Informații utile pentru cetățenii moldoveni după intrarea României în spațiul Schengen

Poliția de frontieră vine cu informații utile privind intrarea României în spațiul Schengen.

România a devenit stat membru la toate tipurile de frontieră? 
La moment doar la frontierele aeriene și maritime. Astfel, controalele la frontierele aeriene (aeroporturi) și maritime (porturi la Marea Neagră) se elimină, iar persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte State Membre UE/SEE/CH (cu excepția Cipru și Irlanda) fără a fi supuse controalelor de frontieră.

Regulile de trecere a frontierei de stat a Republicii Moldova după intrarea  României la spațiul Schengen
Regulile de trecere a frontierei de stat a Republicii Moldova nu s-au modificat, persoanelor fiindu-le autorizată trecerea frontierei în baza acelorași documente ca și până în prezent. Reiterăm că condițiile de intrare în statele membre UE/Schengen pentru resortisanții țărilor non-membre UE sunt următoarele:
1)    să fie în posesia unui document de călătorie valabil care să permită titularului să treacă frontiera și care să fie valabil pentru o perioadă de cel puțin trei luni de la data preconizată a plecării de pe teritoriul statelor membre, precum și să fi fost eliberat în ultimii 10 ani.
2)    să justifice scopul și condițiile șederii planificate și să dispună de mijloace de subzistență suficiente, atât pentru durata șederii planificate, cât și pentru întoarcerea în țara de origine sau pentru tranzitul către o țară terță în care admisia este garantată, sau să fie în măsură să dobândească legal respectivele mijloace.

Reguli de călătorie a cetățenii Republicii Moldova cu pașaport moldovenesc sau cu pașaport al unui stat UE sau Schengen la cursele Chișinău – București
Republica Moldova este un stat non Schengen și non UE. Astfel, în cazul în care destinația finală este România, aceștia vor fi supuși controlului de frontieră pentru intrarea în România, ca și până la 31 martie 2024.
În cazul în care destinația finală va fi un alt stat membru Schengen, cu tranzitare prin aeroportul din București, controlul de frontieră pentru intrarea în spațiul Schengen va fi efectuat în aeroportul din București, nu în aeroportul final de destinație, lucru care se întâmpla până la 31 martie 2024. În acest caz, zborul din București spre un aeroport din stat membru Schengen, este considerat ca zbor intern.

Cât timp poate petrece un cetățean al Republicii Moldova pe teritoriul României? 
Începând cu data de 31 martie 2024, timpul petrecut de resortisanții țărilor terțe în România este considerat parte a celor 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, autorizate pentru ședere în orice stat membru al spațiului Schengen. Perioadele de ședere pe teritoriul României vor fi cumulate cu cele petrecute pe teritoriul celorlalte state membre Schengen, pentru a stabili încadrarea sau nu în cele 90/180 zile. Această schimbare poate afecta cetățenii Republicii Moldova care nu au și cetățenia română sau alt stat UE, dar călătoresc frecvent în România și alte țări ale spațiului Schengen: de la 31 martie, cu cât mai mult stau în România, cu atât mai puțin au voie să stea în alte țări ale spațiului Schengen și invers.

