De ce femeile minione slăbesc mai greu?

Potrivit medicului Craig Primack, care face parte din Asociația Medicală pentru Obezitate din SUA, acest lucru se întâmplă din cauza metabolismului mai lent al acestora.

separator

Astfel, o  femeie cu o înălțime normală are o rată a metabolismului bazal de 1400 de calorii pe zi. Rata metabolismului bazal indica numărul de calorii pe care corpul le arde când e în repaus – în timpul somnului, prin respirație, etc. Asta înseamnă că o femeie poate arde 1400 de calorii stând în pat toată ziua. Însă, atunci când vine vorba despre femeile mici de înălțime, rata bazală este de 1200 de calorii – de aici apare diferența in ritmul de slăbire.Cu cât corpul are dimensiuni mai mici, cu atât are nevoie de mai puțină energie. Asta înseamnă că și numărul de calorii arse este mai mic. Mai mult decât atat, femeile scunde au mai puțină masă musculară, mai puțin țesut conjunctiv, oase și organe mai mici. Masa musculară este un factor important atunci când vine vorba despre numărul de calorii arse.

Cum sa slăbești mai repede, chiar dacă ești minionă

Mănâncă exact cât ai nevoie – dacă ai nevoie de mai puțină energie și arzi mai puține calorii, asta înseamnă că ai nevoie și de o cantitate mai mică de mâncare. Așadar, ajustează-ți porțiile și redu numărul de calorii, astfel încât să oferi organismului exact cât are nevoie, poate chiar mai puțin – în niciun caz mai mult.

Fă antrenamente cu greutăți – rata metabolică poate fi accelerată prin mărirea masei musculare. De aceea, femeile mici de înălțime ar trebui sa își îndrepte atenția către antrenamentele cu greutăți, care le vor ajuta să își mărească masa musculară și astfel să își accelereze metabolismul.

Consumă mai multe proteine – proteinele sunt sățioase, reglează nivelul de zahăr din sânge și te ajută să consumi mai puține calorii. De asemenea, proteinele sunt importante în procesul de mărire a masei musculare așa că ar trebui introduse in dieta ta.

Acordă atenție sporită aportului de vitamine și minerale – pentru a reuși să scapi de kilogramele în plus, este important să consumi mai puține calorii pe zi. Concret, o femeie care vrea să slăbească ar trebui sa se limiteze la cel mult 1200 de calorii pe zi, cel puțin până când intră în faza de menținere. Foamea nu este însă singurul pericol care ne pândește atunci când reducem aportul caloric, ci și deficitul de vitamine și minerale, care ne-ar putea crea probleme de sănătate. Asigură-te că mănânci fructe și legume, care sunt bogate în conținutul de vitamine și minerale. Vorbește, de asemenea, cu medicul tău pentru a afla dacă este sau nu cazul să iei suplimente pentru prevenirea problemelor de acest gen.

Indiferent de înălțimea și greutatea ta, dacă vrei să slabești sănătos, trebuie să faci acest lucru treptat, fără să îți pui sănătatea în pericol.

Ai grijă de sănătatea ta!!!

Sursa

Cinci persoane au ajuns la Spitalul de Urgență cu hipotermii

Cinci persoane au ajuns la Institutul de Medicină Urgentă cu hipotermii în ultimele săptămâni. Pacienții au beneficiat de consultații și tratament corespunzător, comunică MOLDPRES.

Purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă, Dorina Arsene, a menționat pentru Agenție că de la 1 noiembrie până în prezent, în Departamentul de Primiri Urgențe au beneficiat de ajutor medical cinci pacienți. Niciunul din pacienți nu a avut nevoie de intervenții, beneficiind doar de tratament.

Și Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a anunțat că săptămâna trecută medicii de pe ambulanță au acordat primul ajutor pentru șase persoane care au suferit hipotermii.

Solicitat de agenție, vicedirectorul Centrului de găzduire și orientare a persoanelor fără domiciliu stabil, Roman Moscalu, a specificat că odată cu răcirea vremii a crescut și numărul de solicitanți ai instituției. El a menționat că beneficiarii sunt aduși la centru de către reprezentanții poliției, prin îndreptare de la Direcțiile asistență socială de sector, din spitale, ca urmare a informării în teritoriu sau vin singuri.

