Medic internist: despre câteva greşeli grave în alimentaţie, care ne îmbolnăvesc!

Un renumit medic fitoterapeut, doctor în ştiinţe medicale şi autor al mai multor lucrări în domeniu este de părere că stilul de viaţă defectuos predispune organismul la îmbolnăvire şi mai ales la creşterea continuă a incidenţei cancerului şi obezităţii în rândul populaţiei. Prof. Dr. Pavel Chirilă face referire la câteva dintre greşelile alimentare, care ne afectează cel mai mult şi care ar trebui evitate.

separator

Doctor-Pavel-Chirilă

,,Unul dintre cele mai impresionante lucruri din cariera mea este cum acest flagel numit cancer ucide milioane de oameni de pe planetă și care este tratat cu foarte mare indiferență’’, afirmă Prof. dr. Pavel Chirilă, doctor în ştiinţe medicale, medic primar medicină internă, fitoterapeut, homeopat, Preşedintele Asociaţiei Române a Medicilor Fitoterapeuți.

Medicul afirmă că o treime din cazurile de cancer sunt evitabile. De aceea, susține campaniile care pun accentul pe un stil de viață sănătos şi o alimentaţie corectă.

,,Omul la început se hrănea sănătos pentru că nu avea altceva. O dată cu evoluția însă omenirea a făcut câteva greșeli care o să ne coste foarte scump acum’’, mai spune medicul.

Prima greșeală: Apariția zahărului alb – În 1830 a apărut zahărul alb, un dizaharid care făcea abatere de la alimentația normală a omului. Omul mânca poliglucide, mierea conține 3,4% zaharoză adică mai puțin decât zahărul, astfel că
zahărul alb are un impact metabolic imens asupra organismului.

A doua greșeală: Făina albă –Un francez a descoperit făina albă folosind-o în locul făinii integrale. Mineralele, fibrele se găsesc în procent foarte mic în făina albă.

A treia greșeală: Descoperirea îngrășămintelor chimice -Plantele creșteau mai repede, la fel și producția, dar este o gândire greșită deoarece acest lucru pune accent pe cantitate nu pe calitate. În 40-50 de ani de folosire a îngrășămintelor chimice imunitatea plantelor a scăzut vertiginos, iar acestea nu mai erau în stare să se apere de atacurile insectelor. Asta a dus la comiterea unei alte greşeli – folosirea insecticidelor.

A patra greșeală – Introducerea aditivilor alimentari și a E-urilor – Folosirea acestora în alimentație a început în anii ’60, pentru ameliorarea calității organoleptice a produselor, adică să fie mai plăcute la gust. Omul va plăti însă destul de scump satisfacerea gustului alimentar, a cincea greșeală – organismele modificate genetic

Următorii factori, regăsiţi pe deplin în mediul de viaţă contemporan, sunt în viziunea specialistului factori oncogeni pentru organism şi ar trebui eliminaţi:

  1. Evitarea apei cu clor – Oamenii abuză de clor atât prin consumul direct de la robinet cât și prin duș, prin piele. În România se pune o cantitate mai mare de clor în apă decât este normal acest lucru favorizează apariția cancerului de rect. Recomandarea ar fi consumul de apă curată, pură, de izvor de la adâncimea de 50 metri. Acolo este apa curată.
  2. Evitarea cărnii sub formă de șuncă, salam, parizer, deoarece conțin nitrați. Când ajung în corpul omului şi dau de un Ph acid se transformă în nitrosamine, care provoacă cancer. Acesta este mecanismul prin care nitriții și nitrați provoacă cancer la tubul digestiv.
  3. Zahărul, un alt factor oncogen. Mecanismul prin care acționează? În SUA se consumă 55 de kg de zahăr pe cap de locuitor pe an, în România în jur de 33 kg. Zahărul este un aliment criminal. Stimulează în permanență secreția de insulină, slăbește flora intestinală benefică. Dacă îi dai zahăr flora se dereglează total. Nu mai urmează calea metabolică a combustiei prin oxigen, ci calea anaerobă. Boală canceroasă avansează în corp cu lactoză în jurul ei în spațiu anaerob. La fel zahărul modifică instinctul alimentar, enunţă medicul.
  4. Aditivi alimentari– produsele care conțin E-uri.
  5. Obezitatea – factor oncogen.

Aditivi alimentari  oncogeni:

Benzoatul de sodium – există doar în România și în câteva țări din Est. S-a demonstrat că este cancerigen. În țările europene a fost interzisă folosirea acestei substanțe în alimente. A fost înlocuit cu sorbat de potasiu care încă nu s-a dovedit a fi cencerigen.

Aspartamul – se găsește în gumă de mestecat și unele băuturi carbogazoase, sucuri. Este răspunzător de apariţia a 99 de boli.

Iodarea în exces a sării – În 2002 Ministerul Sănătății din România a constatat la mulți români că tiroida funcționează anormal adică sunt hipotiroidieni. Guvernul a încurajat astfel consumul de sare iodată. În România existau atunci un număr de 10.000 de hipotiroidieni. După 3 ani de experienţă a fost întreruptă folosirea sării iodate deoarce au apărut cazuri de cancer tiroidian. Astfel cancerul de tiroidă s-a dublat, hipotiroidia s-a dublat, iar alergia la iod a crescut, mai spune specialistul.

sursa

alte Articole interesante