Ce mănâncă japonezele de nu îmbătrânesc și nu se îngrașă?

Naomi Moriyama, autoarea cărţii “Japanese Women Don’t Get Old or Fat” (“Femeile din Japonia nu îmbătrânesc şi nu se îngraşă”), susține că femeile din Japonia dețin secretul siluetei de vis. Astfel, ele nu “cunosc” bătrâneţea şi nici obezitatea. “Este vorba mai mult despre o cultură şi nu neapărat despre o dietă, un stil de viaţă sanatos, care nu implică numai mâncare sănătoasă!”, spune autoarea cărţii, care vorbeşte şi despre faptul că asiaticele ştiu cum să se …îndrăgostească de mâncare, adică să preţuiască hrana.

separator
japan-468x702

În afara faptului că sunt înnebunite după agar-agar, o algă bogată în minerale al cărui efect gelifiant crește sațietatea și stimulează detoxifierea, asiaticele sunt adreptele principiului “Serveşte porţii mai mici şi mănâncă încet”. În plus, tot specialiştii subliniază că femeile japoneze nu urmează diete drastice de slăbire deoarece sunt minione în mod natural şi au o structură osoasă fină şi delicată.
Masa de dimineaţă este cea mai importantă, de aceea femeile japoneze care ţin la siluetă mănâncă mult dimineaţa, pentru a preveni poftele survenite peste zi. Micul lor dejun presupune supa miso, orez, ouă, peşte, legume, fructe şi ceai verde.

Alimentele consumate sunt în mare parte de sezon, proaspete. Mesele se servesc încet, iar meniurile sunt pregatite astfel încât să placă ochiului! Caloriile din felurile de mâncare nu se numără, dar carnea de pui şi de vită se consuma în cantităţi mici,iar pâinea şi produsele lactate nu au ce căuta în alimentaţie. Fructele sunt singurele alimente care se servesc la desert, însă porţiile sunt şi ele mici.

Pentru a mânca precum japonezele, Naomi Moriyama recomandă peştele gras (somon, macrou), legume (legume de mare, ridichiile albe, algele) orezul (brun), soia, tăieţei, fructe (mere Fuji, mandarine), ceai verde.

Nutriționiștii în general spun că ar fi culmea să credem că japonezele sunt perfecte la capitolul alimentaţie. Dar fac multă mişcare şi evită alimentele semipreparate, salamurile, pateurile şi alte ingrediente ambalate, bazându-se doar pe ingrediente proaspete. Secretul alimentaţiei lor constă în ştiinţa de a îmbina toți nutrienții necesari unei sănătăţi de invidiat cu alimente cu puţine calorii.Specialiştii explică procesul încetinit de ingerare a mâncării prin posibilitatea creierului de a realiza că stomacul este plin: “dacă mâncăm cantităţi mai mici la fiecare masă, vom ajunge în scurt timp să scăpăm de kilogramele în plus, dar şi să avem o viaţă sănătoasă, fără excese. Nu trebuie să micşorăm toate porţiile, ci doar pe cele care conţin calorii foarte multe.

Sursa

Greșeli de evitat când ținem post intermitent

Postul intermitent poate fi o metodă bună pentru a pierde în greutate fără înfometare, dar sunt multe greșeli pe care cei care aleg această metodă de a slăbi le pot face, potrivit unui expert în nutriție, scrie unica.ro.

Pentru a profita la maximum de post, trebuie acordată mare atenție la ceea ce mâncați, a spus dr. Paul Arciero, profesor de sănătate la Skidmore College și autor al cărții The Protein Pacing Diet. Cercetările sale au conceput o rutină specifică de post, iar dovezile sugerează că aceasta poate ajuta oamenii să ardă grăsimi mai repede decât s-ar întâmpla dacă ar număra caloriile. Descoperirile au fost publicate în decembrie 2022, în revista Obesity.

„Avem date care să arate că nu este vorba despre numărul total de calorii pe care le consumăm. Acum, totul se rezumă la calitatea aportului nutrițional”, a spus el pentru Insider. Adăugând mai multe proteine ​​și fibre în alimentație, plănuind corect mesele și reducând cantitatea de zahăr, se vor putea vedea rezultate mai bune ale postului și mai puține efecte secundare nedorite.