„Capacitatea centrului este de 100 de locuri, iar la necesitate instituția poate să primească până la 150 de persoane. Oamenii fără adăpost beneficiază aici de hrană caldă, de trei ori pe zi, precum și de îmbrăcăminte, încălțăminte și produse de igienă. În perioada rece a anului, 1 noiembrie -31 martie, centrul prestează servicii pe timp de zi și de noapte”, a spus Moscalu.

Anterior, autoritățile municipale au făcut apel către cetățeni să anunțe despre persoanele care se află în stradă pe vreme rece și au nevoie de ajutor. Astfel, oamenii sunt îndemnați să-i direcționeze pe boschetari la Centrul municipal de profil din stradela Haltei 2 sau să telefoneze la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Atenție la pește și la produsele din pește! ANSA vine cu recomandări

Indiferent de perioada anului, peștele se află în topul alimentelor preferate de către consumatori. În meniul de sărbători se va regăsi neapărat o rețetă din pește sau din derivatele acestuia. În context, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), vine, și în acest an, cu recomandările de rigoare pentru a reaminti consumatorilor despre faptul că, peștele și produsele din pește sunt alimente perisabile care, nefiind depozitate în condiții riguroase, se pot altera ușor și prezintă pericol pentru sănătate, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, specialiștii ANSA îndeamnă consumatorii să se informeze corect și să aleagă, în cunoștință de cauză, peștele și produsele din pește, reieșind din următoarele recomandări:

 Dacă alegeți peștele viu, atenție la:

– semnele de vitalitate;

– tegument: să fie de culoare vie, cu pigment lucios;

– ochii: să fie puțin ieșiți la suprafață, cu pupila neagră, strălucitoare, iar corneea perfect    transparentă;

– branhiile: să fie de culoare roșie-deschisă, cu lamele strălucitoare, bine diferențiate, fără  miros și mucozități;

– solzii: să fie lucioși, cu o cantitate redusă de mucus;

– musculatura: să fie elastică, cu o suprafață netedă, fixată bine pe oase.

Atenție la unitățile de comercializare a peștelui viu!Peștele viu trebuie să fie expus spre vânzare din bazine/containere cu apă limpede și curată, dotate cu dispozitive speciale pentru asigurarea oxigenului necesar!

 Dacă alegeți pește refrigerat eviscerat, observați:

peritoneu: să fie de culoare deschisă, neted, greu de desprins de pe carne.

!!! Evitați peștele cu pigment mat, ochi adânciți în centru, branhii acoperite cu lichid lipicios verziu și cu miros de putrefacție pronunțat. Evitați produsele cu solzii fără luciu, care se desprind ușor de piele, cu musculatura separată de oase, de culoare cenușie murdară!

Peștele congelat (întreg/eviscerat/decapitat):

– temperatura de păstrare nu mai mică de minus -18 °C;

– aspectul exterior întreg, fără deteriorări, dens, cu suprafața curată, uniformă, cu menținerea  calității gustative și a valorii nutritive a peștelui viu;

– după decongelare, consistența peștelui trebuie să fie compactă sau moale, carnea bine  atașată de oase, fără prezența mirosului sau corpurilor străine.

– înainte de consum, peștele necesită în mod obligatoriu să fie eviscerat și prelucrat termic,   

– nu este permisă expunerea spre comercializare a produselor de pește congelate cu acumulări  de gheaţă în exces sau cu glazura de gheaţă discontinuă, netransparentă şi cu aspect  murdar!                                                                      

Peștele prelucrat (produse sărate, produse afumate, pește uscat/pește zvântat, pește marinat, semiconserve din pește, conserve din pește) are aceleași condiții de păstrare, depozitarea însă, se face în încăperi uscate și ventilate.

Peștele afumat la rece :temperatura de păstrare de la -5°C până la 0°C, uscat și uscat-afumat : temperatura de păstrare de la -8°C până la 0°C, iar termenul de valabilitate fiind de până la două luni.

