Încălțămintea te poate îmbolnăvi. Bacteria cu care riști să-ți contaminezi casa

Cea mai frumoasă și așteptată lună din an a sosit. Decembrie înseamnă pentru mulți vizite la prieteni, reuniuni de familie și petreceri. Astfel, când suntem invitați la cunoștințe, prieteni sau rude, este necesar să ținem cont de anumite reguli de bună-cuviință.

Luând în considerare cele spuse mai sus, gazdele se confruntă, de cele mai multe ori, cu o dilemă: ar trebui sau nu să le ceară oaspeților să se descalțe la intrarea în casă? În cazul în care ești în această situație și te întrebi dacă există dovezi că mersul desculț împiedică răspândirea germenilor în casă, ar trebui să știi că există, conform CNN citat de adevarul.ro.

Absolut„, a spus Gabriel Filippelli, profesor la Indiana University-Purdue University Indianapolis „Putem identifica tot felul de bacterii, dar cu siguranță una dintre cele care ne îngrijorează cel mai mult este E-coli, care provoacă crampe abdominale severe, diaree cu sânge și vărsături”, a mai adăugat el.   

Au existat studii în cadrul cărora au fost prelevate probe de pe talpa pantofilor și aproximativ 99% din încălțări au ieșit pozitive la testele de depistare a materiilor fecale”, a mai ținut să precizeze Filippelli. 

Metale grele și altele 

Totuși, microbii nu reprezintă singurul pericol care însoțește praful și murdăria care înconjoară locuințele, grădinile și parcurile din mediul rural și urban, a declarat Jill Litt, profesor la la Universitatea Colorado din Boulder, care, în prezent, lucrează ca cercetător principal la Institutul pentru Sănătate Globală din Barcelona. 

Studiile au arătat că, în zonele urbane unde există case mai vechi, plumbul din praf poate fi dus în casă cu ajutorul pantofilor„, a atras atenția ea. „Alte studii au indicat că poți duce reziduuri de pesticide din grădini cu ajutorul pantofilor„, a mai continuat Litt. 

Metalele grele cum ar fi plumbul, cuprul și zilncul sunt prezente în solul din parcuri și pe străzile din zonele urbane, în timp ce nivelurile de pesticide pot fi ridicate în zonele agricole, a precizat Litt. 

Potrivit specialiștilor, este foarte probabil ca locuințele construite înainte de 1978 să aibă vopsea pe bază de plumb, care se poate decoji și dezintegra într-un praf periculos. Copiii sunt deosebit de vulnerabili la efectele toxice ale metalelor grele și ale pesticidelor, fiindcă intră în contact cu podelele. 

Înainte de a le solicita prietenilor să-și scoată încălțămintea, ar trebui să te asiguri că locuința este curată, fără praf, conform specialiștilor. Experții nu recomandă utilizarea aspiratorului sau a unei mături atunci când faci curat, fiindcă acestea nu vor face decât să ridice toate toxinele în aer. În schimb, ei susțin că ar trebui să apelezi la mop.  

Curățați mai des suprafețele orizontale cu o cârpă umedă, adică pervazurile ferestrelor, mesele, măsuțele de cafea, scaunele și alte obiecte de mobilier„, a recomandat Filippelli. 

Poți aplica metoda „celor trei găleți” în cazul în care locuiești într-o casă cu vopsea pe bază de plumb sau într-o zonă cu niveluri ridicate de plumb. Ai nevoie de o găleată cu o soluție de curățat universală, o alta pentru apă și una goală. 

Înmoaie mopul în soluția de curățare, stoarce excesul de apă în găleata goală și începe să dai cu mopul, începând din cel mai îndepărtat punct al ușii. Ulterior, poți folosi apa curată pentru a clăti. Este recomandat să arunci apa în toaletă, nu afară. 

Conform lui Litt, cele mai multe bacterii se află la intrarea în locuință. 

Descălțarea la ușă poate fi cel mai bun mod de a limita pătrunderea în interior a germenilor și a prafului posibil toxic, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să te gândești la confortul oaspeților tăi, a spus Filippelli. Le poți oferi acestora papuci. 

Guvernul a aprobat Regulamentul și Planul de acțiuni anticriză în sectorul energiei electrice 

Guvernul consolidează capacitatea de răspuns a autorităților la riscurile din sectorul electroenergetic, prin dezvoltarea unui cadru juridic clar pentru prevenirea și gestionarea crizelor. În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, Regulamentul privind situațiile excepționale în sectorul electroenergetic și Planul de acțiuni aferent, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Planul de acțiuni cuprinde 31 de scenarii de criză și măsuri pentru a preveni sau a atenua impactul unor posibile situații excepționale în sectorul electroenergetic. Documentul detaliază măsuri de anticipare și de intervenție pentru fiecare scenariu, în funcție de factorul declanșator, cum ar fi: lipsa de combustibil, eșecul pieței energiei electrice, atac rău intenționat, vreme extremă și altele. 

