Cât timp pot sta cu copilul în concediu de boală?

Viorica C.: “Copilul meu de trei ani se îmbolnăvește des, iar din acest motiv lipsesc frecvent de la serviciu. Şefului însă nu-i este pe plac. Există un regulament care „să-mi permită să-i astup gura”? Cât de mult pot sta cu copilul acasă în concediu de boală? Dar pe parcursul unui an?”

Răspuns de la “Casa de Avocatură Digore”:

Concediul medical se acordă tuturor salariaților și ucenicilor în baza certificatului medical. Legislația nu prevede exact în ce cazuri se eliberează și în ce cazuri nu se eliberează certificatul de concediu medical, dar prevede că, în toate cazurile eliberarea şi prelungirea certificatului se argumentează prin datele examenului clinic, rezultatele investigaţiilor de laborator şi instrumentale, consultaţiile medicilor specialişti de profil, efectuate în dinamică.

Potrivit HG 469/24.05.2005 pentru aprobarea Instrucţiunii privind modul de eliberare a certificatului de concediu medical, pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 3 ani certificatul se eliberează de preferinţă mamei, indiferent de faptul dacă există un alt membru al familiei care l-ar putea îngriji.

În cazul tratamentului în condiţii de ambulator certificatul pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani şi pentru îngrijirea copilului cu handicap până la 16 ani cu afecţiuni intercurente se eliberează mamei sau tatălui pe o durată ce nu depăşeşte 14 zile calendaristice.

Pentru îngrijirea copilului bolnav certificatul se eliberează şi altui membru al familiei (bunicii, bunelului, altor membri ai familiei încadraţi în muncă, tutorelui sau curatorului), dacă din anumite motive întemeiate, confirmate documentar, mama sau tata nu poate îngriji (în caz de boală, absenţă temporară, decădere din drepturile părinteşti etc.).

Dacă copilul bolnav necesită îngrijire după încheierea certificatului, pentru perioada ce depăşeşte durata certificatului, prin intermediul Consiliului Medical Consultativ se eliberează un certificat de forma stabilită, care confirmă necesitatea îngrijirii copilului bolnav.

Dacă în familie sunt câţiva copii care s-au îmbolnăvit consecutiv, certificatul se eliberează mamei sau unui alt membru al familiei, pentru fiecare caz concret. Atunci când doi sau mai mulţi copii se îmbolnăvesc concomitent, pentru îngrijirea lor se eliberează un singur certificat.

În cazul în care copilul suferă de boli contagioase, este imobilizat într-un aparat gipsat ori este supus unor intervenţii chirurgicale etc., durata prelungirii certificatului se stabileşte de către Consiliul Medical Consultativ al instituţiei medico-sanitare, conform indicaţiilor medicale pentru îngrijirea copilului bolnav în cazul bolii respective.

Dacă în perioada în care o persoană îngrijeşte de un copil bolnav, în baza certificatului eliberat, se îmbolnăveşte un alt copil, acestei persoane i se eliberează, în modul stabilit, certificat pentru îngrijirea celuilalt copil bolnav.

În cazul tratamentului în spital al copilului în vârstă de pînă la 7 ani, precum şi al copilului cu handicap în vârstă de pînă la 16 ani, conform concluziei consiliului medical, mamei i se eliberează certificat pe întreaga perioadă în care copilul bolnav necesită îngrijire, dar nu mai mult de 30 zile calendaristice. Dacă mama nu poate îngriji copilul, certificatul pentru îngrijirea copilului bolnav aflat în spital se eliberează altui membru al familiei care îl îngrijeşte (tatălui, bunicii, bunelului, altor membri ai familiei încadraţi în muncă, tutorelui sau curatorului).

Certificatul se eliberează, prin decizia Consiliului Medical Consultativ, unuia dintre părinţi sau tutorelui (curatorului), care se ocupă de îngrijirea şi educaţia copilului cu handicap în vârstă de până la 16 ani, pe toată perioada aflării acestuia la tratament balneosanatorial (inclusiv pe durata călătoriei tur-retur), dar nu mai mult de 30 zile calendaristice.

Deci, pe parcursul unui an calendaristic sunteți în drept de a lipsi de la serviciu pentru îngrijirea copilului bolnav ori de câte ori copilul se îmbolnăvește în baza  certificatului de concediu medical eliberat în condițiile legii. În cazul în care salariatul sau ucenicul pierde temporar capacitatea de muncă legea prevede expres termenul acordării concediului medical pe parcursul unui an calendaristic.

