Cele mai sănătoase fructe și legume de toamnă pe care trebuie să le consumi

Toamna întotdeauna vine cu roade care aduc beneficii pentru sănătatea noastră. Descoperă care sunt cele mai sănătoase fructe și legume ale acestui sezon și pe care bineînțeles, trebuie să le incluzi zilnic în regimul tău alimentar.

separator
autumn-fruit


Dovleacul
Este bogat în fibre şi betacaroten care favorizează digestia şi redă o strălucire aparte tenului. De asemenea, dovleacul este o sursă excelentă de potasiu, vitamina A și vitamine din complexul B. Chiar dacă ai fost obişnuită doar cu dovleacul copt sau fiert simplu, trebuie să ştii că îl poţi folosi în foarte multe combinaţii, atât dulci cât şi sărate.

Cum să-l foloseşti:
• copt la cuptor şi stropit cu miere de albine şi scorţişoară;
• sub formă de piure în aluatul pentru brioşe şi checuri;
• fiert şi pasat cu blenderul pentru a obţine o supă-cremă delicioasă;
• tăiat cubuleţe, stropit cu ulei plus alte condimente (de exemplu chimen, coriandru, sare, piper) şi lăsat la cuptor;
• în risotto;
• în smoothie-uri împreună cu banană, lapte, scorţişoară şi unt de arahide;
• în budinci;
• în tocăniţe.

Prunele
Sunt fructele pe care nu trebuie să le omiți niciodată toamna, deoarece se numără printre cele mai bune remedii anti-constipație.

Având un conținut ridicat de fibre, prunele îmbunătățesc tranzitul intestinal și te scapă de această problemă, atunci când sunt consumate în cadrul unei diete sănătoase care cuprinde multe fructe și legume, fără alimente procesate și care conțin făină albă.

De asemenea, prunele protejează sistemul nervos şi muscular, deoarece au mult potasiu, magneziu, fier, calciu, bor şi seleniu. Menţin oasele sănătoase, deoarece facilitează absorbţia calciului, a magneziului şi a vitaminei D.

Păstârnacul
Poate că te-ai obișnuit să-l folosești doar în ciorbe, însă trebuie să știi că păstârnacul este foarte bun în piure/supe cremă alături de morcovi, cartofi dulci sau cartofi obișnuiți, dar și stropit cu ulei și copt la cuptor. Are o cantitate mare de potasiu, vitamina C, calciu, fier și este o sursă excelentă de fibre care ajută la digestie.

Perele
Au un efect antioxidant, contribuie la eliminarea toxinelor din organism, combat retenţia apei, protejează inima de boli cardiovasculare şi acţionează ca un tonic asupra sistemului nervos. Ai toate motivele să incluzi perele în dietă, cu atât mai mult cu cât conţin şi vitamine din complexul B, vitamina C, cupru, calciu, potasiu şi fosfor.
fecla roşie

Are un efect detoxifiant pentru ficat, favorizând eliminarea toxinelor din corp. În plus, sfecla roşie combate anemia, îţi protejează inima, stimulează activitatea creierului, îmbunătăţeşte tranzitul intestinal şi combate depresia.

Broccoli
Este considerat o legumă medicament, deoarece are puteri antioxidante, antiîmbătrânire, antimutagenice şi antitumorale. A fost îndelung studiat şi cercetătorii au ajuns la concluzia că sulforafanul, o substanţă din broccoli are un puternic efect anticancerigen.

Adaugă broccoli în omletă, ciorbe, supă-cremă, tocăniţe, peste pizza, în salate, în orez sau consumă-l simplu în stare crudă sau fiert puţin la aburi. Se găteşte cât mai puţin posibil şi se consumă pe cît posibil şi în stare crudă, deoarece efectul anticancerigen va fi unul mai puternic.