Înainte de a începe postul intermitent, este important să urmați deja câteva dintre obiceiurile de bază de alimentației sănătoasă, spune Arciero.

Atenție la ce puneți în farfurie!

Cea mai mare greșeală pe care o fac mulți care țin post intermitent este să creadă că pot mânca orice, atâta timp cât respectă perioadele în care se privează de hrană. Acest lucru duce la un ciclu vicios de privare și excese, care poate afecta sănătatea.

„Este o patologie alimentară dezordonată. De ce am dori vreodată să evidențiem asta ca fiind util?” a spus profesorul.

În schimb, expertul recomandă adăugarea mai multor fibre și proteine ​​în mesele zilnice, deoarece ambele contribuie la obținerea senzației de sațietate și ajută îmbunătățirea digestiei.  De asemenea, este importantă reducerea cantității de zahăr, deoarece acesta poate perturba sănătatea metabolică.

Nu vă feriți de proteine

Studiile sugerează că proteinele pot contribui la arderea mai multor calorii, deoarece este nevoie de mai multă energie pentru a le digera, în comparație energia necesară digestiei altor nutrienți precum carbohidrații sau grăsimile.

Sunt, de asemenea, cruciale pentru menținerea mușchilor, ceea ce este important pentru un metabolism sănătos. Unele diete de post au fost corelate cu  un risc mai mare de pierdere a masei musculare, așa că proteinele suplimentare pot ajuta. Postul nu înseamnă senzație continua de foame Este o concepție greșită că nu se poate consuma nimic în timpul unui post. Se pot obține rezultate și dacă în perioadele de pauză alimentară se consumă cantități mici de calorii din cafea, ceai și băuturi care conțin electroliți, a mai spus Arciero.

Potrivit cercetărilor lui Arciero, oamenii care au avut cele mai bune rezultate în timpul postului au simțit mai puțin senzația de foame.

Combinația de proteine, fibre și respectarea orelor de masa reprezintă o combinație unică pentru ca a ne bucura de beneficiile postului intermitent. Profesorul a mai observat că beneficiile postului merg chiar mai departe de arderea grăsimilor.

„Suntem cu adevărat concentrați pe beneficiile pentru sănătate”, a spus Arciero. „Efectul secundar, cum îl numim noi, este pierderea în greutate. În munca noastră, acest efect este cireașa de pe tort.”

Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci pâine cu mucegai

Atunci când vine vorba de alegerea alimentelor, majoritatea oamenilor caută produsele proaspete și evită să consume alimente cu mucegai. Acest lucru se datorează faptului că mucegaiul poate fi asociat cu diverse probleme de sănătate, cum ar fi alergiile și infecțiile, scrie redactia.ro. Dar ce se întâmplă cu corpul tău dacă mănânci pâine cu mucegai?

În primul rând, este important de menționat că nu toate tipurile de mucegai sunt periculoase pentru sănătatea ta. Unele tipuri de mucegai sunt comestibile și sunt utilizate chiar și în procesul de producție a unor alimente, cum ar fi brânza și berea.

Cu toate acestea, majoritatea mucegaiurilor care cresc pe alimente sunt toxice și pot cauza diverse probleme de sănătate. Dacă mănânci pâine cu mucegai, există riscul să consumi micotoxine, substanțe chimice produse de mucegai care pot fi dăunătoare pentru sănătatea ta.

Simptomele asociate cu consumul de pâine cu mucegai pot varia de la ușoare la severe. Unele dintre simptomele ușoare includ greață, diaree și disconfort abdominal. În cazurile mai severe, consumul de alimente cu mucegai poate provoca probleme respiratorii, dureri de cap și chiar convulsii.

De asemenea, consumul de alimente cu mucegai poate fi extrem de periculos pentru persoanele care au un sistem imunitar slăbit, cum ar fi cei care urmează tratamente pentru cancer sau suferă de boli autoimune. Aceste persoane pot fi mai vulnerabile la infecțiile asociate cu consumul de alimente cu mucegai și pot avea nevoie de îngrijire medicală de urgență.