Peștele afumat la cald: temperatura de păstrare este de la minus -2°C până la plus 2°C, iar perioada de până la 72 ore. 

Cutiile de conserve sau semiconservele de pește trebuie să fie ambalate în cutii metalice, din sticlă sau polimerice, ermetic închise, nebombate, nedeformate, fără semne de rugină și urme de sulfură de fier.

Cele mai răspândite neconformități pot fi: coroziunea cutiilor, deformarea cutiilor, bombajul şi lipsa ambalajului ermetic.

La comercializarea caviarului se va lua în considerație:

– aspectul exterior curat, fără țesuturi conjunctive sau coaguli de sânge, fără boabe crăpate;

– consistența elastică, fără gust și miros străin sau modificat (gust amar, metalic, de săpun).

DE REȚINUT! Operatorii din domeniul alimentar, care manipulează peștele și produsele pescărești, vor asigura, obligatoriu, produsele cu certificate care confirmă calitatea lor, țara de origine a materiei prime și termenul de valabilitate. Fiecare consumator este în drept să solicite actele menționate de la operatorii sau vânzătorii din unitățile comerciale.

Stimați consumatori! Procurați produsele alimentare doar din locuri autorizate, care asigură condițiile igienice/sanitare specifice și sunt supuse controlului sanitar – veterinar de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Elevii din Republica Moldova strălucesc pe scena globală a inovației

În perioada 2-3 decembrie, elevii Daniela Malancea și Nikita Moglan, împreună cu profesoara lor, Viorica Moglan, de la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu” din Chișinău, au reprezentat Republica Moldova la Forumul INTEL Future Skills din Polonia. Aceștia au prezentat proiectul inovator „MediScan”, care a adus țării noastre o victorie remarcabilă în competiția globală de inteligență artificială organizată de INTEL în octombrie, anul curent.

„MediScan” folosește inteligența artificială pentru a oferi diagnostice rapide și accesibile, adresându-se nevoilor pacienților din zone izolate și sprijinind activitatea personalului medical.

INTEL Future Skills Forum este un eveniment anual de referință, ce reunește tineri talentați, experți și lideri din diverse domenii, oferind o platformă de colaborare și schimb de idei. Forumul pune accent pe dezvoltarea competențelor necesare într-o lume tehnologică în continuă transformare.

MediScan: o soluție pentru accesul la servicii medicale în comunități izolate

În luna octombrie proiectul „MediScan” s-a clasat pe locul I în cadrul competiției INTEL AI Global Impact Festival 2024, surclasând astfel alte 105 echipe din întreaga lume. Proiectul utilizează Inteligența Artificială pentru a oferi diagnostice rapide și accesibile pacienților din zone izolate și personalului medical, contribuind la îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate în regiunile defavorizate. „MediScan” utilizează tehnologia YOLOv8 și un set de date cuprinzător, format din 20.000 de imagini, pentru a diagnostica boli pulmonare, anomalii ale fundului de ochi și afecțiuni tiroidiene printr-o aplicație intuitivă.

Elevii au creat o platformă inovatoare care nu doar că facilitează accesul la informații, ci și sprijină utilizatorii în procesul de luare a deciziilor medicale. Misiunea lor este de a insufla speranță și de a restabili sănătatea prin democratizarea accesului la diagnostice medicale precise. 

,,Ideea proiectului „MediScan” mi-a venit dintr-o experiență personală care m-a marcat profund. Când bunicul meu, care locuiește în mediul rural, a fost diagnosticat cu o boală în stadiu avansat, am realizat cât de greu poate fi pentru persoanele din zone izolate să aibă acces la diagnostice rapide și corecte. Din acest motiv, am început să dezvoltăm „MediScan” – o platformă care poate salva vieți prin oferirea de diagnostice accesibile și precise. Este îmbucurător să vedem cum ideea noastră poate face o diferență reală în comunitățile care au nevoie de suport medical” ne spune Nikita Moglan, elev la Liceul Teoretic ,,Iulia Hașdeu” din mun. Chișinău. 

