Fiecare dintre noi savurează în diverse momente ale zilei o ceașcă de ceai. Consumat cu regularitate, acesta este sănătos și combate diverse boli. Există însă diverse mituri ce țin de consumul de ceai, vezi care sunt cele adevărate.
Ceaiul negru conține cofeină
Este adevărat. Însă ceaiul negru protejează inima de boli datorită antioxidanţilor care previn rigidizarea arterelor. Desigur, în cazul unor afecțiuni, această substanță nu este recomandată a fi consumată, cum ar fi: osteoporoza (scade rezervele de calciu din organism), sindromul colonului iritabil, migrenele, bolilor cardiovasculare (crește presiunea asupra vaselor sanguine și mărește pulsul) și agravează sindromul premenstrual. Poți găsi în comerț ceai decofeinizat sau poți face chiar tu acest lucru. Fierbe apa și toarn-o peste ceai, lasă 20 de secunde să se infuzeze, apoi aruncă apa și toarnă alta peste ceai. Acest proces elimină cea mai mare parte de cofeină, dar își păstrează celelalte proprietăți.
Ceaiul negru este la fel ca și cafeaua
Studiile arată că ceaiul negru are efecte similare ca și cafeaua, dar nu sunt atât de puternice. Cafeaua poate bloca absorbția fierului, la fel şi ceaiul, într-o măsură mai mică. Dar asta nu înseamnă că trebuie să te sperie. Ambele aduc beneficii de sănătate și dacă nu ești anemică, atunci nu vei suferi de lipsa fierului, dacă consumi cafea sau ceai.
Nu trebuie să consumi ceai, dacă suferi de anemie
Poți să bei ceai cu moderație. Studiile au demonstrat că ceaiul interferează cu absorbția de fier, ceea ce poate agrava anemia. Cu toate acestea, același studiu arată că dacă în regimul zilnic sunt incluse produse cu conținut sporit de fier, atunci nu există niciun pericol. Este adevărat că unele substanțe din ceai, cum ar fi taninul, diminuează absorbția de fierul din alimentele ingerate. De aceea, este bine să nu lași mult timp ceaiul la infuzat, deoarece taninul devine mai concentrat în asemenea lichid. Iar dacă adaugi un pic de lapte în ceai, acesta chiar neutralizează taninul.
Ceaiul nu se bea imediat după masă
Este adevărat. Trebuie să aștepți cel puți o oră după ce ai luat masa, apoi să bei ceai. Acest lucru permite organismului să absoarbă fierul și alte ingrediente. La fel se procedează și înainte să ei masă, rezervi aceeași oră dintre masă și cana de ceai.
Text: Snejana Țugui