Legumele din comerţ, vândute înafara sezonului, sunt o bombă de chimicale, care provoacă intoxicarea ficatului, rinichilor şi a sistemului nervos central!

Cu un aspect luminos, arătos, aproape că perfecte, legumele de pe tarabele din piaţă ne ademenesc în această perioadă, dar sunt acestea la fel de sănătoase, precum arată?

separator

yyy

Specialiştii atenţionează însă că, deşi bifează la capitolul imagine, legumele crescute artificial, în afara sezonului, nu stau la fel de bine şi la capitolul beneficii aduse organismului.

,,Sunt fără gust, lipsite de nutrienţi legumele pe care le cumpărăm din comerţ. Spre deosebire de acum 20 de ani, legumele pe care le mâncăm au ,,avantaje’’: sunt aspectoase, rezistă în timp şi cresc destul de repede”, spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, fost director al Institutului Naţional de Cercetări Alimentare din România.

Specialistul spune că legumele nu au gust pentru că provin din soiuri hibrid, speciale pentru seră. „Aceste soiuri sunt create special de om, prin selecţie artificială, pentru a avea o producţie mare de legume. Soiurile pure nu dau producţii mari. Un bun exemplu este soiul roşiilor „inimă de bou”, mai spune profesorul.

Legumele sunt tratate chimic ca să reziste mai mult

Ele sunt tratate chimic înainte de a ajunge pe masă, iar substanţele folosite au efecte negative asupra organismului, provocând intoxicarea ficatului, a rinichilor şi a sistemului nervos central, avertizează specialiştii. Astfel, legumele sunt supuse unor tratamente cu pesticide şi pulverizate cu tot felul de substanţe toxice menite să le mărească rezistenţa în timp. „Cea mai bună soluţie este să mâncăm fructe şi legume atunci când este sezonul lor”, recomandă Mencinicopschi.

Piaţa este invadată pe timpul iernii şi primăverii de legume aduse din import

„Legumele care se găsesc în această perioadă a anului sunt în mare parte aduse din ţări aflate în zona mediteraneană, acolo unde iernile sunt mai blânde. Roşiile şi castraveţii care se găsesc în pieţe şi magazine sunt aduse cu precădere din Turcia, Spania şi Olanda”, declară specialistul.

Deşi provin din ţări unde temperaturile sunt ridicate, roşiile şi castraveţii de import sunt crescute în sere. „În Olanda şi Spania sunt sere înalte, unde dintr-un singur hectar se pot obţine câteva sute de tone de legume”, precizează depuatul român Valeriu Tabără. În cazul roşiilor există sere speciale, iar legumele nu mai cresc în pământ, ci în substanţe nutritive, in sere, pe un substrat umed, în substanţe hidroponice. Dacă în mod normal, anual se obţine o singură producţie, cu ajutorul serelor şi a soiurilor speciale se obţin roşii şi castraveţi şi de trei ori pe an, o dată în sezon şi de două ori în extrasezon.

lemance1_8822

Nutriţioniştii susţin că legumele cumpărate iarna, în afara sezonului, au un conţinut mai ridicat de chimicale, comparativ cu cele pe care le cumpărăm în sezonul cald.

Collagec

„Din păcate, aspectul unui aliment nu ne poate spune dacă conţine sau a fost tratat cu foarte multe substanţe chimice, doar rezultatele de laborator pot arăta acest fapt”, spune profesorul.

sursa

Autorităţile vor institui un control mai riguros asupra microorganismelor modificate genetic

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic (MMG), în cadrul eforturilor de a asigura protecția sănătății umane și a mediului, transmite moldpres.md.

Proiectul de lege stabilește un sistem clar pentru utilizarea MMG în condiții de izolare.

„Acesta definește responsabilitățile autorităților, asigură o evidență strictă a microorganismelor folosite, include evaluarea riscurilor și stabilirea nivelurilor de pericol, și impune măsuri de siguranță pentru a preveni accidentele și eliberarea necontrolată a acestora în mediu. În plus, se va prelungi termenul de emitere a autorizațiilor de la 5 la 10 ani, prin adăugarea a cinci tipuri de autorizații. Aceste modificări vizează asigurarea unui control mai riguros și alinierea la standardele europene”, explică Ministerul Mediului.

Agenția de Mediu va gestiona mecanismul de primire a notificărilor și procesul de autorizare, în timp ce pentru evaluarea și controlul acestora vor fi implicate, conform competențelor, Comisia Națională pentru Securitate Biologică, Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

ANSA a retras un lot de ulei de măsline din comerț. Consumatorii sunt îndemnaţi să returneze produsul

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat marţi, 29 aprilie, retragerea de pe piață a unui lot de ulei de măsline, la solicitarea agentului economic, din cauza depășirii limitelor admise de uleiuri minerale.

Potrivit informaţiilor, lotul a fost produs în data de 3 iulie 2024 şi are termenul de expirare în data de 3 ianuarie, 2026.

Cumpărătorii sunt îndemnaţi să nu consume produsul şi să îl returneze în locurile de unde l-au cumpărat, până în data de 9 mai 2025. 

ANSA subliniază importanța verificării etichetei produsului pentru a identifica lotul afectat și recomandă respectarea termenului-limită pentru returnare. Agenția colaborează cu operatorii economici pentru retragerea completă a produsului de pe rafturi și investighează circumstanțele contaminării.