Reguli de călătorie pentru minorii – cetățeni ai României la cursele Chișinău – București, cu tranzitare spre alt stat Schengen/UE 
Regulile de trecere a frontierei de stat a României de către minori – cetățeni români rămân neschimbate după 31 martie 2024.
În acest context, documentele necesare la ieșirea din țară în cazul cetățenilor români minori, în funcție de situație, și care vor fi verificate de către polițiștii români sunt:
Dacă minorul călătorește însoțit doar de un părinte sau de o terță persoană sunt necesare:
–  Document de călătorie valabil.
–  Acordul celuilalt părinte dacă călătorește însoțit doar de unul dintre părinți.
–  Acordul ambilor părinți când călătorește însoțit de altă persoană decât părintele.
– Doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domiciliu/reședință și face dovada în acest sens.
– Doar acordul unuia dintre părinți când se deplasează la studii/concursuri/tratament medical și face dovada scopului declarat al călătoriei.
Dacă minorul are peste 16 ani și călătorește neînsoțit va avea nevoie de:
–  Document de călătorie valabil.
–  Acord din partea ambilor părinți.
–   Doar document de călătorie dacă face dovada domiciliului/reședinței în țara în care călătorește.
Pentru a verifica dacă cetățenii români minori și însoțitorii acestora sunt în posesia documentelor amintite, autoritatea de frontieră română pot efectua verificări punctuale în incinta aeroportului. Dacă se constată că aceștia nu sunt în posesia lor, nu li se va permite ieșirea din țară.
Însoțitorii minorilor, alții decât părinții sau reprezentantul legal, nu mai sunt obligați să prezinte certificatul de cazier judiciar în format fizic, acesta este consultat electronic de către polițistul de frontieră. Însă, dacă polițistul de frontieră constată că însoțitorul minorului a săvârșit anumite infracțiuni prevăzute de lege, acestuia nu i se va permite ieșirea din țară cu minorul.
Este vorba despre următoarele infracțiuni: omor; infracțiuni contra libertății și integrității sexuale; infracțiuni privitoare la traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile; lipsire de libertate în mod ilegal; infracțiuni privind traficul de droguri sau precursori; trafic de țesuturi sau organe umane; infracțiuni de terorism.

Totodată, pentru alte detalii referitor la condițiile de trecere a frontierei aerien și maritime române, în contextul aderării României la spațiul Schengen, Vă sugerăm să apelați Poliția de Frontieră Română, accesând pagina oficială
www.politiadefrontieră.ro 

Igor Cuciuc a lansat o piesă în memoria fiicei sale Andreea. Mesajul emoționant al artistului: ”Vreau să cânt! Eu revin în scenă!”

Îndrăgitul interpret de muzică populară, Igor Cuciuc, vine cu un omagiu pentru fiica sa Andreea Cuciuc și a lansat astăzi piesă în memoria tinerei: „Fata mea, înger în cer”, informează unica.md.

Într-o postare, artistul a venit cu un mesaj emoționant:

”Eu revin in scenă!

După drama care am avut-o am înteles că nu pot face nimic ca s-o reîntorc la viață pe scumpa noastră fiică! Viața e crudă, durerea e mare, dar numai cântecul mă poate lecui și îmi da putere să trăiesc mai departe!

Am creat acest cântec cu multe lacrimi, un omagiu adus cele-i mai scumpe ființe floarea noastra Andreea. Fără Andreea e altă viață, mare durere în suflet, dar nu avem ce face doar ne rugăm pentru sufletul ei și sperăm să fie în ceata de îngeri!

Cum trec zilele o luna doua trei, așa și durerea noastră crește mai tare, nu există tratament. Vă multumim că în aceste momente dramatice, ați fost cu noi, ne-ati sustinut cu mesaje de încurajare. Regretăm pierderea fiice-i noastre, dar viața merge înainte, eu cred că Andreea se va bucura mult să mă vada din nou in scenă cântând!

Am hotărât prin toată durerea pe care o am în suflet să-i dedic un cantec și să revin în scenă! La această melodie am avut alaturi orchestra Lăutarii și maestrul Nicolae Botgros. Maestrul a simțit durerea si pierderea familiei noastre, ma suna la telefon si plingeam împreună după Andreea si spunea ca a-ți avut un copil foarte educat și talentat, am hotărât că ar fi frumos să-i închinăm o melodie în memoria Andreei! Multumesc din suflet la toți Lăutarii ca au fost alaturi de mine.

Multumim Parohului bisericii centrale din Chisinau parintele Eugen Bitca

De asemenea mulțumim Parohului bisericii de lemn din Chișinău parintele Serghei Curnic.

Am creat aceasta piesa cu oameni minunati.