În unul dintre posibilele scenarii, care prevede deficiențe generale de aprovizionare cu combustibili, producătorii vor asigura creșterea la maximum a capacității de producere disponibile și mobilizarea întregii capacități de generare. De asemenea, operatorul sistemului de transport va solicita ajutor de la operatorii din țările vecine, conform acordurilor bilaterale. Totodată, este prevăzută protejarea consumatorilor prioritari, precum instituții medicale, grădinițe și școli, astfel încât serviciile sociale de importanță majoră să nu fie sistate.   

Un alt scenariu descrie suprasolicitarea rețelelor electrice din cauza utilizării dispozitivelor electrice pentru încălzire. În acest caz, autoritățile vor aplica măsuri de redistribuire a sarcinilor în rețea, consolidare a rețelelor de joasă tensiune și vor implementa programe de gestionare a cererii. 

În cazul afectării infrastructurii de transport a energiei electrice, se vor implementa măsuri de restaurare rapidă a liniilor de transport și redistribuire a fluxurilor energetice în cadrul rețelelor interconectate, inclusiv prin utilizarea capacităților disponibile prin rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică ENTSO-E.

În plus, Planul subliniază importanța cooperării regionale și a integrării în piața energetică europeană. Măsurile coordonate cu țările vecine vor contribui la prevenirea crizelor și la gestionarea eficientă a acestora. 

Gestionarea situațiilor de criză va fi asigurată de Ministerul Energiei, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, operatorii de transport și de distribuție a energiei electrice, precum și de Comisia pentru Situații Excepționale.

Republica Moldova, deși a înregistrat progrese semnificative în sectorul energetic, precum construcția gazoductului Iași-Chișinău, sincronizarea sistemului electroenergetic cu ENTSO-E și inițierea proiectelor de interconexiune cu România, continuă să fie vulnerabilă din punct de vedere electroenergetic. Capacitatea internă de producție acoperă 23% din necesarul malului drept, iar 70% din consumul de energie electrică depinde de producerea de la Centrala MGRES. De asemenea, capacitatea tehnică de import garantată prin ENTSO-E este, în prezent, limitată la 315 MW – insuficient pentru a satisface cererea totală. În proces de realizare sunt proiecte de interconexiune, precum liniile de 400 kV Vulcănești-Chișinău și Bălți-Suceava, care vor îmbunătăți situația, însă nu vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2025.

Un bărbat din Criuleni a murit ars după ce a adormit cu reșoul pornit

Nerespectarea regulilor de exploatare a aparatelor electrice de încălzit a dus la decesul unei persoane, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea aparatelor electrice de încălzit a răpit viața unui bărbat. Cazul a fost raportat în după amiaza zilei de 10 decembrie 2024 într-o casă de locuit din satul Izbiște, raionul Criuleni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:30. Potrivit informațiilor, în interiorul locuinței a izbucnit un incendiu, care s-a autostins până la apelarea echipelor specializate. La fața locului, a fost depistat cadavrul parțial carbonizat al proprietarului, un bărbat în vârstă de 60 de ani.

Potrivit cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că bărbatul decedat ar fi lăsat reșoul electric conectat lângă el, în timp ce dormea. Din cauza supraîncălzirii aparatului electric, hainele victimei au luat foc, provocând incendiul.

Toate circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează repetat cetățenii, că nerespectarea regulilor antiincendiare la utilizarea aparatelor electrice de încălzit, dar și a altor surse, poate duce la cazuri fatale de deces.

Pompierii îndeamnă oamenii să instaleze corect și să verifice periodic funcționalitatea aparatele electrice de încălzit, cum ar fi reșourile electrice, plăpumile și aerotermele. Mai mult, persoanele sunt rugate să evite amplasarea acestora lângă materiale combustibile, cum ar fi mobilier, lenjerie, haine și alte obiecte ușor inflamabile. Totodată, este important ca pe timp de noapte sau la plecare din locuință, aparatele neapărat să fie deconectate.

În caz de situații de risc cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul de urgență 112.

Potrivit IGSU de la începutul anului 2024 au fost înregistrate 1532 de incendii, în urma cărora au decedat 91 de persoane, inclusiv 3 minori.

Agresorii familiali vor fi trecuți într-un registru

În Republica Moldova va fi creat un registru al agresorilor în cazurile de violență împotriva femeilor și violență în familie. Conceptul sistemului informațional a fost aprobat miercuri de Guvern. Acesta va conține informații detaliate despre cazurile de violență – date despre agresori, victime, măsurile de protecție aplicate sau deciziile adoptate în privința agresorilor familiali, transmite IPN.

„Sub forma unui registru, autoritățile vor avea acces rapid la informațiile relevante pentru a crea un mediu mai sigur pentru comunitate”, a declarat ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin.

Registrul va stoca informații despre toate formele de violență: fizică, psihologică, sexuală, economică sau spirituală.

Violența rămâne o realitate dură în Moldova: cel puțin 22 de femei au murit maltratate de la începutul anului. Cifra este comparabilă cu cea din anul trecut, când în aceeași perioadă, 21 de femei au decedat maltratate.

Ce este sindromul bradului de Crăciun. Detaliul șocant pe care nu l-ai știut despre brad
Articolul anterior
ATENȚIE, șoferi! Ceață densă și polei pe drumuri!
Articolul următor