În concluzie, consumul de pâine cu mucegai poate fi periculos pentru sănătatea ta, deoarece există riscul să consumi micotoxine care pot provoca simptome ușoare sau severe. Este important să eviți consumul de alimente cu mucegai și să arunci orice aliment care prezintă semne de mucegai. În cazul în care ai consumat alimente cu mucegai și ai simptome neplăcute, trebuie să consulți un medic.

Cum să faci o prăjitură cu morcov de post fără coacere: rețeta cu care vei surprinde întreaga familie

Prajitura cu morcov de post este perfecta pentru perioadele in care trebuie sa te abtii de la diverse alimente, dar si pentru regim. In plus, nu contine nici gluten, asa ca oricine poate sa o manance. Unde mai pui ca se face si la rece, deci nu va trebui sa aprinzi cuptorul nici macar un minut! Acest desert are putine calorii si poate fi savurat ca gustare, intre mese, fiind ideal atunci cand este servit alaturi de un ceai fierbinte, scrie realitatea.net

Iata cum sa faci o prajitura cu morcov de post fara coacere!

Reteta de prajitura cu morcov de post
Acest desert este facut numai din ingrediente permise in post. Este o prajitura frageda, nu este uscata deloc, chiar daca nu contine unt sau grasimi vegetale. In plus, are un frosting delicios, din caju si nuci, care adauga savoare acestui desert grozav. Nu contine zahar deloc, ci este indulcit natural, cu ajutorul curmalelor, care sunt pline de nutrienti si leaga perfect compozitia.

Ingrediente pentru frosting:

– 200 g de caju;
– 150 ml de lapte de migdale neindulcit;
– 4 curmale mari deshidratate, fara samburi;
– esenta de vanilie, dupa gust

Ingrediente pentru prajitura cu morcov de post:

  • 300 g de fulgi de ovaz;
  • 320 g de morcovi;
  • 180 g de curmale;
  • 50 g de migdale;
  • 2-3 lingurite de scortisoara;
  • o lingurita de ghimbir pudra;
  • un sfert de lingurita de nucsoara;
  • o mana de nuci zdrobite;
  • coaja de la o jumatate de portocala.

Mod de preparare:

  1. Se lasa la inmuiat nucile caju. Pune-le intr-un castron si toarna apa fierbinte peste ele. Lasa-le sa stea asa cel putin o ora sau cel mult peste noapte. Cu cat stau mai mult, cu atat vor fi mai moi si mai bune pentru a le folosi la creme. Poti sa le inmoi si in lapte de migdale sau de orez. 
  2. Dupa o jumatate de ora sau a doua zi, prepara mixul pentru prajitura cu morcov de post. Pune fulgii de ovaz, morcovii (dati pe razatoare), curmalele, migdalele, scortisoara, nucsoara si ghimbirul intr-un robot de bucatarie. Amesteca ingredientele pana se omogenizeaza complet. Intre timp, pune hartie de copt intr-o tava de 22×22 cm, astfel incat sa lasi hartie si in afara acesteia (dupa ce e gata prajitura, o vei scoate tragand hartia din ambele parti). 
  3. Toarna mixul de morcovi in tava. Foloseste o spatula sau o lingura pentru a-l intinde uniform. Pentru a nivela blatul, foloseste fundul unui pahar sau o alta suprafata dreapta.
  4. Acum prepari frostingul. Adauga in blender nucile caju inmuiate, laptele de migdale, curmalele si vanilia. Proceseaza-le pana obtii o crema omogena. E posibil sa iasa o culoare usor maronie de la curmale sau sa ramana bucatele mici de caju, dar gustul acestora este delicios si confera putina textura cremei. 
  5. Toarna crema peste prajitura si intinde-o cu o spatula. Presara deasupra nuca zdrobita si coaja de portocal. Lasa prajitura la frigider circa o ora inainte de a o servi. 

Prajitura cu morcov de post este alegerea cea mai potrivita daca vrei sa mananci ceva dulce si sanatos in aceasta perioada de restrictii.

Ce face Olivia Furtună pentru a slăbi după sarcină!
Articolul anterior
Cum au reacționat starurile rusești la vestea catastrofei aeriene!
Articolul următor