Gutuile
Ajută rinichii să filtreze mai uşor toxinele şi sunt de ajutor persoanelor care doresc să slăbească. Ajută la digestie, datorită conţinutului ridicat în fibre şi ajută la detoxifierea organismului. Consumă-le şi crude pe lângă compoturi şi gemuri, cu o cantitate cât mai mică de zahăr.

Merele
Au o multitudine de nutrienţi şi fibre care stimulează tranzitul intestinal, favorizând eliminarea substanţelor dăunătoare din corp. Poţi să le consumi în stare crudă, compoturi, magiun, smoothie-uri, prăjituri, dar şi coapte.

Strugurii
Sunt fructele cu cel mai puternic efect detoxifiant pe lângă lămâi.
Consumă-i cât sunt în sezon atât albi cât şi negri pentru a beneficia de nutrienţii din conţinutul lor. Strugurii ajută la detoxifierea organismului, eliminarea excesului ponderal, prelungirea senzaţiei de saţietate şi suprimarea apetitutului culinar datorită conţinutului ridicat de fibre şi substanţe nutritive. Mai mult decât atât, conţin apă în proporţie de 73%, astfel că ajută la purificarea organismului şi filtrarea toxinelor din sânge.

De asemenea, în sâmburii de strugurii negri se găseşte proantocianidină, o substanţă care reduce producţia de estrogen, împiedicând apariţia cancerului la sân şi prostată.

Cartofii dulci
Chiar dacă nu suntem foarte bine familiarizați cu cartofii dulci, trebuie să știi că ei furnizează o cantitate foarte mare de vitamina A (30 de miligrame de betacaroten într-o singură porție, ceea ce depășește de patru ori doza zilnică recomandată). Ca să ajungi la această cantitate de betacaroten ar trebui să consumi 23 de porții de broccoli, susțin specialiștii.

Prin urmare ai toate motivele să le dai o șansă cartofilor dulci, deoarece ei conțin și vitamina C. De asemenea, cartofii dulci sunt recomandați persoanelor diabetice, deoarece au un indice glicemic mic. Carbohidrații din conținutullor se eliberează lent și nu generează fluctuații mari ale glicemiei.

În schimb, cartofii obișnuiți au un indice glicemic mare, iar carbohidrații din ei se eliberează rapid și cauzează acele fluctuații mari ale glicemiei.

Conopida
Face parte din familia cruciferelor, care sunt recunoscute pentru efectul lor anticancerigen. Conopida, broccoli, gulii, varza de Bruxelles și varza obișnuită conțin substanțe care previn apariția cancerului și scad nivelul colesterolului rău, având astfel grijă de inima ta.

Ceapa şi prazul
Sunt recunoscute pentru efectul lor anticancerigen şi trebuie consumate în stare crudă cât mai des posibil. Acestea ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge, iar acest lucru are ca efect reducerea secreţiei de insulină şi IGF (insulin like growth factor), împiedicând astfel dezvoltarea celulelor canceroase.

Varza
Varza (roşie şi albă) este un superaliment atunci când vine vorba despre proprietăţile sale anticancerigene. A fost îndelung studiată şi s-a demonstrat clar că sulforafanul şi indo-3-carbinolii (I3C) sunt substanţele care cu un puternic efect anticancerigen.

Este de preferat să consumi varza în stare crudă, deoarece efectul anticancerigen este mult mai puternic, recomandă specialistul.

Usturoiul
Împiedică efectul nitrozaminelor, acele substanţe care s-au dovedit a fi cancerigene şi care se formează atunci când consumi nitraţi (mezeluri). Un studiu scoate la iveală faptul că femeile care obişnuiesc să consume cu regularitate usturoi au un risc cu 50% mai mic de a dezvolta cancer la colon. De asemenea, s-a constatat existenţa unei reduceri a cazurilor de cancer la rinichi şi prostată la persoanele care consumă foarte mult usturoi.