Scrie întrebarea ta la adresa: juristultau@unica.md

unnamed„Casa de Avocatură Digore”
Tel: +(373) 22-24 03 05
Fax: +(373) 22-24 06 20
Mob: +(373) 6 8888 577

Cinci indivizi au fost reţinuţi de Poliţia Capitalei pentru furt de apartamente

Doi minori cu vârstele de 16 ani şi 17 ani, şi alţii trei cu vârstele cuprinse îmtre 20 şi 23 ani, originari din raioanele Comrat şi Basarabeasca au fost reţiniuţi de către poliţiştii sectorului Râşcani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău. Aceştia făceau parte dintr-un grup criminal care este bănuit că ar fi fost implicat în cel puţin şase furturi din apartamente şi o rapire de automobile. Metodele de pătrundere în locuinţe erau aplicate prin forţarea geamurilor din termopan.

separator

În urma perchiziţiilor efectuate de poliţişti, au fost depistate şi ridicate bunuri materiale a căror provenienţă bănuiţii n-au putut-o demonstra. Potrivit victimelor care s-au adresat la Poliţie după ajutor, aceştia le-ar fi pricinuit prejudicii materiale în valoare de peste 20 000 lei.

Actualmente în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău sunt reţinuţi doar trei bănuiţi. Ceilalţi doi sunt de vârstă minoră şi sunt cercetaţi în libertate. Hoţii riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 2 ani până la 6 ani.

Poliţia Capitalei investighează ipotezele înaintate, privind complicitatea grupării în alte infracţiuni comise.

Cum pot să-l dezic pe fostul soț de drepturile părintești dacă acesta nu contribuie la întreținerea copilului?

Irina V: Cum pot să-l dezic pe fostul soț de drepturile părintești dacă acesta nu contribuie la întreținerea copilului? Divorțul l-am primit în martie curent, dar nu suntem împreună deja de 4 ani. În august m-am recăsătorit și toate cheltuielile asupra copilului le suportă actualul soț. Tatăl copilului nu achită nimic de 4 luni. Ultima dată, fiul a fost la el în ospeție acum un an și ceva, ultima dată a fost sunat în luna iunie… Vreau să iau toate drepturile asupra mea deoarece dorim la vară să plecăm la odihnă peste hotare, dar fără permisiunea fostului soț nu o putem face. Voi putea scoate copilul din țară?

separator

Răspuns de la avocatul Iurie Mihalache:

În cazul relatat de dvs. şansele de a obţine decăderea din drepturi părinteşti ale fostului soţ (tatăl copilului) sunt mici. Nu există temeiuri. Totodată, vă informez că este greşită afirmaţia dvs. precum că fără acordul fostului soţ este imposibil de a pleca cu copilul peste hotare la odihnă. Dvs. puteţi pleca liber cu copilul peste hotare, fără acordul fostului soţ, dar numai pentru perioade relativ scurte: odihnă, excursii, tratament etc.

Scrie întrebarea ta la adresa: juristultau@unica.md

Am nevoie de acordul fostului soț pentru a-i face pașaport copilului, dar el refuză să semneze. Ce pot face?

Veronica: “Sunt divorțată și am un copil din fosta căsnicie. Locuiesc în străinătate, tatăl copilului ne-a dat acordul să venim împreună. În hotărârea de divorț nu a fost menționat că eu am custodia copilului. Copilul are vârsta de 7 ani și a stat mereu cu mine. Tatăl nu a dat niciun bănuț pentru creșterea și educarea lui. Acum, eu am nevoie de acordul lui pentru a-i face pașaport, dar el refuză să se ducă la Ambasadă pentru a îndeplini formularul pentru pașaport. Instanțele de aici îmi cer să aduc hotărâre de judecată precum că copilul e în grija mea, dar eu nu am această dovadă. Ce să fac în acest caz?“

separator

Răspuns de la avocatul Iurie Mihalache:

Problema este că în cererea de divorţ dvs. nu aţi solicitat stabilirea domiciliului copilului (mai simplu, nu aţi cerut să fie indicat cu cine va rămâne copilul). Prin urmare, instanţa de judecată a decis numai în limita cererii dvs., iar cererea, aşa cum se înţelege, a fost doar desfacerea căsătoriei. Acum dvs. trebuie să depuneţi o nouă cerere de chemare în judecată prin care să solicitaţi stabilirea domiciliului copilului. Ulterior, având hotărârea judecăţii, veţi putea face copilului paşaport (fără acordul tatălui).

Scrie întrebarea ta la adresa: juristultau@unica.md

Al şaselea deces din cauza gripei, în Moldova
Articolul anterior
Un bărbat de 113 ani a dezvăluit care sunt cele 5 alimente care i-au prelungit viața
Articolul următor