Ce se întâmplă în organism dacă bei patru pahare de apă plată pe zi

Ştiai că apa reprezintă 70% din greutatea corpului? Hidratarea organismului este importantă pentru buna desfăşurare a funcţiilor acestuia. Apa ajută la digestie şi previne constipaţia, lubrifiază articulaţiile, ajută la eliminarea toxinelor, reglează temperatura corpului prin transpiraţie.

separator

drinkingglassofwater

Noile cercetări efectuate de către experţii americani de la Universitatea Illinois arată că un regim alimentar sănătos presupune şi consumul corespunzător de apă în fiecare zi.

Cercetătorii au studiat timp de aproximativ zece ani obiceiurile legate de nutriţie a 20000 de adulţi, care consumau în medie patru pahare de apă plată pe zi, aceasta reprezentând doar o parte din aportul total de lichide, pe lângă alte băuturi zilnice precum ceai, cafea, băuturi acidulate şi apa din alimente.

Hidratează-te corect, pentru a slăbi eficient!

Cercetătorii au observat că atunci când proporţia de apă plată creşte, apare o scădere a aportului de calorii ingerate, precum şi a cantităţii de grăsimi saturate, zahăr, sare şi colesterol. Efectul a fost acelaşi, indiferent de statutul social sau economic al participanţilor la studiu, sau de greutatea corporală avută la începutul studiului.

Promovarea unui consum crescut de apă plată ar putea fi utilă în cadrul unei strategii de sănătate publică, destinată reducerii aporturilor calorice consumate şi vizării unei alimentaţii sănătoase, arată autorii. Totuşi, ei atrag atenţia asupra faptului că un consum excesiv de apă poate cauza probleme la vezică, mai precis o afecţiune numită distensie vezicală. Astfel, experţii recomandă consumul a 1-1,5 litri de apă zilnic, echivalentul a şase-opt pahare. Studii precedente au arătat că un pahar de apă băut înainte de masă taie pofta de mâncare.

sursa

Ce a pățit un bărbat care a mâncat cel mai iute ardei din lume. Medicii lansează un avertisment pentru iubitorii de „senzații tari”

Un bărbat din New York a ajuns la spital, după ce a mâncat cel mai iute ardei din lume și a început să aibă dureri îngrozitoare de cap.

Ardei iute

Bărbatul în vârstă de 34 de ani participa la un concurs și a mâncat un singur ardei Carolina Reaper.

Durerile îngrozitoare de cap au apărut în următoarele zile, așa că bărbatul a mers de urgență la spital. Cazul acesuia este primul în care astfel de dureri de cap sunt asociate consumului de ardei iuți.

Însă, medicul care l-a tratat i-a avertizat pe toți cei care consumă ardei iuți să nu amâne mersul la spital dacă se confruntă apoi cu dureri bruște și intense de cap, întrucât acestea sunt cauzate de constricția vaselor care conduc sângele la creier.

Imediat după ce a mâncat ardeiul iute, bărbatul a început să aibă frisoane.

Ardeiul Carolina Reaper a intrat în 2013 în Cartea Recordurilor drept cel mai iute ardei din lume, dar ar putea fi depășit de o nouă specie de chilli denumită „Răsuflarea Dragonului”. Acesta „pișcă” mai tare ca oricare altul, au constatat oamenii de știință, care au folosit scara Scoville. Aceasta permite compararea senzațiilor de arsură provocate de iuțeala condimentelor. A fost inventată în 1912 de farmacologul american Wilbur Scoville și măsoară conținutul de capsaicină, molecula responsabilă pentru iuțeala ardeiului.

Pe această scară, Răsuflarea dragonului a obținut un redutabil scor de 2,48 milioane, devansând varietatea Carolina Reaper, care deținea până acum acest record, cu un scor de 2,2 milioane. Însă până când „Răsuflarea Dragonului” va intra în Cartea Recordurilor în mod oficial, Carolina Reaper rămâne cel mai iute ardei din lume.

Cât de dăunător este consumul apei în timpul mesei

Toata lumea știe care sunt beneficiile apei: elimină toxinele, hidratează organele, transportă minerale către celule și contribuie la toate procesele digestive. Recomandarea unanim acceptată este aceea ca o persoana să bea între 2 si 2,5 litri de apă pe zi, scrie sfatulmedicului.ro. 

Exista unele studii care sustin ca un consum de apa in timpul mesei poate afecta capacitatea digestiva a stomacului si poate modifica nivelul de insulina. Practic, daca o persoana bea apa in timpul mesei nu face altceva decat sa dilueze sucurile gastrice, sa ingreuneze digestia alimentelor pe care le consuma si sa provoace reflux al acidului gastric. 