Vinetele
Atunci când sunt preparate pe grătar, la cuptor sau sunt sotate rapid, vinetele se transformă complet și devin foarte aromate. În plus, ele vor absorbi toate aromele plantelor pe care le folosești, iar unele condimente merg de minune combinate cu vinetele.

Vinetele nu conțin grăsimi, dar aduc un aport însemnat de potasiu, magneziu, vitaminele C, K, B6, precum și o mulțime de fibre.

Sursa

Ciocolata din Dubai: Ce conține rețeta celui mai inedit desert care a ”înnebunit” rețelele sociale

De mai multe luni, ciocolata Dubai a devenit un desert extrem de căutat pe glob, grație combinației unice de ingrediente: ciocolată topită, cataif și pastă de fistic.

Ciocolata din Dubai

Un desert ciocolatos cu fistic, ulei de cocos și aluat crocant.

  • Timp de preparare: 15 minute
  • Porții: 4

Ingrediente

Pentru stratul de ciocolată:

  • Ciocolată neagră: 300 g
  • Ciocolată cu lapte: 100 g
  • Ulei de cocos: 1 linguriță
  • Ciocolată albă: 50 g

Pentru umplutura de fistic:

  • Aluat gata preparat (kunafa sau similar): 150 g
  • Pastă de fistic: 75 g
  • Fistic mărunțit: 15 g
  • Sare (de orice tip): 1 vârf de cuțit

Mod de preparare

1. Pregătirea aluatului crocant

Taie aluatul kunafa în bucăți mici și prăjește-l într-o tigaie, la foc mic, până devine auriu (aproximativ 5 minute). Amestecă constant pentru a evita arderea. După ce este gata, transferă aluatul într-un bol și lasă-l deoparte.

2. Topirea ciocolatei cu lapte și a ciocolatei negre

Pune ciocolata cu lapte și ciocolata neagră într-un bol și topește-le la microunde, amestecând la fiecare 10 secunde. Procesul ar trebui să dureze aproximativ un minut. După ce s-au topit complet, adaugă uleiul de cocos și amestecă bine până la omogenizare. Lasă compoziția deoparte.

3. Prepararea umpluturii de fistic

Dacă pasta de fistic este prea tare, încălzește-o timp de 20 de secunde la microunde. Adaug-o peste aluatul crocant, presară un vârf de cuțit de sare și pudra de fistic (poți mărunți fisticul într-un mojar, dacă nu ai pudră gata pregătită). Amestecă bine totul.

4. Asamblarea desertului

Într-un alt bol, topește ciocolata albă folosind aceeași tehnică. Toarn-o la baza formei în care vei pune desertul. Peste stratul de ciocolată albă, adaugă amestecul de ciocolată cu lapte și ciocolată neagră, nivelând cu dosul unei linguri.

Umple fiecare formă de desert cu umplutura de fistic, apoi nivelează din nou.

5. Sigilarea desertului cu ciocolată

Toarnă restul de ciocolată cu lapte și ciocolată neagră deasupra umpluturii, netezind cu grijă. Îndepărtează excesul și pune formele în congelator pentru 2 ore.

6. Servire

Scoate batoanele de ciocolată din congelator și din forme. Servește desertul cu o cafea aromată sau un ceai fără zahăr pentru a echilibra dulceața.

sursa: odoras.md

Cea mai bună metodă de a pierde în greutate

Profesioniștii din domeniul medical, cercetătorii și oamenii obișnuiți au lăudat medicamente precum Ozempic și Wegovy pentru beneficiile lor. Printre acestea se numără sprijinul oferit în gestionarea zahărului din sânge și pierderea în greutate. Dar aceste medicamente sunt doar un pas. O dietă bazată pe fibre te poate ajuta să-ți atingi obiectivele de sănătate, scrie evz.ro.