„Prezentarea proiectului nostru în fața lumii la forumul din Polonia a fost o oportunitate extraordinară, o experiență de neuitat pentru un elev de 18 ani. A fost o șansă unică să arătăm că, de la Chișinău, pot pleca idei inovatoare care pot avea un impact global. A fost un moment care ne-a arătat cât de multă putere poate avea colaborarea internațională și cum tehnologia poate deschide oportunități nelimitate pentru schimbare și progres. Suntem mândri că „MediScan” a fost recunoscut și apreciat pe scena internațională, iar acest lucru ne motivează să continuăm să visăm și să creăm” ne spune Daniela Malancea, elevă la Liceul Teoretic ,,Iulia Hașdeu” din mun. Chișinău. 

Aproximativ 2000 de elevi studiază Inteligența Artificială în școli

Începând cu luna septembrie 2021, datorită parteneriatului dintre Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Tekwill și INTEL, elevii din Republica Moldova au acces la un curs de inteligență artificială, parte integrantă a programului educațional Tekwill în Fiecare Școală. Până în prezent, aproximativ 2000 de elevi au studiat acest curs în liceele din țară, beneficiind de o educație practică și teoretică menită să stimuleze gândirea critică, creativitatea și abilitatea de a rezolva probleme complexe. Cursul include teme precum algoritmi de învățare automată, procesarea limbajului natural și aplicațiile AI în viața cotidiană, oferind o bază solidă pentru dezvoltarea proiectelor proprii.

Absolvenții cursului au dezvoltat o serie de proiecte AI care contribuie la dezvoltarea societății. Printre acestea se numără mașina fără șofer, soluții pentru prevenirea deteriorării panourilor solare, tehnologii pentru combaterea pierderilor agricole cauzate de schimbările climatice și vremea instabilă la nivel global, precum și sisteme de sortare automată a deșeurilor.

De asemenea, elevii au oportunitatea de a participa la competiții locale precum „Tekwill Junior Ambassadors” și internaționale precum ,,INTEL AI Global Impact Festival”.

Cursul de inteligență artificială oferit de Tekwill în Fiecare Școală, precum și alte discipline IT, sunt disponibile gratuit pentru elevii din toată țara, asigurând acces egal la educație de calitate.

Despre ,,Tekwill în Fiecare Școală”

„Tekwill în Fiecare Școală” este cel mai amplu și inovator proiect educațional din Republica Moldova dedicat transformării învățământului general și furnizării cunoștințelor, resurselor și instrumentelor educaționale de ultimă generație. Cu o rețea de 489 de școli și peste 102.517 de elevi din toate regiunile Moldovei , programul „Tekwill în Fiecare Școală” transformă sistemul educațional din Moldova. Gama de cursuri Tekwill în Fiecare Școală, inclusiv Programarea Algoritmilor în C/C++, Proiectare și Dezvoltare Web, Design Grafic, Inteligența Artificială, Dezvoltarea Aplicațiilor Mobile, Inteligența Emoțională în Comunicare, Video Storytelling și Antreprenoriat, au fost dezvoltate de Tekwill și implementate în instituțiile educaționale cu sprijinul acordat de Ministerul Educației și Cercetări al Republicii Moldova.

În urma semnării, în 2018, a Memorandumului de înțelegere cu Tekwill privind „Dezvoltarea competențelor digitale, IT și STEM pe tot parcursul vieții”, Ministerul a extins oferta curriculară pentru disciplinele opționale din domeniul IT în vara anului 2020, aprobând curricula pentru 6 noi discipline.

Proiectul „Tekwill în Fiecare Școală” este implementat de Asociația Națională a Companiilor TIC sub egida Tekwill și în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare – Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, Uniunea Europeană, Guvernul Suediei, UNDP Moldova, UNICEF, UN Women, Guvernul Japoniei.

Lady Gaga se mărită! Vezi cum arată inelul pe care l-a primit în dar
Articolul anterior
Menopauza – nașterea femeii într-o altă fază a vieții ei
Articolul următor