Videoclip viral al unei văduve din Rusia: „Bărbații noștri mor degeaba. Rușii sunt de vină pentru ce se întâmplă. Asta nu se arată la televizor”

Soțiile și mamele soldaților ruși care luptă în Ucraina cer încetarea mobilizării și întoarcerea bărbaților acasă. Un clip în care văduva unui soldat condamnă invazia Rusiei în Ucraina a devenit viral, scrie The Moscow Times, transmite Digi24.ro.

Femeile fac parte din organizația „Drumul către casă”. 

Videoclipul de nouă minute a fost înregistrat de o femeie din Sankt Petersburg, Maria Ișkova.

Clipul a fost vizualizat de peste 25.000 de persoane, începând de joi seară, când a fost postat pe canalul Telegram al organizației.

Ișkova a susținut că a înregistrat videoclipul în orașul ucrainean Berdiansk, ocupat de Moscova, unde se dusese cu soțul ei.

Bărbatul a fost chemat la mobilizare toamna trecută. De atunci, femeia nu și-a mai văzut soțul.

„Am venit pe cont propriu în Zaporizhzhia [regiunea] pentru a întâmpina Anul Nou, împreună cu soțul meu”, a spus Ishkova. „Astăzi… tovarășii lui m-au sunat și mi-au spus că a murit. Ceea ce vreau să spun tuturor celor care luptă pentru bărbații lor iubiți … [este că] nu mai e timp, fiecare zi poate deveni fatală și, cel mai probabil, va fi. Luptă pentru ei chiar în acest moment, fă tot posibilul pentru ei”, a continuat ea. 

Ișkova a mai spus că mobilizarea la război și moartea soțului ei au „trezit-o” și a realizat că rușii sunt „de vină” pentru ceea ce se întâmplă astăzi.

„Am venit la Berdiansk… și vreau să vă spun că oamenii de aici nu au nevoie de acest [război]. Bărbații noștri mor degeaba”, a spus văduva.  „Să fim mai conștienți de propriile alegeri, să nu închidem ochii la faptul că sute de mii de oameni mor astăzi [și] asta nu vi se arată la televizor”, a spus văduva.

Un reprezentant al organizației de femei a declarat pentru The Moscow Times că Ișkova „nu este pregătită să vorbească cu presa în acest moment”.

Organizația a devenit cunoscută în noiembrie, când cel puțin 30 dintre membrii săi au organizat un protest în centrul Moscovei pentru a cere guvernului rus să înceteze mobilizarea și să aducă bărbații acasă.

Mișcarea a devenit curând o țintă frecventă a atacurilor din partea propagandiștilor și a forțelor de securitate, care și-au acuzat membrii că au legături cu Occidentul.

În urma unei plângeri a bloggerului pro-Kremlin Ilya Remeslo în noiembrie, canalul Telegram al mișcării, care are peste 38.000 de urmăritori, a fost marcat ca fiind „fake” de către Telegram.

Organizația a transmis că după postarea videoclipului filmat de Ișkova nu au fost reacții sau amenințări din partea oficialilor ruși, deși a fost criticată.

„Maria, îți transmitem cele mai sincere condoleanțe. Toate femeile noastre sunt cu tine”, au susținut femeile care fac parte din organizație, într-un comentariu public postat la videoclipul emoționant al văduvei. „Sperăm că Vladimir Vladimirovici [Putin] și cei responsabili pentru miile de vieți distruse nu se vor îneca în sângele băieților noștri când își vor umple paharele elegante până la refuz de Anul Nou! Să ardeți în iad”, au continuat femeile.

Aproximativ 300.000 de rezerviști au fost recrutați pentru războiul din Ucraina, după acțiunea de mobilizare „parțială” lansată în septembrie 2022. Cel puțin 4.787 de bărbați mobilizați au fost uciși în Ucraina, potrivit unui bilanț independent al Mediazona și BBC. 

Cod ROȘU de inundații în jud. Galați din România! A început evacuarea de urgență a populației din 23 de localități din calea ciclonului Ashley

Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la ISU, Jandarmerie și unitățile militare ale MApN sunt în alertă. Toate efectivele sunt în cazărmi sau consemnate la domiciliu, pentru a putea fi mobilizate imediat, în caz de urgență maximă, informează unica.md.

Este alertă la Galați, unde autoritățile au luat măsuri imediate în urma avertizărilor cod roșu de ploi torențiale și inundații. Una dintre ele vizează populația din zonele inundabile, care trebuie evacuată de urgență. „Nu trebuie să mai avem pierderi de vieți omenești. ”

Astfel, a început evacuarea populației din 23 de localități, cele mai expuse riscului. S-a dispus instituirea permanenței la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase;

Prefectul județului Galați, doamna Andreea-Anamaria Naggar, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) pentru a adopta noi măsuri preventive, menite să protejeze, în primul rând, viețile cetățenilor din zonele cu risc ridicat, precum și bunurile acestora, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Astfel, s-a dispus evacuarea preventivă a tuturor persoanelor care locuiesc pe albia râurilor și în zonele cu potențial de risc la inundații.

Încă din data de 28 septembrie, pompierii gălățeni au mers în teren pentru a discuta cu autoritățile locale, în vederea informării cetățenilor cu privire la riscurile care pot apărea. În urma acestei acțiuni, au fost identificate toate persoanele vulnerabile, care, în cursul zilei de astăzi, vor fi relocate în zone sigure. De asemenea, autoritățile locale au identificat și spații în care pot fi relocate persoanele evacuate.