Într-adevăr, medicamentele au fost supuse unor studii clinice. Acestea au indicat că sunt incredibil de eficiente, ajutând oamenii să piardă în medie 15% din greutatea lor corporală. Cu toate acestea, experții și cercetătorii sugerează că aceste medicamente sunt mai eficiente atunci când sunt combinate cu modificări ale stilului de viață. Cel mai important lucru este dieta. Rezultatele unui studiu recent din Journal of Nutrition evidențiază rolul dietei în pierderea în greutate. Mai exact, poți slăbi mai ușor consumând un tip specific de fibre numit beta-glucan.

Dietă bazată pe fibre

Cercetătorii au descoperit că suplimentele de beta-glucan au fost singurele fibre testate care au redus conținutul de grăsime și greutatea corporală la șoareci în 18 săptămâni. Un dietetician spune că studiul servește ca o demonstrația. Se demonstrează că nimic nu te va ajuta să slăbești fără efort- nici măcar medicamente anti-obezitate.

„Aportul de fibre influențează microbiota intestinală, care ajută sănătatea metabolică. Este important să ne concentrăm pe dietă, exerciții fizice și abordări farmaceutice pentru a rezolva obezitatea în mod sigur și eficient”, spune Dr. Chris Moh. Acesta este consilier de fitness și nutriție la Fortune Recomands Health.

Cu toate acestea, se pare că ar putea exista multe beneficii în ceea ce privește consumul de fibre. Acest tip de dietă a devenit foarte populară pe rețelele sociale datorită impactului bun asupra sănătății intestinale. Vestea bună? Fibrele beta-glucan se află într-un aliment preferat pentru micul dejun. În cadrul studiului, experții au evidențiat modalități de a obține fibre beta-glucan. Acestea ar putea avea unele beneficii de pierdere în greutate similare cu cele ale Ozempic.

Tipuri de fibre și beneficiile lor

Există mai multe tipuri de fibre. Să începem cu cele solubile în apă. Fibrele beta-glucan sunt solubile în apă. „Fibrele solubile în apă se dizolvă pentru a forma o substanță asemănătoare gelului. Ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge și promovează un intestin sănătos”, spune Michelle Routhenstein, dietetician. Tipurile de fibre solubile studiate sunt:

  • Beta-glucan. (Ovăz, orz, orez, ciuperci și alge marine)
  • Pectină (Portocale, lămâi, lime, grapefruit, fasole și roșii)
  • Dextrină de grâu (Adăugată la alimentele procesate, cum ar fi supele și sosurile, pentru a le îngroșa și a crește conținutul de fibre)

Fibrele care sunt mai puțin solubile sau insolubile nu sunt la fel de ușor de digerat. Ele se atașează de alte materiale din stomac și ies mai greu din organism. Asta nu înseamnă că sunt „rele”, totuși. Să luăm de exemplu fibrele de amidon.  „Rezistă digestiei în intestinul subțire și fermentează în intestinul gros, producând acizi grași”, spune Dr. Mohr. Routhenstein spune că leguminoasele și cerealele integrale au fibre de amidon. Fibra de celuloză este o altă fibră insolubilă inclusă în cercetare. Dr. Mohr spune că se găsește în fructe, legume, nuci și cereale integrale.

Fibre și pierderea în greutate

Dr. Mohr explică faptul că cercetătorii au hrănit șoarecii cu diete bogate în grăsimi cu diverse fibre pe bază de plante:

  • Beta-glucan
  • Pectină
  • Dextrină de grâu
  • Amidon
  • Celuloză

Experimentul a durat 18 săptămâni, iar Dr. Mohr spune că cercetătorii au măsurat:

  • Greutatea corporală
  • Adipozitatea (grăsimea)
  • Cheltuielile energetice
  • Toleranța la glucoză
  • Modificări ale microbiotei intestinale

Cum au afectat diferitele tipuri de fibre organismul

Lena Bakovic, nutriționist, spune că rezultatele sugerează că beta-glucanul ar putea ajuta la gestionarea greutății și la controlul glicemiei. „S-a constatat că scade procentul de grăsime și greutatea corporală la șoareci. Rezultatele au fost comparate cu alte tipuri de fibre, care nu au produs efecte similare. Beta-glucanul, în comparație cu alte fibre, este ușor utilizat sau fermentat de bacteriile din intestinul nostru, crescând concentrațiile de butirat. Butiratul crește atunci când bacteriile descompun fibrele”, spune Bakovic.

