Ştiai însă că unele dintre plante, dincolo de efectul lor decorativ, au şi puterea de a purifica aerul pe care îl respiri? Este un lucru dovedit: aerul din casele noastre este mai poluat decât cel din exterior. Produsele chimice folosite la curăţenie, detergenţii, vopseaua, piesele de mobilier etc. pot emana substanţe toxice care, în timp, se acumulează în locuinţă. Din fericire, există o modalitate simplă şi la îndemână de a purifica aerul din interior: plantele depoluante, care absorb şi elimină multe dintre substanţele nocive pentru sănătatea noastră.
Împotriva prafului şi alergenilor – Cum poate o plantă îmbunătăţi calitatea aerului?
În timpul fotosintezei, plantele absorb bioxid de carbon (CO2) şi eliberează oxigen. Iarna, când umiditatea din locuinţă este adeseori prea mică, plantele cresc nivelul umidităţii prin simpla evaporare a apei pe care o absorb. Acest lucru are efect benefic asupra mucoaselor căilor respiratorii, care ne protejează de virusuri, bacterii, praf şi alergeni. În funcţie de dimensiunile frunzelor şi de natura lor (netede sau cu perişori), plantele pot reduce cantitatea particulelor aflate în suspensie în aer. E adevărat că plantele atrag praful, dar praful depus pe frunze nu mai pluteşte în aer, de unde noi îl inspirăm. Iar de pe frunze poţi şterge uşor praful cu o cârpă umedă.
Topul plantelor purificatoare
Dr. B. Wolverton, un cunoscut om de ştiinţă din SUA, şi colegii lui au testat pentru NASA o serie de plante de apartament, încercând să determine în ce măsură sunt ele capabile să purifice anumite substanţe poluante din aer: benzen, formaldehidă, şi tricloretilenă.
Iată câteva dintre aceste minunate plante purificatoare:
- Crizantema – Trebuie amplasată într-un loc foarte luminos, de preferinţă undeva unde bate soarele. Pământul trebuie udat regulat şi abundent, iar florile uscate curăţate. Beneficii: elimină 41% din tricloretilenă, 61% din formaldehidă şi 53% din benzen. O poţi amplasa în orice cameră, dar este perfectă pentru o încăpere recent renovată sau în care există o piesă de mobilier proaspăt lăcuită.
- Planta păianjen – Se întreţine uşor. Are nevoie de un loc luminos, dar nu direct la soare. Se udă generos, vara, dar iarna se lasă pământul din ghiveci să se usuce până să fie udată din nou. Beneficii: este un dintre cele mai depoluante plante, fiind capabilă să filtreze deodată formaldehida (86%), toluenul, monoxidul de carbon şi benzenul. O poţi plasa în mai multe camere din locuinţă.
- Iedera – Suportă bine umbra şi se adaptează uşor la mediul interior, inclusiv la cel dintr-o baie, dar trebuie ţinută departe de locurile încălzite. Beneficii: este recunoscută pentru capacitatea ei de a filtra formaldehida, benzenzul (90%) şi tricloretilena (11%).
- Gerbera – Are mare nevoie de lumină şi de pământ uşor umed. O poţi amplasa în orice încăpere, dar în special în cele în care se fumează. Beneficii: umidifică aerul din casă şi elimină unii compuşi organici volatili precum benzen (60%), formaldehidă (50%), tricloretilenă (35%).
- Ficusul – Preferă locurile luminoase, eventual uşor semi-umbrite, dar nu-i place expunerea directă la lumina soarelui. Alege un ficus voluminos, cu multe frunze. Beneficii: este o plantă excelentă pentru încăperile în care există mochetă deoarece filtrează substanţele emanate de adezivul cu care a fost lipită mocheta. Elimină 47% din cantitatea de formaldehidă şi 30% din benzen.
- Crinul păcii – Numele latin al plantei este Spathiphyllum, fiind cunoscută popular sub numele de crinul păcii sau floarea lunii. Suportă semi-umbra, dar ar fi bine ca o săptămână pe lună să o ţii într-un loc foarte luminos, fără soare direct. Se udă la 3-5 zile. Beneficii: este un depoluant eficient, căci elimină benzenul în proporţie de 80% şi peste 50% din cantitatea de formaldehidă şi tricloretilenă prezente în locuinţă.
Plantele, remediu antistres
Numeroase studii au demonstrat că nivelul de stres al oamenilor scade la simpla vedere a plantelor. Prezenţa plantelor reduce tensiunea musculară şi pulsul, ceea ce contribuie la diminuarea stresului. Acest lucru este valabil atât pentru plantele de interior, cât şi pentru arborii şi arbuştii din exterior.
Dicţionarul poluanţilor: Benzen – emis de fum de ţigară, dar şi de detergenţi, vopseluri, cerneluri, materiale plastice. Formaldehidă – se găseşte în materialele de izolaţie, în tavane, în mobila de pal, în adezivi, vopseluri etc. Tricloretilenă – este prezentă în soluţii de curăţenie, solvenţi, vopsea, adezivi, lacuri de mobilă. Toluen – îl găsim în special în mochete, adezivi, lac de mobilă şi în produsele destinate tratării lemnului.