Dr. Mihaela Bilic ne asigură că putem mânca liniştiţi carne de porc, sarmale, piftie, chiar şi câteva feliuţe de slăninuţă, atât timp cât suntem cumpătaţi. Ea desfiinţează miturile legate de carnea de porc, spunând că nu există niciun argument pentru care aceasta nu ar trebui inclusă în alimentaţia copiilor.
„Mâncarea nu trebuie să fie nici perfectă, nici ideală, nici excesiv de sănătoasă. Noi, oamenii, am fost lăsaţi de natură să împărţim produsele în două categorii: comestibile sau necomestibile. Alimentele ori sunt bune de mâncat, comestibile, deci sănătoase, ori nu sunt comestibile, nu sunt sănătoase, nu le mâncăm. Între acestea două nu există grade de comparaţie. A vrea noi să inventăm un aliment mai sănătos ca altul este de-a dreptul stupid. După cum scrie în cărţile de nutriţie, doza face otrava. Dacă ne propunem să mâncăm excesiv de sănătos şi mâncăm numai seminţe de in, bineînţeles, că ne vor face rău. Alimentaţie sănătoasă înseamnă moderaţie ca şi cantitate şi diversitate. Deci, important este să mâncăm puţin din tot“,a mărturisit dr. Mihaela Bilic într-un interviu, pentru adevărul.ro.
Cum consideraţi preparatele tradiţionale româneşti: sarmalele, piftia, cozonacul?
Eu sunt genul de persoană care găseşte aspecte pozitive în orice. Dacă vrei neapărat să desfiinţezi un lucru, poţi să faci asta. Sarmalele sunt în primul rând fierte. Deci ce poate fi greşit? Ele conţin carne cu orez şi varză. Carnea asociată cu glucide din făinoase şi legume alcătuiesc o farfurie echilibrată. Sarmalele preparate aşa din moşi-strămoşi înseamnă o alăturare corectă din punct de vedere nutriţional. În schimb, dacă în loc să iei pulpă slabă de porc, faci sarmale din jumătate slănină, jumătate carne, este pentru că aşa vrei tu să le prepari grase, nu pentru că sarmalele prin definiţie nu ar fi sănătoase. La rândul ei, piftia este un amalgam de oase, zgârciuri, puţină carne, toate fierte. Este un aliment dietetic, cu condiţia să înlăturăm grăsimea după ce s-a întărit. Singura despre care nu am cum să spun lucruri bune este salata boeuf. Este un deliciu, dar care are multe calorii din cauza uleiului. De aceea, maioneza ar trebui pusă doar cât să ungă puţin ingredientele, nu să le înece. Salata de boeuf se transformă într-o bombă calorică din cauza maionezei. Nu e greşit să punem o felie de pâine lângă maioneză pentru că, mărind partea de carbohidraţi, mai diluezi puţin grăsimea. Cozonacul e o variantă de desert mai puţin dulce decât orice prăjitură. Este un făinos cu aproximativ 15% grăsime şi puţin zahăr, care nu poate fi pus la categoria tort. O felie de cozonac este ca şi cum am mânca două felii de pâine cu unt şi gem. O felie de cozonac şi un pahar cu lapte poate fi micul dejun perfect de Crăciun.
Carnea de porc este bună şi pentru copii?
Am auzit medici care spun că la diversificare trebuie să-i dai copilului carne de curcan şi de vită. Dar porcul de ce nu? Ce are carnea de porc? Vă spun eu, nu există niciun argument contra cărnii de porc. Ba dimpotrivă: grăsimea de porc este mai puţin saturată şi mai sănătoasă decât cea de vită. Porcul nu este un animal rumegător, ci monogastric, fiind 94% compatibil cu omul. Cum digeră un copil carnea de porc nu o va digera pe cea de vită. Important este să alegi o bucată slabă de porc. De exemplu, muşchiul de porc este mai slab decât orice bucată de carne de vită, iar muşchiuleţul este mai slab şi decât pulpa de pui. Dacă porcul este hrănit corect şi este crescut în aer liber, carnea lui are şi omega 3.