De ce beneficiile acestei fibre au fost comparate cu Ozempic? „Butiratul, pe cont propriu, crește eliberarea peptidei GLP-1, care promovează eliberarea insulinei și ajută la gestionarea greutății”, spune Bakovic.

Cu toate acestea, studiul a avut limitări, începând cu faptul că cercetătorii au folosit șoareci. „Studiile pe șoareci de multe ori nu se traduc perfect la rezultatele umane din cauza diferențelor în fiziologie și metabolism. Dietele umane sunt mai complexe, iar răspunsurile individuale la fibre pot varia foarte mult”, spune Routhenstein.

Totuși, Routhenstein spune că studiile pe șoareci pot oferi un punct de plecare. În timp ce rezultatele sunt promițătoare, sunt necesare studii pe oameni pentru a confirma dacă aceste constatări sunt aplicabile.

Consumul de fibre la micul dejun

Poți consuma la micul dejun un aliment delicios, care îți va oferi aportul de fibre de care ai nevoie.  „Ovăzul este o sursă excelentă de beta-glucan, care nu numai că ajută la reglarea colesterolului, dar ajută și la menținerea nivelului stabil de zahăr din sânge. Completați cu fructe de pădure proaspete, un strop de scorțișoară și o mână de nuci pentru un plus de proteine și grăsimi sănătoase”, sugerează Dr. Mohr.

Copiii nu au nevoie de dietă! Ce alimente trebuie să pui în pachețelul copilului pentru școală

Pâinea cu unt este potrivită pentru copii, mai ales că reîncepe școala. Acum este momentul perfect să reamintim și regulile alimentare pentru cei mici, scrie stirileprotv.ro.

În cazul copiilor avem o altfel de reprezentare a alimentelor, în alimentația de bază. Grăsimile sunt pe primul loc, ca și procent ocupă undeva la 35% din aportul caloric.

Nu trebuie să avem copii cu o alimentație dietetică. Este o regulă de bază sau un mint pe care trebuie să-l desființăm, inclusiv când vine vorba despre produse lactate, untul este cea mai bună grăsime din lapte, are vitamina A și D în mod natural, extrem de bine de folosit, eficientă. Sunt persoane care spun că laptele să fie degresat.

Sub nicio formă! Cele 3,5 procente din lapte sunt benefice pentru cei mici. Și când vorbim despre grăsimi, nu doar lactatele sunt importante, ci grăsimile de origine naturală, cum ar fi peștele. Ar trebui să mâncăm pește de două ori pe săptămână. Carnea de porc ar trebui și la bebelușii mai mici introdusă în diversificarea alimentației înainte de carnea de vită.

Este o carne foarte prietenoasă și face chimie bună cu organismul nostru. Suntem compatibili cu porcul și trebuie să o recunoaștem. Nu este crescut intensiv spre deosebire de pui și nu are acei acizi grași din carnea de vită.

La școală, cel mai comod și mai echilibrat este sandwich-ul. Un sandwich luat de acasă este mai bun decât orice produs ambalat. Fructele sunt desertul perfect echilibrat. Nu trebuie pusă la colț banana.

Este un fruct care este extrem de ușor de transportat și extrem de satisfăcător. Are minerale și are acest amidon care ține de foame copilului spre deosebire de fructoza multă din mere, struguri și prune.

Iubita lui Cristiano Ronaldo nu renunță la sport nici în timpul sarcinii! Video
Articolul anterior
Află lucruri impresionante despre istoria Romei Antice, doar la Shopping MallDova!
Articolul următor