Alimente care îţi detoxifică în mod natural organismul

Unele alimente au calităţi excelente de curăţare a organismului de toxine. Pentru a înlătura acţiunea chimicalelor din mediu, ce îţi invadează în mod constant corpul, ori pentru a elimina mai uşor reziduurile metabolice din organism, este bine să incluzi în dietă aceste alimente cu proprietăţi de detoxifiere.

separator



uuuuu1. Ceai verde

Alături de apa cu lămâie, ceaiul verde este o bautură detoxifiantă foarte bună. Acesta este bogat în catechină, un flavonoid care îmbunătăţeşte producţia de enzime detoxifiante şi accelerează funcţia ficatului. Studiile au demonstrat că ceaiul verde combate inflamaţiile colonului şi previne mai multe tipuri de cancer.

2. Lămâi şi portocale

Vitamina C din citrice ajută la sinteza glutationului, cunoscut drept cel mai important antioxidant, mai ales pentru curăţarea ficatului. Dintre aceste fructe, lămâia este cea considerată cea mai puternică.

Cure cu varză roşie împotriva obezităţii, constipaţiei şi cancerului

Având în vedere că nu e uşor să bei suc de lămâie, încearcă ca în fiecare dimineaţă să bei un pahar de apa, rece sau caldă, cu suc de lămâie.

3. Struguri şi coacăze

Aceste fructe sunt bogate în flavonoide, care pot ajuta la regenerarea glutationului epuizat, influenţând sistemul imunitar şi cel nervos. Lipsa glutationului afectează abilitatea corpului de a detoxifia corpul de alcool, proces necesar după consumul a unei cantităţi prea mare de alcool.

4. Ghimbir

Considerat un antiinflamator puternic, ghimbirul este folosit de secole drept un detoxifiant pentru organism. Această plantă stimuleaza digestia, ajutând corpul să elibereze enzimele potrivite pentru a descompune procesele inflamatoare din organism, în special din plămâni şi sinusuri. Ghimbirul ajută şi la curăţarea sistemului limfatic. Dacă vrei să beneficiezi de proprietăţile acestei rădăcini include în smoothie-ul de dimineaţă şi bucăţele de ghimbir crud sau bea ceai de ghimbir.

gingerthermostea5. Ouă

S-ar putea să existe un motiv pentru care să ai poftă de ouă dimineata, după o petrecere. Ouăle sunt bogate în cisteină, un aminoacid care ajută organismul să elimine toxinele. Dacă vrei să te bucuri de beneficiile acestui produs, poţi să adaugi în salată ouă fierte la micul dejun.

6. Usturoi

Un alt ajutor în curăţarea ficatului este usturoiul, care stimuleaza enzimele detoxifiante şi elimină reziduurile toxice din sistemul digestiv.

Salată de varză în stil asiatic

Totodată usturoiul este bogat în compuşi antivirali, antifungici şi antiinflamatorii. Foloseşte în dietă usturoi crud sau gătit în bucate.

7. Varza

Toate legumele crucifere, precum varza, brocoli, conopida, sunt bogate în fibre şi ajută la eliminarea toxinelor din întregul organism. Totodată acestea sunt şi o sursă bună de sulforafan, un antioxidant care stimulează detoxifierea naturală.

731655-650-1447963690-7-png8. Sfecla roşie

Sfecla este plină de antioxidanţi detoxifianţi. Această legumă este bogată în fibre şi stimulează ficatul să producă enzime şi glutation. Dacă vrei să te bucuri de beneficiile sfeclei, foloseşte sfecla în salate sau prepară-ţi un suc delicios din sfeclă.

9. Pătrunjel

Acesta este un diuretic natural, care ajuta la eliminarea bacteriilor prin căile urinare. Poţi folosi pătrunjelul crud ca garnitură, în salate. Încearcă să pui pătrunjel şi în smoothie-ul de dimineaţă pentru un plus de detoxifiere.

10. Măcriş

Cine ar fi crezut ca această plantă are atâtea proprietăţi benefice organismului?

Cea mai bună reţetă de sfeclă roşie care vindecă aproape toate bolile

Având fitochimicale puternice, măcrişul este un bun detoxifiant şi diuretic. Nu ezita să îl adaugi în supe şi salate.

11. Anghinare

Anghinarea este o plantă cu o putere detoxifiantă subestimată. Aceasta este bogata în cynarin, o substanţă care stimulează funcţiile ficatului şi a vezicii biliare. În plus, este bogată în vitamina C, kaliu şi magneziu, ajutându-te în digestie şi detoxifiere. Pentru a te bucura din plin de beneficiile ei, este bine să prepari anghinarele la aburi şi să le serveşti alături de un sos din unt şi lămâie.

12. Alge

Ar fi bine sa consumi salata de alge având în vedere calităţile ei detoxifiante. Studiile au arătat că algele purifică sângele şi, datorită iodului, stimulează în mod natural metabolismul.

sursa

Te va face să plângi. Ce spune prințul Harry despre mama sa, prințesa Diana
Articolul anterior
Ştiai ce diferenţă există între praful de copt şi bicarbonat la gătit?
Articolul următor