Orchestra Lautarii si maestrul Nicolae Botgros

Muzica – Igor Cuciuc / Timofei Tregubenco

Orhestratie – Timofei Tregubenco

Versuri – Natalia Mazilu Miron

Mixaj – Viorel Scutaru

Video – VioMark

Asta a fost voia Domnului, a luat-o de tânără la el să cânte în corul ingerilor, a vut nevoie de vocea și chipul ei senin! Dumnezeu s-o odihnească cu drepții. Eu am să cânt în continuare chiar dacă am durere în suflet pentru Andreea fata mea iubită cred că ea de sus se va bucura de tata-l ei!

Dragi prieteni muzica este tot ce pot face eu, ea îmi da putere să traiesc, și vreau să continui să cânt, vreau să fiu din nou un om fericit! Doamne ajută și odihnește-o cu drepții pe Andreea, ea va trăi mereu în sufletul meu și a celor care au cunoscut-o și îndrăgito! Multumesc la toți, eu revin în scenă!”, scrie artistul.

Vă invitîm să ascultați melodia.

Focuri de armă în sectorul Botanica. Fostul sportiv, Ion Șoltoianu, ținta unei tentative de asasinat

Fostul sportiv, Ion Șoltoianu, a fost ținta unui atac armat. Cazul a avut loc noaptea trecută, pe strada Trandafirilor, din sectorul Botanica al capitalei, susțin usrsele PulsMedia.MD.

Astfel, potrivit surselor, Ion Șoltoianu se întoarcea acasă, o persoană necunoscută a efectuat focuri de armă în direcția sa, dar din fericire nu l-a nimerit.

Pistolarul a aruncat arma și a dat bir cu fugiții de la fața locului, au mai menționat sursele.

Amintim că fostul sportiv Ion Șoltoianu, învinuit de șantaj, a fost eliberat din arest, în luna martie a anului trecut, în baza unei decizii a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, după ce a fost examinat demersul procurorului privind schimbarea măsurii preventive în privința inculpatului.

Anterior, Ion Șoltoianu a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru omor, șantaj și deținere ilegală de arme.

Kickboxerul moldovean a fost acuzat de uciderea polițistului Ion Stratulat, în septembrie 2011, la o terasă din centrul capitalei. În detenție Ion Șoltoianu a petrecut 8 ani, fiind eliberat după ce pe 1 ianuarie 2019 au intrat în vigoare modificări la Codul de Procedură Penală. Acestea stabileau că persoanele deținute cel puțin 10 zile în condiții inumane ori degradante pot solicita reducerea pedepsei sau despăgubiri bănești.

La începutul lunii aprilie 2023, fostul sportiv a ajuns din nou pe mâna poliției. De data aceasta a fost reținut pentru că ar fi pretins prin șantaj peste cinci milioane de lei de la un fost coleg deținut. Dosarul de învinuire a fost trimis în instanța de judecată în luna octombrie, acestuia fiindu-i incriminate trei capete de acuzare.

Șoltoianu mai este cercetat și într-un dosar de agresiune fizică al unui bărbat în martie 2022.

Bunuri nedeclarate în cantități comerciale, depistate de vameșii de la Leușeni într-un microbuz care venea din Germania

La pista de intrare în țară a postului vamal Leușeni, șoferul mijlocului de transport de model “Volkswagen Crafter” a selectat culoarul verde de control “nimic de declarat”, menționând că transportă doar bunuri personale.

În cadrul controlului vamal al microbuzului, printre bagajele transportate au fost depistate diverse bunuri în cantități comerciale, printre care ceasuri inteligente, drone și alte dispozitive electronice, nedeclarate autorității vamale.

Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar șoferul, un moldovean în vârstă de 29 de ani riscă să fie sancționat conform prevederilor art. 43¹, 287 alin. (10) din Codul Contravențional.

71 de elevi, premiați în cadrul Olimpiadei Republicane la Limbile străine
Articolul anterior
NOUTATE MUZICALĂ! Lia Taburcean în colaborare cu o moldoveancă de peste Prut lansează o piesă nouă
Articolul următor