Mănânci mai puţin în perioada ovulaţiei! Care sunt motivele

Femeile îşi schimbă comportamentul alimentar în jurul perioadei ovulaţiei, fază a ciclului menstrual când acestea sunt cel mai fertile.

separator
eating-less

,,Acest lucru este condiţionat de factori fiziologici, o interacţiune între hormoni şi creier. Am observat că, în funcţie de schimbările hormonale ce au loc lunar în organism, femeile în jurul perioadei ovulaţiei au tendinţa să mănânce mai puţin’’, spune Andrea Meltzer, medic, profesor la Southern Methodist University, în Dallas.

Studiul a determinat că femeile sunt interesate de silueta lor şi de faptul cum arată, îşi doresc să fie mai atractive şi sunt foarte ambiţionate să taie din numărul de calorii şi să slăbească.

Cercetătorii susţin că există şi un motiv psihologic, pentru care femeile consumă mai puţină mâncare, şi asta pentru că îşi doresc un corp subţire, să fie mai atractive în faţa bărbaţilor.

La nivel instinctual, implicând şi reacţii fiziologice, femeia îşi sporeşte atractivitatea faţă de un bărbat şi libidoul în perioada ovulaţiei, atunci când apetitul scade uşor.

Studiul a fost efectuat pe câteva grupuri de persoane şi a constatat că doar participantele ce nu foloseau remedii contraceptive hormonale erau impulsionate să mănânce mai puţin şi să scadă în greutate atunci când se apropiau de perioada ovulaţiei. Celelalte femei, ce utilizau pilule contraceptive hormonale, nu aveau necesitatea să mănânce mai puţin în funcţie de anumite faze ale ciclului lor menstrual.

Anterior a fost determinat că femeile sunt mai predispuse să poarte haine „sexy”, în special de culoare roșie, în timpul perioadei de ovulaţie, iar bărbaţii ar fi atraşi de mirosul corpului unei femei în această perioadă.

Kate Middleton o copiază pe mama-soacră!
Articolul anterior
Țările în care ai putea locui cu un buget redus!
Articolul următor
Alte articole interesante