Aceste informaţii cred că vor fi pe placul multor români, acum în perioada sărbătorilor, când carnea de porc este aproape pe fiecare masă. Carnea de porc merită a fi reabilitată. Se poate vedea cu ochiul liber că grăsimea de porc este bogată în acizi graşi mononesaturaţi similari cu uleiul de măsline. Gândiţi-vă cum arată slăninuţa, în ce fel este de fragedă. În momentul în care o laşi la temperatura ambiantă devine moale, exact ca uleiul de măsline, când stă pe masă e lichid, când îl pui la frigider precipită. Ca şi gust, slăninuţa este plăcută, poate fi mâncată, pe când seul de oaie, de exemplu, ori grăsimea de vită este atât de greţoasă şi de tare încât arată clar cât este de saturată. Nimeni nu poate mânca o bucată de grăsime de vită aşa cum mâncăm o fâşie de slăninuţă. Ani întregi nu am pus la îndoială calitatea cărnii de porc. Ne-am trezit acum să spunem, vai de mine, porc nu, dar de fapt nu ştim de ce. Este un fel de prejudecată. În cărţile de nutriţie, porcul e lăudat. Nu ştiu de unde au învăţat acei oameni şi ce anume, dar cine face astfel de afirmaţii trebuie întrebat: „Dar de ce?“. Şi să vină cu un argument clar, nu că aşa au auzit.
Noi trăim în relaţie cu natura, indiferent dacă ne place sau nu. Organismul nostru are nevoie de un strat de grăsime ca o păturică. Grăsimea asigură perpetuarea speciei. Îi invidiem de obicei pe oamenii care au un metabolism rapid şi nu asimilează caloriile, dar din punct de vedere al naturii ei sunt consideraţi defecţi şi un fel de rebuturi excluse de la reproducere, pentru că grăsimea egal supravieţuire. În codul nostru genetic, grăsimea înseamnă un bun preţios, un depozit de calorii extrem de concentrat cu care poţi trăi 40 de zile fără mâncare.
Atunci cura de slăbire ce este?
A-i spune organismului să piardă grăsimea este un act de agresiune, în neconcordanţă cu ceea ce este el învăţat de milioane de ani. Am fost proiectaţi să supravieţuim în condiţiile de acum milioane de ani şi orice calorie consumată în exces în condiţii de penurie alimentară să fie depusă şi păstrată cu grijă. Acum, din păcate, natura nu a observat că suntem supuşi unei abundenţe alimentare la care noi nu ştim să facem faţă, de care nu ştim să ne protejăm şi pentru care organismul mai are nevoie de două milioane de ani să facă mecanisme inverse. Adică în momentul în care mâncăm mult, el să piardă caloriile respective sub formă de dioxid de carbon sau sub formă de transpiraţie, şi noi să ne păstrăm silueta. Dar până se va produce această resetare, noi suntem într-o situaţie extrem de păguboasă. Suntem proiectaţi să trăim în lipsă de alimente, să depunem totul ca şi depozite de grăsime şi culmea viaţa noastră se desfăşoară fiind înconjuraţi de mâncare.
Astfel se explică epidemia de obezitate?
Da, pentru că nu ştim să ne protejăm. Am paciente care spun „eu nu pot să mă abţin pentru că sunt pofticioasă“. Dar este o chestiune obligatorie. Cine nu este pofticios şi nu este atras de mâncare ori are o boală psihică, ori are o altă problemă. A te condamna că eşti pofticios este ca şi cum ai nega firescul din fiinţa ta. Suntem făcuţi să fim pofticioşi, să fim atraşi de mâncare, să fim curioşi, să vrem să gustăm. De aceea ni s-au dat şi simţurile. Dacă nu văzul, măcar mirosul, ceva trebuie să ne atragă spre mâncare. În aceste condiţii, trebuie să ne dezvoltăm nu numai strategii de evitare, dar un fel de armură.