De asemenea, echipele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, împreună cu reprezentanții autorităților locale, vor continua monitorizarea râurilor și a zonelor expuse inundațiilor, fiind pregătite să intervină rapid în cazul producerii unor situații critice. În acest scop, SGA Galați a dislocat în teren utilaje, staționate pe podurile cu risc, pentru a se putea interveni cât mai rapid posibil în eventualitatea formării unor blocaje din cauza aluviunilor.

Totodată, prin hotărâre de CJSU s-a decis ca în 22 de localități: Corod, Valea Mărului, Cudalbi, Costache Negri, Pechea, Cuza Vodă, Slobozia Conachi, Vameș (Piscu), Tudor Vladimirescu, Corni, Berești, Jorăști, Băneasa, Târgu-Bujor, Fârțănești, Foltești, Frumușița, Podoleni (Barcea), Berești Meria, Măstăcani, Grivița și Suhurlui, să fie suspendate cursurile pentru data de 30 septembrie.

„Protejarea vieților este prioritatea noastră absolută. Fac apel la toți cetățenii să colaboreze cu autoritățile, să respecte indicațiile primite și să fie pregătiți pentru evacuare”, a explicat prefectul județului Galați, domana Andreea-Anamaria Naggar.

”Recomandăm cetățenilor să urmărească constant informările oficiale și să urmeze staturile primate de la autorități și de la forțele de intervenție din teren.”, spun autoritățile.

În urmă cu puțin timp, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o ședință de lucru la care a participat viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, șeful DSU, dr. Raed Arafat, prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, colonel Florea Constantin și alți reprezentanți din cadrul MAI.

29 septembrie – Ziua Mondială a Inimii

Deși are doar mărimea unui pumn, reușește să pompeze sânge în tot organismul, având propriul sistem de generare a impulsurilor electrice. Inima – un organ incredibil, care ne ține în viață!

Ziua Mondială a Inimii, sărbătorită în fiecare an, în toată lumea, pe 29 septembrie, este o ocazie de a discuta despre bolile care afectează inima, trăgând un semnal de alarmă asupra gravității și impactului pe care îl au acestea, dar și despre sănătatea inimii și despre faptul că aceste boli sunt în cea mai mare măsură prevenibile.

Bolile cardiovasculare cuprind mai multe afecțiuni ale inimii și vaselor de sânge dintre care bolile ischemice cardiace (angina cardiacă, infarctul miocardic) și bolile cerebro-vasculare se numără printre cele mai frecvent întâlnite.

Bolile cardiovasculare sunt ucigașul tăcut numărul 1 la nivel mondial, se estimează că acestea iau viețile a 17,9 milioane de persoane în fiecare an, ceea ce înseamnă că 2.000 de oameni își pierd viața în fiecare oră din cauza bolilor de inimă.

Îngrijirea sănătății inimii ar trebui să fie o prioritate pentru fiecare. Printre măsurile care pot fi luate pentru a menține inima în formă și a scădea riscul de apariție a bolilor cardiovasculare se numără:

  1. Exerciții fizice efectuate regulat;
  2. Menținerea unui alimentații echilibrate;
  3. Oprirea fumatului;
  4. Stoparea consumului de alcool;
  5. Efectuarea de controale medicale preventive cu regularitate.

Aveți grijă de sănătatea inimii dv.!

Gospodarul care își bate an de an recordurile cu cei mai giganți dovleci din țară! A expus la Bostaniada un bostan de peste 800 kg

Un dovleac de peste 800 de kilograme, crescut în curtea unui agricultor din satul Drăsliceni, raionul Criuleni,  a fost vedeta festivalului Bostaniada de la Bălăbănești, informează unica.md.

Cel care l-a crescut este Vasile Spîni, care an de an își bate propriul record și participă la celebrul festival gastronomic cu cei mai giganți dovleci.

În acest an, agricultorul care pe bună dreptate poate fi numit Regele Dovlecilor, a crescut un dovleac uriaș de peste 800 de kg!

Vasile Spînu se ocupă de creșterea dovlecilor mai bine de 15 ani, dar recolta din acest an bate toate recordurile. 

Pentru ca recolta să fie una mare și frumoasă, este nevoie de multă muncă, mărturisește gospodarul.

Vasile Spînu este fratele ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, și este agricultor cu numeroase trofee la Bostaniada!

Agricultorul a reușit și anul trecut să cultive un dovleac de 700 de kg și altul de 600 de kg.

În procesul de cultivare, deloc ușor, după cum spune agricultorul, este implicată toată familia. Potrivit lui Vasile Spînu, cel mai important este să fie udat la timp și să i se administreze îngrășăminte doar naturale.

Vasile Spînu este de profesie inginer mecanic. Dar de mulți ani face agricultură. Crește legume de vânzare, chiar pentru semințe, care apoi ajung în mai multe țări. A devenit celebru în tot satul datorită pasiunii pentru dovleci.

Cel puțin 14 morți și peste o sută de răniți după ce ucrainenii au bombardat regiunea Belgorod. Rusia jură că se va răzbuna
Articolul anterior
Rusia a solicitat reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, după atacul asupra orașului rus Belgorod
Articolul următor