a invadat Ucraina și de autoritarismul cu care Kremlinul conduce țara – „ar fi greu să le catalogăm ca pe niște acțiuni de gentleman” – Kneissl răspunde: „Ei bine, Tony Blair, David Cameron… cu toții au fost implicați cu guvernele lor în acțiuni militare.”

Karin Kneissl își clădește o nouă viață în Rusia și nu vrea să se întoarcă în Austria până ce nu va reuși să își spele imaginea. „Sunt acuzată de corupție, de înaltă trădare, de 30 de ani în serviciul KGB, potrivit Wikipedia. Toată această mizerie și defăimare îți distruge viața… Este doar o fantezie murdară.”

Ce s-a decis în cazul mega-orașului demn de SF care va costa un trilion de euro. Lucrările au început deja de câțiva ani. FOTO

Proiectul ”NEOM” pe care Arabia Saudită voia să îl termine până în 2030, nu va mai fi gata în timp util, scrie digitalsport.ro

Mega-orașul în care se va investi circa un trilion de euro va avea o infrastructură unică în lume, denumită „Linia” – marginile sale vor fi formate dintr-un lanț de zgârie-nori, de peste 100 de kilometri lungime!

Lucrările au început deja de câțiva ani, dar recent arabii și-au dat seama că proiectul lor este, așa cum credeau mulți, prea ambițios. „Linia” este imposibil de terminat în cei aproape cinci ani rămași, din cauza situației economice a țării. 

Mai exact, pentru anul 2024 se estimează un deficit la buget de peste 21 miliarde de euro, iar liderii statului au redus masiv cheltuielile pentru „NEOM” și vor păstra această măsură timp de câțiva ani, până când țara va fi din nou pe plus. 

Astfel, din cei 100 de kilometri propuși, abia 2,5 vor fi finalizați până în 2030, iar din populația de 1,5 milioane pe care și-au propus-o arabii peste aproape cinci ani, noua estimare este de nici măcar 300.000 de locuitori. 

Spectaculos! Așa ar trebui să arate cele 15 superstadioane din NEOM construite special pentru Cupa Mondială 2034

Tot în „NEOM” ar urma să aibă loc Cupa Mondială 2034. Arabii sunt singurii care și-au depus candidatura, iar pe 11 decembrie FIFA ar urma să confirme oficial că turneul final va avea loc în Golf. 

O parte din investiția masivă o reprezintă construirea a 15 superstadioane, care vor avea design-uri nemaivăzute până acum, în spiritul orașului ultramodern. 

Oficiali din România vor discuta cu reprezentanți ai platformei TikTok la Bruxelles

Comisia Europeană va organiza o reuniune cu autorităţile române şi TikTok. Aplicaţia deţinută de chinezi este supusă unei presiuni tot mai mari pentru a explica modul în care a gestionat conţinutul politic înainte de votul din România, scrie POLITICO citat de digi24.ro.

Votul din primul tur de duminică l-a propulsat pe Călin Georgescu, ultranaţionalist şi pro-rus, către o victorie şocantă, în parte datorită popularităţii sale subite pe TikTok, notează sursa citată.

Bucureştiul a cerut Comisiei Europene să lanseze o investigaţie oficială asupra aplicaţiei, în conformitate cu normele blocului comunitar referitoare la reţelele sociale, iar un deputat european de top a cerut marţi ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parlamentului European pentru a răspunde la întrebări.

Într-o scrisoare văzută de POLITICO joi dimineaţă, TikTok – deţinut de gigantul tehnologic chinez ByteDance – a respins acuzaţiile că ar fi fost folosit pentru a influenţa alegerile din România.

„Până în prezent, nu am găsit nicio dovadă a unei operaţiuni de influenţă sub acoperire pe platforma noastră, în ultimele câteva săptămâni, pentru alegerile prezidenţiale în curs de desfăşurare din România, nici dovezi ale unei influenţe străine”, a declarat platforma în scrisoarea adresată autorităţilor române. Aceasta a adăugat că a „eliminat peste 150 de conturi de impostură” legate de Georgescu şi peste 650 de conturi legate de alţi candidaţi.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Thomas Regnier, a confirmat săptămâna aceasta că executivul UE a primit o solicitare de a deschide „o investigaţie oficială cu privire la rolul TikTok în alegerile din România”, în temeiul legii emblematice a UE privind social media, Digital Services Act. Masa rotundă între reprezentanţii Comisiei, autorităţile române şi oficialii TikTok este programată să aibă loc înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 8 decembrie, a declarat Regnier, joi.

TikTok respinge acuzaţiile că ar fi jucat un rol nepotrivit în victoria lui Georgescu. Purtătorul de cuvânt Paolo Ganino a declarat că „relatările extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare”.

O țară europeană interzice rețelele sociale pentru tinerii sub 16 ani

Camera Reprezentanților din Parlamentul Australiei a adoptat un proiect de lege care interzice accesul pe rețelele sociale pentru persoanele sub 16 ani, o măsură care ar putea transforma Australia într-una dintre primele țări din lume cu o astfel de legislație. Proiectul, promovat de prim-ministrul Anthony Albanese, obligă platformele populare precum X (fost Twitter), TikTok, Facebook și Instagram să implementeze măsuri pentru a preveni accesul tinerilor sub vârsta de 16 ani, scrie voceabasarabiei.md.

Miercuri, proiectul a fost aprobat cu 102 voturi pentru și 13 împotrivă, iar acum va fi discutat și în Senat, unde va trebui să obțină și aprobarea finală. În cazul nerespectării noilor reglementări, companiile de tehnologie riscă amenzi semnificative, care pot ajunge până la 31 de milioane de euro. Conform proiectului, platformele vor avea un termen de un an pentru a implementa filtrele necesare pentru a respecta legislația.

Deși inițiativa a fost întâmpinată cu entuziasm de unele cercuri, a stârnit și critici din partea deținătorilor de platforme, care au semnalat „îngrijorări serioase” legate de „consecințele neprevăzute” ale acestei decizii rapide. Alte țări, precum Statele Unite (în statul Florida) și Spania, au adoptat măsuri similare, iar China impune deja restricții stricte privind utilizarea rețelelor sociale de către minorii sub 14 ani.

Premieră mondială: O centrală nucleară de ultimă generație a fost pusă în funcțiune în China
Articolul anterior
Cel mai scump condiment din lume. Valoarea sa a ajuns să o depășească pe cea a aurului
Articolul următor