Şi atunci cum pot reuşi să slăbească oamenii care au probleme cu greutatea?
Cu atenţie în orice moment al zilei, cu asumarea răspunderii faţă de ceea ce este în farfurie, cu întrebări nenumărate de genul unui discurs intern „mi-e foame sau nu?“. Trebuie să mâncăm dacă, pe o scară de la 1 la 10, foamea este mai sus de 7. Mai jos de această notă, foamea poate fi de plictiseală, poate fi un obicei, poate fi un alt motiv. Noi nu mai ştim să ne recunoaştem foamea şi nu o mai folosim ca instrument în a ne autoriza consumarea unei mese.
Mâncăm numai de foame, nu şi de plăcere?
Ba da. Nu numai de plăcere, mâncăm din zeci de motive. Mâncăm emoţional, mâncăm ca să neutralizăm trăiri şi energii negative, mâncăm de plictiseală, mâncăm de singurătate, mâncăm de bucurie. Dacă noi nu reuşim să ne identificăm toate aceste motive şi să realizăm că în afară de foame nu este nimic pentru care trebuie să mâncăm, s-ar putea să dăm vina inutil pe mâncare. Dacă tu mănânci că eşti singur, că eşti frustrat, că eşti furios, că eşti dezamăgit, ce vină are mâncarea în povestea asta? Nu mâncarea e de vină, ci modul în care noi o folosim. Nici un nutriţionist nu te poate opri să mănânci până când tu nu îţi pui întrebarea „dar eu de ce mănânc?“. Şi uşor-uşor să diferenţiezi „acum mănânc de foame, acum mănânc de poftă“. Mâncatul de plăcere nu e nicio crimă. Poţi să spui „nu-mi este foame, dar mănânc de plăcere“. Dar trebuie să ai grijă ca plăcerea să nu aibă un preţ greu. Să nu ajungi să te uiţi în oglindă şi să vezi că plăcerea s-a transformat în viciu. Dacă eşti plictisit şi nu ştii să identifici în viaţă lucruri care să-ţi placă, iar mâncarea e singura ta plăcere, atunci cine este de vină? Trebuie să te uiţi în interiorul tău şi să ai curajul de a-ţi rezolva în mod real problemele. Or, acest lucru nu îl poate face niciun nutriţionist. Peste 90% din nutriţionişti îţi dau o listă cu alimente permise şi interzise. Dar nu foloseşte la nimic acest lucru. Te apuci şi mănânci ca un robot, ignorând total organismul, senzaţiile alimentare, slăbeşti, dar cum se termină cura, rămâi cu problemele din viaţa ta, cu incapacitatea de a face faţă disconfortului, de a-ţi identifica emoţiile. Cura de slăbire este o amăgire.
Dietetic înseamnă sănătos?
Nu. Aici pot apărea confuzii. De exemplu, ciocolata e sănătoasă, dar nu e dietetică. În boaba de cacao sunt substanţe miraculoase, mai ceva ca un medicament, aminoacizi care fac bine creierului, minerale fabuloase, vitamine. Ciocolata este cel mai deştept dulce.
Cinci fructe şi legume zilnic?
Eu aş spune mai degrabă cinci legume zilnic şi fructele opţional. Fructele nu sunt alimente de bază. Fructul trebuie să fie asociat cu ideea de desert. E un dulce care se mănâncă din când în când, nu e obligatoriu. Într-un pahar de suc de fructe proaspăt stors, fresh, avem până la şase linguriţe de zahăr. Putem avea toţi fitonutrienţii şi vitaminele din legume. La capitolul legume, nu numai că nu consumăm suficiente, dar niciodată nu o să fie prea multe. La fiecare masă trebuie să umplem jumătate din farfurie cu legume.
