Ce ascunde iaurtul cu fructe?

Iaurturile cu fructe, în special cele cu căpşuni, cireşe şi zmeură ascund un secret, susţine o asociaţie non-profit americană, care acuză compania care le produce, grupul Danonn (Danone), că folosesc o insectă pentru a obţine culoarea.

separator

6cd7a31c21f67e6722a1afdeef369d_h316_w628_m5_ckolualit_25918500

Michael F. Jacobson, director la Centrul de Ştiinţă de Interes Public din Washington, susţine că Dannon foloseşte carmin (sau E120), obţinut prin zdrobirea femelei insectei Coccoidea, pentru a colora iaurtul cu fructe într-o culoare roz.

Vopseaua obţinută din insecte, scrie upi.com, este folosită în mai multe linii ale companiei Dannon, dar grupul foloseşte coloranţi naturali – suc de morcov – pentru liniile destinate copiilor, susţine aceeaşi sursă.

Grupul condus de Jacobson susţine că acest aditiv alimentar -carminul- ar trebui să fie evitat de consumatori, pentru că o mică parte dintre persoane pot avea alergii care pot merge de la forme uşoare şi până la şoc anafilactic după ce consumă un aliment care conţine acest aditiv.

„Nu am nimic asupra oamenilor care mănâncă insecte, dar dacă cumpăr un iaurt cu căpşuni mă aştept să conţină iaurt şi căpşuni, nu vopsea roşie făcută din insecte”, susţine Jacobson.

Compania Dannon nu neagă faptul că foloseşte carmin ci, într-o declaraţie pentru Huffington Post, declară că „toate produsele care conţin carmin au inscripţionat acest lucru pe etichetă”.

Sursa

Impresionant! Acest băieţel de opt luni face gimnastică alături de mama sa
Articolul anterior
Cum se explică fobia față de sex?
Articolul următor