In acest sens, pentru a evita consumul de apa in timpul meselor, este indicat sa evitam pe cat posibil preparatele sarate sau cele bogate in grasimi.

Mai mult, bine ar fi daca am incerca sa mestecam alimentele mai mult timp, deoarece masticatia are efecte benefice asupra tractului digestiv, dar si asupra dentitiei.

Care sunt efectele consumului de apa in timpul mesei

• Consumul de apa in timpul mesei poate incetini digestia. Este indicat sa beti apa inainte de masa, lucru care va duce la protejarea peretilor stomacali. In plus, va veti simti satui si, astfel, veti evita excesele alimentare.

• Apa rece incetineste acizii, cauzand ca mancarea sa fie descompusa intr-o perioada mai mare de timp.

Este indicat sa beti apa inainte de masa, la temperatura camerei. Apa rece creste nivelul de pH al organismului, iar din acest motiv procesul gastric este ingreunat.

Ideal ar fi sa beti apa cu 30 de minute inainte de masa, sustin anumite studii.

• O cantitate prea mare de fluide consumata in timpul mesei poate cauza balonare, indigestie si poate impiedica absorbtia eficienta a nutrientilor.

De aceea, cel mai bine este ca, timp de 30 de minute inainte si dupa ce ati mancat, sa nu beti apa deloc. Daca nu este posibil, atunci puteti bea un singur pahar, insa apa sa nu fie foarte rece.

• Totodata, daca va este foarte sete, puteti bea o cantitate foarte mica de apa, cu inghitituri mici. Important este sa nu beti apa repede, deoarece aceasta va dilua sucul gastric, extrem de important pentru descompunerea alimentelor ingerate.

Este important de stiut faptul ca, daca beti apa in timpul mesei, este mai putin periculos decat sa nu beti apa deloc. Daca nu ati baut apa inainte de masa, atunci puteti lua un pahar mic de apa, pentru ca mancarea venita pe un fond de deshidratare duce la incetinirea digestiei. Inclusiv sangele are nevoie de apa pentru a transporta substantele nutritive catre ficat.

De asemenea, este foarte important sa consumati apa pe tot parcursul zilei, astfel incat sa fiti hidratati, iar in cazul in care simtiti nevoia sa beti ceva in timpul mesei, aveti grija sa nu fie alcool, bauturi carbogazoase sau sucuri.

Alimentele pe care Andreea Esca le-a scos complet din meniul ei

Andreea Esca reușește să își mențină greutatea, cu toate că și peste ea au trecut anii. Pentru a se menține în formă, jurnalista a decis să își schimbe regimul alimentar și să renunțe la anumite alimente.

Andreea Esca, despre vârsta de 50 de ani: Nu știu dacă îmi ...

Cu câțiva ani în urmă, Andreea Esca cântărea 64 de kilograme. Cu toate că aspectul său era acceptabil, își dorea să facă o schimbare. Cu succes, a reușit să scape de aproape zece kilograme pe care le avea în plus, reușind până astăzi să se mențină la aceeași greutate.

Pentru a-și atinge obiectivul, Andreea Esca și-a creat propriul program alimentar, care implica excluderea produselor făinoase, cum ar fi pâinea, pastele și pizza, precum și dulciurile.

„Singura mea regulă este să fiu la ora 19:00 la pupitrul ştirilor. Dar încerc să nu mănânc mult dulce, să evit pâinea, pastele, cartofii… Mă rog, tot ce ştim sigur că ne va aduce nişte kilograme în plus. Fericirea este cea mai sigură cale către un look de invidiat. Din păcate, însă, nu vă pot da reţeta. Și atunci vă doresc să o găsiţi, să stiţi că, dacă veţi face, dacă veţi trăi lucruri care vă fac fericite, se va vedea. Și bonus: să faceți un pic de sport în limita timpului”, a spus Andreea Esca.

Andreea Esca își dedică timpul pentru a face sport și exerciții în mod regulat. Ea adoptă un stil de viață echilibrat, evitând excesele, cum ar fi fumatul și consumul de alcool. De asemenea, se străduiește să adopte o alimentație echilibrată, conștientă  fiind de importanța nutriției în menținerea sănătății.

Andreea Esca | Fashion, Shirt dress, Outfits

Cum arată omul-elefant! Un ţânţar i-a transformat viaţa în coşmar! Video
Articolul anterior
Cum reușim să obținem un ten fără cusur pe timp de primăvară
Articolul următor